„Cum ţi-ai pregătit aripile aici, aşa o să zbori dincolo” În urmă cu 3 ani, pe 3 septembrie 2005, în timpul amiezii, în cerdacul de sus al arhondaricului, am avut o convorbire cu Părintele Arhimandrit Petroniu Tănase, stareţul Schitului Românesc Prodromul, din Sfântul Munte Athos. Cornel Constantin Ciomâzgă: -Trăim, Preacuvioase, într-o lume tot mai bolnavă, […]
Recentele dispute atât de la vârful, dar şi din profunzimile „nevorbite” (mai bine zis, „ne‑publice”) ale Bisericii noastre, legate de Cazul Corneanu şi‑au găsit forma de exprimare într‑un mediu neconvenţional, tratat până acum cu oarecare indiferenţă de către condeierii omologaţi ai breslei. Internetul (site‑urile, dar mai ales bloggurile) a găzduit cele mai vii, mai rapide […]
Programul serviciilor religioase este următorul:Ora 8.00 – Întâmpinarea Ierarhului la biserica schitului;Ora 8.30 – Deplasarea în procesiune la locul numit „Lacul Vulturilor” (locul unde a fost vechea biserică a schitului)Ora 9.00 – Slujba de sfinţire a apei sau aghiazma mică.Ora 9.30 – Sf. Liturghie arhierească oficiată pentru prima dată pe locul unde a fost prima […]