LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Avva Ioan Neamtu

Share

Trebuie că a fost un mare trăitor dacă l‑a făcut pe părintele Stăniloae să spună că „n‑a crezut că‑i va fi dat să vadă atât de repede un împlinitor al celor scrise“ de el.

Ioan Neamţu a citit scrierile filocalice şi s‑a nevoit într‑o asceză totală până la sfârşitul vieţii sale pământeşti. A petrecut aproa­pe 14 ani în podul chiliei părintelui Calinic Cărăvan de la Lainici, străjuit doar de câteva scânduri şi n‑a mâncat de dulce în toţi aceşti ani, ba mai mult, nici untdelemn n‑a pus în gură. „Căci nu numai cu pâine va trăi omul“ – mi‑a adus aminte părintele Vasile – „ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“! (Matei 4,4; Deut 8,3)
De loc de prin părţile Gorjului, a avut fericirea să‑l întâlnească pe „omul lui Dumnezeu“, pe avva Calinic, care l‑a adăpostit în tot timpul prigonirii de către autorităţile comuniste. Monahul Ioan n‑a putut îndura batjocura sistemului ateist şi, atunci când a început dărâmarea bisericilor bucureştene, s‑a dus în capitală şi s‑a opus făţiş sacrilegiului făptuit bisericii Sfânta Vineri, în iunie 1987. „Crezut‑am, pentru aceea am grăit“ (Psalm 115,1), i‑a spus vieţuitorului Lainiciului când acesta l‑a întrebat de ce s‑a expus prigoanei stăpânirii. A fost arestat acolo, în chiar acea „vinere neagră“ a dărâmării bisericii, iar când a scăpat din beciurile miliţiei s‑a dus la avva Cleopa, care l‑a ascuns aproape doi ani de zile în munţii Neamţului. „Trei săptămâni au lucrat cei trei la un bordei sub pământ, lângă o scorbură de copac, dar abia la două ore după ce totul a fost gata a trecut pe acolo un pădurar“ povesteşte părintele Vasile, iconomul mănăstirii Lainici, care i‑a vizitat „locuinţa“. „Păi cine era al treilea, părinte?“ l‑am întrebat mirat. „Şi Dumnezeu era cu ei“, mi‑a replicat biblic odihnitorul monah ‑ care‑i ducea din când în când lapte şi brânză părintelui Stăniloae, dimpreună cu asceticul Ioan.
De vreme ce Dumnezeu „a rânduit pentru noi ceva mai bun“(Evr 11,40): ne‑a chemat să fim copii şi moştenitori ai Împărăţiei Sale (Mt 5,44; Lc 11,2), înseamnă că lumea nu este patria noastră (Fil 3,20; Evr 13,14) şi de aceea, „nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup“, ci „să ucidem cu Duhul faptele trupului, ca să fim vii“(Rom 8, 12‑13). Aşa explica asceticul Ioan nevoinţele sale de zi cu zi, răstignindu‑şi trupul împreună cu patimile şi poftele şi stăruind în rugăciune sub oblăduirea vrednicului de pomenire Calinic al Lainiciului. Câţiva care l‑au cunoscut spun că s‑a învrednicit de vederi înalte înainte de a se muta la Domnul în 1994, dar important mi se pare faptul (vorba unui mare părinte) că „a trăit aşa cum a vorbit şi a vorbit aşa cum a trăit“.

Articol apărut în Lumea Monahilor anul II, nr. 2 (8) Februarie 2008

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *