LOADING

Type to search

A murit părintele Arsenie Papacioc

Marii duhovnici ai neamului

A murit părintele Arsenie Papacioc

Share

Acum o oră (marti, 19 iulie, ora 12,00), părintele Arsenie Papacioc s-a mutat la cele veşnice. Marele şi iubitul nostru duhovnic a suferit mult în ultimele luni, dar a fost lucid şi plin de bucurie pînă la capăt. Peste o lună ar fi împlinit 97 de ani. Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ţină în ceata drepţilor Săi!
 

Considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei, părintele Arsenie Papacioc s-a născut în 1914 ca al șaptelea copil al părinților Vasile și Stanca. Casa părintească se afla în satul Misleanu, comuna Perieți din județul Ialomița. Numele civil al părintelui Arsenie a fost Anghel. De mic, Anghel dovedește o memorie bogată și o vie inteligență, de multe ori fiind premiant cu coroană. Membru în cercul literar constituit în jurul revistei „Vraja”, tânărul Anghel Papacioc are aptitudini atât intelectuale, cât și fizice. La întrecerile interșcolare, organizate în București, obține locul I la viteză și locul II la sărituri. După vârsta de douăzeci de ani, Anghel, care avea o evlavie deosebită, a avut intenția de a intra ca frate la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea. Starețul mănăstirii, părintele Simeon, l-a refuzat spunându-i: „Nu te pot primi, frate. Te văd că ești nițel mai învățat și nu te pot pune la boi. Ce o să zică frații? Pe acesta îl ții la cancelarie și pe noi ne pui la greu?“.

Nu a renunțat la gândul său și a mers la Mănăstirea Cozia, unde a fost primit în obștea monahilor. Tot acolo primește ascultarea de paraclisier și predă educația civică elevilor. Deoarece vorbea copiilor despre Iisus Hristos, comuniștii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învățătura creștină. A fost nevoit să părăsească mănăstirea și s-a retras la o moșie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. Acolo a rămas un an și jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana. Acesta l-a ascuns la Ciclovina. Mitropolitul de atunci al Olteniei, Firmilian, a aflat însă de cel care stătea la Cioclovina și i-a propus postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea însă nu a aprobat acest gest al mitropolitului și fratele Anghel a ajuns la Mănăstirea Sihăstria. Acolo a fost călugărit, la slujbă participând părintele Sofian Boghiu, părintele Benedict Ghiuș, iar naș de călugărie a fost părintele Petroniu Tănase. După ce a primit preoția, părintele Arsenie a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamț. A urmat mutarea la Mănăstirea Slatina, unde a fost egumen. De aici a fost arestat și dus la Suceava, ținut în anchetă nouăzeci de zile, bătut și chinuit pentru acuzații fără nici un suport real. După ani de detenție, de interminabile anchete și deplasări de la un penitenciar la altul, de la Vaslui, unde era un lagăr de muncă forțată, la temuta închisoare de la Aiud, părintele a fost eliberat și i s-a permis să slujească la o parohie din Ardeal. De aici, a ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol.

„Am fost al șaptelea copil la părinți, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieți, satul Misleanu, județul Ialomița. Părinții se numeau Vasile și Stanca. Tata a fost agent sanitar peste șase sate și a contribuit masiv la constructia Bisericii din sat. Mă cheamă Papacioc. Pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. și de aici vine numele. Era aromân și i s-a spus: «Popa cu cioc» – Papacioc. Dar la origine ne chema Albu. Și bunicul meu a venit cu mii de oi din Macedonia și s-a instalat pe Ialomița, unde era câmpie. Satele erau rare…” —Părintele Arsenie Papacioc – mărturie despre sine

 
Din invataturile parintelui Arsenie Papacioc

“M-am uitat la voi sa va vad figurile, doar, doar, in felul asta as putea sa va vad si inimile. Faptul ca va aflati aici da de inteles ca va preocupa problema mantuirii, dar mai rational. As vrea sa discutam despre ceva care sa va puna in miscare. Nu teorie, tipic, tipic, si la inima, nimic. Trebuie sa zbori cu amandoua aripile, vertical, fara cea mai mica abatere. Pentru ceea ce a facut Hristos pentru noi, nu e permisa nici cea mai mica abatere. Iar daca se intampla, sa fie fara voia noastra, sa cautam duhovnicul si sa ne dezlegam. Pentru ca nici o nenorocire nu inseamna ceva, daca credinta ramane in picioare. Cel mai mare castig al Satanei este descurajarea noastra in urma unor caderi, slabiciuni. Dragii mei, nu se ajunge sa strabati distante decat pas cu pas, dar sigur. Nu va intreb daca ati auzit de iad. Ati auzit, dar nu-l cunoasteti! Apucati-va de acum de a cunoaste mai intai Raiul. Va cunoasteti dupa identitatea din buletin, dar nu va cunoasteti inimile, posibilitatile.

Dumnezeu ne-a creat numai pentru El

Dragii mei, fiinta omeneasca este cu totul superioara intregii creatii. Umanitatea e superioara ingerilor. Dumnezeu a creat ingerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru ca sunt curati. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca sa fim impreuna cu El in vecii vecilor, iar pentru asa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat inger pazitor, pe care l-ati uitat! Dar n-ati simtit pe dracul pe spinare ca sa vedeti cat de important e ingerul pazitor impotriva lui. Se spune ca este cu neputinta sa nu mori daca vezi un inger in adevarata lui lumina. Ingerul asta are o misiune grozav de importanta. Toate gandurile si cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de inger la Dumnezeu.

Nu exista pacat mic

La o conferinta, primeam bilete. Si-mi zice unul ca el are un pacat mic. Dar eu cunosc un pacat si mai mic decat al lui. Adam n-a facut altceva, decat a muscat dintr-un mar. N-a fost impotriva lui Dumnezeu, nu s-a indoit de existenta puterii divine, dar n-a ascultat. Si a rasturnat cerul si pamantul. Nu exista pacat mic! A trebuit sa vina Hristos sa salveze fiinta omeneasca. Si ne-a adus mai mult decat ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putinta de a ne indumnezei. Noi, niste fiinte in dimensiunea in care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate in noi si unde inceteaza animalitatea incepe omul. Pana cand, va intrebati, dam voie animalului astuia din noi sa lucreze?

Parintele Arsenie Papacioc – Moartea nu vine sa-i faci o cafea

In viata mea, am fost la multe capataie de muribunzi. Tipete grozave, vedeau dracii, vedeau pacatele exact cum le-au facut! Nu se puteau salva, ca moartea nu vine sa-i faci o cafea! Vine sa te ia. Te duce unde-s faptele, nu discuta. Si toti acestia doreau sa mai traiasca o zi. Ziceti ca-i putin… dar sa vedeti, cand se opreste rasuflarea, ce importanta e o clipa. Justitia divina e incadrata de marea iubire divina, si ne iarta cu o suspinare. Asta m-a facut sa spun ca o clipa poate sa fie un timp si o suspinare poate sa fie o rugaciune. Si un mare traitor a zis ca aceasta clipa e mai mult decat cosul cu lacrimi. Dumnezeu vrea o inima sincera, si nu mii de rugaciuni. Vrea inima noastra. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca sa ne salvam. Ne-a suferit, ne-a ingaduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu – ne tine o viata intreaga! Daca am gasi cu putinta sa intrebam pe cei de sus – ce v-a costat de ati ajuns la atata fericire, raspunsul ar fi: timp, putin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca sa luptam, ca harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti

A iubi vrajmasii e o porunca, nu un sfat! Eu, care stau de vorba cu multa lume, am simtit ca-mi spun – parinte, pana aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar sa nu-mi spui sa-mi iubesc dusmanii. Vedeti ghearele dracesti care stapanesc pe fiecare? Daca nu poti sa-ti iubesti vrajmasii, macar sa nu-i urasti, si nu mai esti in balta, ci pe treapta. Sa facem putina cantareala negustoreasca… Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusa de duhovnici sau parinti in educatia religioasa. Iadul e o mare realitate! Si daca nu ierti, mergi in focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decat focul de aici, si-i fara lumina. Nu te vezi cu cineva! Si nu stai acolo un timp, ci o vesnicie! Dati-va seama, ingrozitor! Pentru ca nu numai suferinta fizica te macina, ci si faptul ca esti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe vesnicie. Te ingrozeste vesnicia asta, mai fratilor! Te plictisesc de multe ori chiar niste bunatati, ca te saturi de ele.

40 de ani erau un timp si nu o vesnicie

Unui oarecare ins i s-au descoperit suferintele din iad. Pana la glezne era unul in foc si tipa groaznic. Si l-a intrebat asta – de ce tipi asa? Pentru ca vesnic sunt in focul asta! Si a mers de a dat de altul care era in foc pana la gat; dar asta se bucura din cand in cand. Si a spus: cu mult mai mult sunt in foc decat altii, dar ma bucur cand se mai face cate unul din neamul meu preot, si peste 40 de ani ma scoate de aici. Vedeti, psihologic, 40 de ani erau un timp si nu o vesnicie. Era fericit pentru ca avea o nadejde.

Fratilor, la judecata vom fi intrebati: de ce n-ai iubit? Pentru ca am dusmanit, pentru ca am vorbit de rau, pentru ca am ucis! Luptati, de ce nu vreti sa cereti harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigati la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu stati in virtutea inertiei, traiti fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va intelege, vrea sa va ajute. Ne urmareste pentru ca ne iubeste. Hai sa ne iubim!”

Nu fa cruce cantand ca la mandolina!

Atunci cand facem crucea ne plecam Sfintei Treimi. Cand ridici mana la frunte, toata inaltimea, Tatal, apoi, toata adancimea, Fiul si duci la umeri, toata latimea, Sfantul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar daca o faci asa, ca si cum ai canta la mandolina, atunci nu stiu care draci vor mai fugi, mai mult ii incurajezi.

Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *