Cuvânt cu putere multă

 Şi i-a vindecat pe toţi numai cu cuvântul ne relatează Sfântul Evanghelist arătând minunile pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos le săvârşea în mijlocul poporului.

Iertate îţi sunt păcatele; Scoală-te,ia patul tău şi umblă; De-acum să nu mai greşeşti; Ce voieşti să-ţi fac?; Crezi tu că pot face Eu aceasta? sunt vorbele Mântuitorului către cei care veneau la El pentru a afla tămăduire sufletească şi trupească şi cărora le-a adus bucurie şi mântuire.

Şi slăbănogului care se vindecase şi era îndemnat să-şi ia patul spre aducere aminte de anii în care zăcuse în el ca să aleagă altă “zăcere”)înaintea Domnului şi celei care păcătuise şi mult i s-a iertat căci mult a iubit ; celui care a venit înaintea Lui aşa cum veneau toţi atraşi de faima numelui Său pentru a afla cale de mântuire ; îndoielnicului şi greului la inimă care încă nu-L cunoştea dar nădăjduia că fiind în preajma Lui i se vor dezlega neliniştile şi necredinţa precum şi altora  iertându-le mai întâi păcatele care sunt pricină de boală şi neputinţă.

Pentru vorbele şi faptele Lui a fost iubit dar şi urât şi încă este de cei care nu vor să ţină seama de poruncile Lui şi caută să   smintească pe ceilalţi deşi nimeni,niciodată n-a putut dovedi că Iisus a greşit în ceea ce a făcut sau a spus şi totuşi Mi-au răsplătit rele pentru bune iar Eu urmam bunătatea.

Cuvintele Lui au ajuns până la noi cu încărcătura lor divină şi cu harul care nu se va pierde indiferent de cât va fi judecat şi osândit la uitare.

Cât de plăcut inimii noastre este acest enunţ : numai cu cuvântul căci ne aduce sub ochii minţii posibilitatea de a ne împărtăşi de binefacerile Lui !  

 Tot ce veţi cere în numele Meu, fi-va vouă !

 Auzim şi noi cuvintele Lui spuse celor din vechime deoarece El nu ne părăseşte odată cu Înălţarea Sa la Cer şi ne promite : Iată eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor.

Da,este minunat să ştim şi să fim cei care beneficiază de acest pogorământ însă trebuie să merităm ceea ce ni se oferă şi în schimb pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră Lui Hristos, Dumnezeu să o dăm !

Întăreşte-ne pe noi întru sfinţenia Ta ,toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta  adică lucrând spre slava numelui Său,împlinind Legea Sa şi atunci cu vrednicie,fără de osândă ne vom uni cu El devenind cu toţii,una aşa cum Tatăl,Fiul şi Duhul Sfânt una sunt – Treime Sfântă şi nedespărţită.

Cuvântul S-a făcut trup şi a petrecut cu oamenii ca aceştia să-L cunoască şi să-L accepte căci umblând după dumnezei străini au uitat pe adevăratul Dumnezeu. Puterea Cuvântului s-a transmis Apostolilor şi următorilor acestora prin harul Duhului Sfânt împreună cu darul de a lega şi dezlega cele ce se întâmplă în poporul Tău.

 Acelaşi cuvânt misterios şi plin de forţă cere,prin invocarea slujitorului pe care Stăpânul l-a învestit cu har, să se reverse (asupra noastră) , să se potolească (urgia) , să se încununeze(cu mărire şi cu cinste) , să se pogoare(binecuvântarea Iordanului) , să se plece(inimile noastre) , să se înmulţească (milele Tale asupra noastră) , să se umple(gurile noastre de lauda Ta,Doamne) , să vieze(Duhul Tău în trupurile noastre),etc.

Dar cuvântul ,pus « să lucreze »fără discernământ sau chiar cu rea  intenţie devine sabie cu două tăişuri în mâna celui care-i foloseşte puterea pentru a obţine foloase nemeritate sau pentru a produce sminteală.

Astfel încât cuvântul pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor pentru a lucra împreună după voia Sa este folosit ca instrument pentru a distruge şi a risipi ,pentru a nelinişti şi a deruta,pentru a minţi şi a înşela conducând pe cei care-l asculta pe un drum periculos care  nu duce la porţile Împărăţiei.

 De când se zămisleşte în pântecele mamei,copilul percepe graiul omenesc pentru că în el se află sămânţa cea bună pe care Semănătorul a aruncat-o cândva .Prin el această sămânţă fie va înflori fie se va ofili dar păstrează în ea puterea înţelegerii cuvântului chiar dacă încă nu se poate exterioriza.

Copilul se bucură şi se hrăneşte cu acest cuvânt ,capătă forţa care-l va ajuta să stea împotriva a toată vrăjmăşia căci izvorul din care curge este dragostea Lui Dumnezeu pentru oameni.

Cine  este mai vrednic de crezare atunci când îşi expune concepţia despre lume şi viaţă : Sfinţii Lui Dumnezeu de la care avem un bogat tezaur de spiritualitate ori cei care întinează cu vorbele lor şi hulesc pronia Lui Dumnezeu pe pământ ?De bună seamă că oricine   poate discrimina binele şi răul ar alege prima posibilitate şi s-ar opri la omul din gura căruia curge lapte şi miere ,indispensabilă oricărui organism bolnav sau sănătos şi s-ar împărtăşi de mângâierea,nădejdea,pacea,bucuria din preaplinul dragostei lui.

Celălalt este trufaş,se bucură de nedreptate,voieşte răul,nu ştie să iubească,nu dăruieşte ci dispreţuieşte, nu iartă,nu primeşte alături decât tot un trufaş căci din viclenie sunt faptele lui.

  Cuvânt – rugăciune …..  cuvânt – hulă

 Între ele se află îndelunga răbdare a Lui Dumnezeu şi multă prostie omenească.

Tudora Luca