Părintelui NICODIM BUJOR: Acum e prea târziu să scriem versuri
6 octombrie 2016
Share
Şi moartea a ajuns ca o poveste,
Pe nici un dor nu poţi să o mai schimbi
Un telefon, o voce şi o veste,
Că Nicodim s-a dus între cei sfinţi.
Rămân cutremurat oprind apelul,
Nu mai găsesc nici loc de stăruinţi,
De parcă mi-am pierdut în noapte zelul
Când Nicodim s-a dus între cei sfinţi.
Aş vrea să plâng, dar nu pot nici a geme,
Din nou e moarte pentru cei cuminţi
Şi dăruirea pare a se teme,
Căci Nicodim s-a dus între cei sfinţi.
Cât a trăit noi n-am stiu ce-i viaţa,
Şi unii au fost cinici şi smintiţi,
Când le spuneam că-i bună dimineaţa,
Iar Nicodim vorbea cu cei mai sfinţi.
Şi vorba lui era blândeţe caldă,
Povaţa sa o floare de credinţi,
Iar ascultarea multă şi reală,
Prin care Nicodim vorbea de sfinţi.
Măicuţa îl iubea cu bucurie,
Căci se trudea cu post şi stăruinţi,
Ca rugăciunea lacrimă să-i fie,
Iar Nicodim credea mai mult în sfinţi.
Iar Nicodim credea mai mult în sfinţi.
Chiar Sfântul Calinic îi da de ştire,
Cum dăruirea cheamă umilinţi
Şi ea rămâne pace şi iubire
Să simtă Nicodim pe cei mai sfinţi.
Acum e prea târziu să scriem versuri,
Mai bine, mai firesc să-mbătrânim,
Să estompăm a lumii vii eresuri,
Când Nicodim e sânge pentru sfinţi.
Te las părinte să ne cânţi durerea,
Acum tu pleci rănit din cei răniţi,
Dar ai găsit în ceruri învierea
Tu, Nicodim întâiul între sfinţi!
Catalin Dumitrean
dumitreancatalin@yahoo.com
