Dioclețian, la începutul domniei sale, nu considera Creștinismul un pericol de stat; dar îl considera Galerius, un general sângeros al său. Acela l-a determinat pe Împărat, edict după edict, să aprindă cea mai sângeroasă prigoană împotriva creștinilor. Creștinii, oamenii păcii, oamenii care-și împlineau obligațiile față de Stat, oamenii care se rugau pentru Cezar, erau arătați [...] Articol pe larg