LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

”Întoarcerea la Hristos” a fost ceasul deşteptător care m-a trezit din somnul ignoranţei!

Share

„Întoarcerea la Hristos”, de Ioan Ianolide, a fost ceasul deşteptător care m-a trezit din somnul ignoranţei, a fost alarma care m-a salvat de tsunami-ul ideilor şi falselor cunoştinţe. Savurând acest „Document pentru o lume nouă” am simţit că într-adevar mă pregătesc pentru o viaţă nouă.

Nu aş putea exprima ceea ce am simţit aflând despre martiriul deţinuţilor din temniţele comuniste. Am fost copleșită de durerea şi suferinţa lor. Însă dragostea…dragostea, nădejdea şi credința autentică de care au dat dovadă au bucurat inima mea, au înălţat cugetul meu la Domnul, au dat putere sufletului şi tărie duhului meu. Mă plec în faţa lor cu toată umilinţa!!!

S-au născut în mine noi şi totuşi vechi frământări. Cum putem trăi oare într-o astfel de lume? Cum putem salva Hristosul din noi? Încotro se vor îndrepta paşii noştri? Am convingerea că „reeducarea” se aplică acum la scară largă. Nu sunt în măsură să identific stadiul în care mă aflu în acest proces demonic, dar am hotărât să lupt. Îi chem în sprijinul meu pe cei care au trecut prin chinurile iadului în temnițele comuniste şi îi simt aproape… Îi simt cu mine…

Mărturiile supravieţuitorilor m-au cutremurat, întreaga mea conştiinţă a fost răscolită…iar inima a început să strige.

Este o binecuvântare că m-am născut româncă, o binecuvântare şi mai mare este ca m-am născut ortodoxă.

Trebuie să mulţumim Domnului pentru atâţia Sfinţi ocrotitori!!! Trebuie să le aducem acestora cinstirea cuvenită… trebuie să îi primim în viaţa noastră!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *