LOADING

Type to search

Câteva cuvinte şi o poezioară duioasă scrise de Părintele Paisie despre mama Părintelui Cleopa, monahia Agafia de la Agapia Veche

Marii duhovnici ai neamului

Câteva cuvinte şi o poezioară duioasă scrise de Părintele Paisie despre mama Părintelui Cleopa, monahia Agafia de la Agapia Veche

Share


“Pe această maică o cunosc încă de pe vremea când era în lume pentru că fiind mamă fraţilor ce veneau pe la mine, venea şi ea după băieţii ei (părintele Cleopa si fraţii lui, Vasile şi Gherasim). Nu ştiu cum să o numesc pe această mamă-maică. Pot s-o numesc maică izvorâtoare de lacrimi, căci multe lacrimi a vărsat această maică. Ana aceasta, împreună cu soţul ei, Alexandru, au avut 10 copii şi (aproape) toţi au murit de tineri.

Ion avea 16 ani, Profira 18, Maria 25-26, Mihai 19, Ecaterina 20, Gherasim 26, Vasile 26. Toţi aceşti fii au fost fiii Anei, maica Agafia, aşa că multe lacrimi a trebuit sa verse şi chiar le-a vărsat, că de multe ori luam şi eu parte la lacrimile ei.

Aşadar, biata mamă îndurerată, după ce şi-a înmormântat copiii şi soţul, s-a retras pe urma celor trei care veniseră în părţile acestea ale Sihăstriei. Din cei trei veniţi aici, a rămas unul şi acela este Părintele Cleopa care a fost şi la petrecerea (îngroparea) mamei sale, Agafia, căreia, după venirea ei din lume, i-a făcut Dumnezeu parte şi a stat în Agapia Veche douăzeci de ani, având fiice pe toate maicile; că după vârstă putea să le fie mamă aproape la toate. Aşa că Dumnezeu i-a făcut parte să aibă mai mulţi fii decât îi plânsese la groapă.

Aşadar sora Ana şi maica Agafia s-a săvârşit în Schitul Agapia Veche după douăzeci de ani de pustnicie. Ea a zăcut mai mult pe picioare şi, în cele din urmă, cu pace a trecut la Domnul. Avea peste 90 de ani. Dumnezeu s-o ierte!”

Când stau pe loc şi mă gândesc,
Maică Agafie, mult te compătimesc
Şi te văd cum pentru toţi alergai
Şi câte pe unul înmormântai.
“Părinte Paisă, mi-a murit Profira.”
“Părinte Paisă, a murit şi Maria.”
“Părinte Paisă, a murit Ecaterina.”
“Părinte Paisă, şi Mihai din viaţă a încetat”
“Părinte Paisă, şi Alexandru m-a lăsat.”
“Părinte Paisă, Gheorghe-Gherasim a murit”
“Părinte Paisă, şi de Vasile am auzit.”
“Părinte Paisă, nu ştii ceva de Cleopa meu?”
“Părinte Paisă, iartă-mă, pentru Dumnezeu!”
Dumnezeu să te ierte, maică!

Părintele Paisie Olaru
(din cartea “Dă-le, Doamne, un colţişor de rai!
Chipuri de monahi care au trecut la Domnul”, Ed. Trinitas, 2005)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *