Pentru a cumpara cartea apăsati aici: Ghidul manastirilor din Romania Pentru Magazinul de carti al editurii apasati aici: LUMEA CREDINTEI
Directorul Editorial de la Lumea Credinței prezintă o recenzie a cărții – Părinții din Muntele Athos despre rugăciune tradusă de Gheorghiță Ciocioi. În această carte sunt ilustrate experiențele mai multor părinți din Sfântul Munte Athos, numit și grădina Maicii Domnului, de la schiturile romanești și mănăstirile Atonite Grecești. Aceasta este are rolul de o școală […]
C.G.: Domnule Răzvan Bucuroiu, cititorii noştri şi enoriaşii bisericii vă cunosc ca participant la sfintele slujbe, redactor al buletinului şi membru în Consiliul Parohial. Vă rugăm să ne prezentaţi, pe scurt, cum se explică aceste ipostaze. R.B.: Părintele meu duhovnic este cel care mi-a stârnit prezenţa la sfintele slujbe, în biserica aceasta. Sunt multe biserici […]
Pluteşte ceva în aer. Nu în aerul respirabil, ci în atmosfera dintre noi, oamenii. Ţara e bulversată de o criză morală fără precedent. Încotro priveşti, pe orizontala lumii, nicio rază de speranţă. Numai proiecte personale mici, individuale, meschine prin dimensiuni şi finalitate. Predomină difuz sentimentul că am lovit deja icebergul, în largul oceanului, dar că […]
Editura Lumea Credinţei vă invită marţi 17 iunie 2014, ora 18:00, la Librăria Sophia (Str. Bibescu Vodă nr. 19) la lansarea volumului „La curţile Duhului. Vetre mânăstireşti din Muntenia şi Dobrogea” de Răzvan Bucuroiu. Vor lua cuvântul: Varujan Vosganian – scriitor Radu Preda – teolog Sorin Preda – publicist Moderator – Cristian Curte. După sesiunea […]
Din Valahia domnească spre Ardealul lui Arsenie Boca şi înapoi sub cerurile Oltului 20-21 octombrie 2012 Cine nu a auzit de capul lui Mihai Viteazul? Dar de cumplitul blestem al patriarhului Nifon? Cine nu a văzut fresca părintelui Sofian Boghiu? Toate sunt la Mânăstirea Dealu, cea mai mare necropolă domnească a Ţării Româneşti. Sâmbăta de […]
Am aflat cu consternare despre atacul asupra taberei ONU din Mazar e Sharif din Afganistan, atac in care a fost ucis si un functionar ONU roman. Marturisesc insa ca am fost cel mai socata atunci […]
Dumnezeu dorește exclusivitatea iubirii noastre: nu putem să Îl slujim cu jumătate de normă. Dumnezeu nu dorește ca noi să ne pregătim de măcel, ci de nuntă. Dumnezeu nu dorește ca noi să rămânem timorați, însingurați, panicați. Drept urmare, Îl trimite pe Fiul Său să Se facă om. Dumnezeu ne devine accesibil, răscumpărarea promisă se […]
Dragi prieteni, vă propun un moment de neuitat în ambianța muzicii-unicat a lui Vivaldi – optimism omenesc și armonie celestă! În cadrul Festivalului Internațional “George Enescu“ se va desfășura această seară muzicală de excepție, în incinta Teatrului Național din București. România este în aceste momente pe harta marilor evenimente culturale, șansa de a urmări spectacole […]