Arhim. Irineu Cheorbeja: stareţul doctor în medicină

Între cei 150 de stareţi pe care i‑a avut Lavra Neamţului, doar unul a fost medic şi doctor în ştiinţe medicale, alăturându‑se şi prin această vrednicie şirului important de monahi care au strălucit prin strădaniile lor la cârma celei mai cunoscute mânăstiri din România…

Născut în ţinutul plin de frumuseţe al munţilor Neamţului, pe valea aurie a Bistriţei, la Fărcaşa, Ioan Cheorbeja a devenit monah la Sihăstria Tarcăului în anul 1944. Pe atunci schitul depindea de Mânăstirea Bistriţa, unde stăreţea arhim. Ghenadie Caraza. Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Irineu Mihălcescu, s‑a dus personal la călugăria tânărului novice, l‑a luat sub mantie (lucru rar întâlnit în vieţuirea unui mare ierarh), i‑a pus numele său şi l‑a hirotonit ierodiacon în modesta bisericuţă a schitului, chiar a doua zi după tunderea în monahism. Pentru că tânărul ierodiacon nu era străin de muzica bisericească şi de rânduielile mânăstireşti, marele mitropolit i‑a acordat şi rangul de arhidiacon. Aplecat spre carte, a urmat cursurile Seminarului şi ale Facultăţii de Teologie, iar mai apoi studii de Medicină, încununate cu un doctorat în domeniu. În anii decretului 410 a funcţionat ca medic în diverse locuri, fiind în aceeaşi perioadă şi director al cunoscutei staţiuni Slănic Moldova.
Imprevizibil, greu de apropiat, întrebător, solitar, Irineu Cheorbeja a fost un om atipic. Hiirotesit la maturitate arhimandrit şi numit înalt dregător bisericesc, a avut un rol însemnat într‑o perioadă deloc uşoară, devenind în ultimii ani ai vieţii stareţ şi pregătind într‑un chip deosebit serbarea celor 500 de ani de la ctitorirea bisericii marelui şi slăvitului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.

După părerea specialiştilor era un inspirat diagnostician, greşea rareori în materie de medicină, nu făcea niciodată afirmaţii pripite. Era specialist în domeniul balneologiei, dar avea cunoştinţe solide în toate ramurile medicale. La Mânăstirea Neamţ îl vizitau în anumite împrejurări cunoscuţi profesori de medicină şi oameni importanţi pe care‑i întâlnise cu diferite prilejuri. În vremea cât am stat la Neamţ îmi amintesc că i‑au trecut pragul casei de pe malul Magherniţei şi mulţi ierarhi: Î.P.S. Bartolomeu, Î.P.S. Nestor, Î.P.S. Vasile, P.S. Epifanie, P.S. Eftimie, P.S. Calinic, P.S. Gherasim Cucoşel, P.S. Ioachim Mareş şi chiar Patriarhul Teoctist. Era o gazdă rafinată, primitoare. Masa era îmbelşugată, după un protocol înalt, iar discuţiile interesante. Ştia de toate, observa cu fineţe profunzimile lucrurilor, făcea conexiuni, putea dialoga cu oricine. Cunoştea bine limba franceză. Mi‑a fost şi mie amfitrion în câteva rânduri, nu doar în vremea stăreţiei sale, când ne întâlneam adeseori, ci mai ales în perioada dinainte, când revenise la Neamţ din scurta ascultare de superior al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan.
La sărbătoarea Mânăstirii Neamţ din 1997 au participat oaspeţi de seamă, în frunte cu Patriarhul Ecumenic Bartholomeu I şi Patriarhul Teoctist. Atunci s‑au sfinţit altarele a două biserici monumentale din zonă: cea de la Mânăstirea Sihăstria şi cea de la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Mânăstirea Neamţ.

Îndată după evenimentul amintit, arhim. Irineu Cheorbeja s‑a retras din stăreţie în casa pe care o primise de la consiliul de conducere al mânăstirii în urmă cu 30 de ani. Singuratic, schimbat oarecum de trecerea anilor şi de experienţa bogată a vieţii sale zbuciumate, devenise un alt om, aproape de nerecunoscut atât de fraţii din cinul monahal, cât şi de cei apropiaţi. În ultimii trei ani ai vieţii sale l‑am întâlnit de multe ori. Cuvintele ce le spunea atingeau înţelepciunea Filocaliei ori a Patericului şi căuta tot mai mult comuniunea cu sfinţenia locului. Drumul lui ducea mereu către biserica Lavrei şi se gândea cu seriozitate la ziua plecării din lumea aceasta efemeră. În cimitir îşi pregătise din vreme o cruce de marmură, iar lucrurile din casă le împărţise în mare parte. Mi‑a arătat într‑o zi, aranjate în dulap, prosoape tradiţionale româneşti, comandate special la un atelier popular, puse deoparte pentru rânduiala pogribaniei călugărilor.
Revin mereu în amintirea mea câteva întâmplări petrecute la Neamţ în vremea stăreţiei sale. Eram arhidiacon şi împreună cu părintele Vitalie îl însoţeam pe Mitropolitul Daniel în zona Neamţului. În 1991 şi 1992 Patriarhul Teoctist a stat vara la Neamţ câte două săptămâni. Patriarhul Teoctist îi punea arhimandritului Irineu multe întrebări şi aveau în comun numeroase amintiri. Într‑o seară, la cină, ne‑a făcut o mărturisire interesantă (şi inedită) despre Patriarhul Justin Moisescu, căruia i‑a fost consilier la Patriarhie pe toată durata patriarhatului său. Ştia multe amănunte din lucrarea Patriarhului şi din lupta sa pentru a conduce corabia printre stânci în timpul furtunii. Justin Moisescu s‑a retras în anii aceia într‑o tăcere resemnată. Din ea „evada” uneori şi atunci îl făcea pe Irineu Cheorbeja părtaş şi martor. Avea pentru Patriarh un adevărat cult şi numai cuvinte de apreciere.

Arhim. Irineu Cheorbeja s‑a dus pe neaşteptate din această lume. Putea să mai trăiască încă mulţi ani. La Spitalul de Neurochirurgie „Sf. Treime” din Iaşi l‑am văzut în lupta sa cu moartea în acea zi de 23 octombrie 2000. Viaţa lui tumultoasă s‑a încheiat degrab, ca un vis înşelător, ca roua de dimineaţă, ca un vânt ori un viscol ce trece repede.
Aşa a fost, în câteva cuvinte, chipul şi trecerea printre oameni a părintelui Irineu Cheorbeja, medicul, consilierul patriarhal, apocrisiarhul Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului şi stareţul vestitei Mânăstiri Neamţ.
Un monah care a trecut mai bine de 50 de ani prin greutăţile şi bucuriile vieţii şi care a cunoscut suişuri şi coborâşuri. Apoi s‑a odihnit şi a aflat uşurare multă, căci s‑a mutat din stricăciune şi s‑a dus la viaţă, lăsând pildă neştearsă în inimile noastre.

 Arhim. Timotei AIOANEI

Articol apărut în Lumea Credintei, anul VI, nr. 2 (55) Februarie 2008