Imaginea omenească despre jertfă era cândva simplă, căci Însuşi Dumnezeu vorbea celor vechi prin psalmi. Inspirat era proorocul David chiar de Cel Preaînalt, dar relaţia Domnului cu fiinţa care cădea la El era rece: „De voi flămânzi, nu-ţi voi spune ţie, că a mea este lumea şi plinirea ei. Oare carne de taur voi mânca […]
Citesc de ieri un roman neaşteptat de bun, Hoţul de cărţi. N-aş fi crezut ca un tânăr de treizeci şi cinci de ani să poată scrie un story atât de complex, de curat şi neatins de patimile care îneacă lumea, rostind totuşi adevăruri tulburătoare. Decât dacă este genial. Australianul Markus Zusak ne propune un jurnal, […]
Este usor sa facem o rugaciune pentru copii? Ne trebuie oare iscusinta, pentru ca Domnul sa plece urechea la ea? Nu, nu, nu; ne vor spune cei multi, cei cu copiii buni. Dar când ai crescut un copil până la vremea când patimile s-au întărit atâta în el, că are putere să-ţi calce viaţa în […]
De câteva zile, de câţiva ani, mă gândesc la Sf.Ioan cel Nou de la Suceava ca la un prieten. Stiu că prin stăruinţa gândului asupra unui sfânt, te poţi umple de harurile lui, de liniştea lui, păstrată pe toată durata muceniciei. Se spune că Ioan din Trapezunt a simţit pe trupul său rănile lui Hristos. […]
Există multe asemănări şi totuşi enorme deosebiri, în abordarea unui pacient „cu probleme” de către un psihoterapeut sau de către un duhovnic, în taina spovedaniei. Primul se va strădui să-şi păstreze neutralitatea, duhovnicul va aduce un noian de iubire către sufletul rănit, care se deschide în faţa lui. Şi totuşi, ceva rămâne implacabil necesar, pentru […]
Nimic din ceea ce a trăit Domnul pe pământ şi ne-a dezvăluit şi nouă nu ne este inaccesibil şi de neurmat: bucuria, iertarea, iubirea, vindecările… Golgota. Învierea. Dar Înălţarea Sa?! Înţeleg de ce, mai mult decât matematica, la modă în adolescenţa mea, mi-a plăcut creaţia de personaje, exerciţiul literar. Spaţiul în care mi se cerea […]
Aproape nu este întâmplare, care să nu mă uimească, în viaţa acestui copil, predestinat sfinţeniei. Simplul fapt că, tatăl său preot obişnuia să citească Utrenia cu pruncul în braţe (căci doamna preoteasă urma să nască altul) mi se pare o imagine plină de graţie. Şi cavalerismul părintelui este răsplătit prin cuminţenia copilului, care nu doar […]
Nu ştim prin ce procedee este recuperată dincolo puţinătatea de suflet. Din când în când, tehnologiile dureroase ale iadului răzbat până la noi şi ne întrebăm uimiţi, oare ce ni se întâmplă, de ce suntem la pâmânt? Doar fiindcă e furtună afară?! Ieri, durerea nu era prea mare, dar epuizarea şi neputinţa corpului de a […]
Poate învăţa cineva din trăirea propriilor dorinţe?! Doar când împlinirea lor cu nesaţ e răsplătită prin durere şi inima începe scrierea acelui dicţionar al corespondenţelor între fapta neplăcută lui Dumnezeu, făptuită cu frivolitatea ignoranţei, şi durerea pedepsei. Când inima ajunge să conţină destule asemenea file, ea nu mai poate rămâne de piatră la chemarea dumnezeiască. […]