ÎN CĂUTAREA UNEI PSIHOLOGII CREŞTINE

Menţionăm că noi nu facem Psihologie strict Teologică, ci căutăm chiar o „Ştiinţă” Psihologică, dar care să aibă la bază Teologicul Creştin. Este păcat că mulţi fac paradă de „ştiinţă”, dar adoptă tot felul de „teorii”.

Noi vom vorbi de o Psihologie după modelul Teologic Creştin al Sfântului Grigorie Palama1, ca FIINŢĂ şi Energiile Sale HARICE, de unde o „Psihologie de fond Fiinţial”, nu de simple fenomene Psihice. Sfântul Grigore Palama a evidenţiat ca Teologie Posibilitatea Transpunerii FIINŢEI în Energiile Sale. Pentru noi, cei de astăzi, când „energismul este în criză maximă”, este nevoie de o „Reântoarcere” la FIINŢA Însăşi. Desigur, FIINŢA DIVINĂ este „dincolo” de noi, dar referirea noastră este la „Fiinţa Creată”, care ne poate fi accesibilă”.

Modelul Psihologiei antice este „trihotomismul” configuraţiei noastre ca: Spirit, Suflet şi trup (Nous, Psihi şi Soma).

Teologic Creştin, nu se admite „trihotomismul”, ci „dihotomia Suflet şi trup”, Sufletul fiind acela care are în sine „partea” Spirituală-Raţională şi „partea” vitală înclinată spre trup.

Noi ca Psihologie Creştină, vom „lărgi” Psihismul Teologic al Sfinţilor Părinţi, cu un „Psihologic în Sine de fond Fiinţial”.

Filosofii antici nu consideră „Natura creată” categorie de Fiinţă, ci „reflectare de fiinţare” a FIINŢEI CREATOARE DIVINE. Şi unii dintre Teologi sunt de această părere. Noi optăm pe realitatea că şi Natura Creată are categorie de Fiinţă (dar creată), fiind după „CHIPUL şi ASEMĂNAREA” CREATORULUI.

Şi FIINŢA DIVINĂ fiind, după Revelaţia Creştină, FIINŢĂ TREIMICĂ şi Energiile Sale HARICE, în analogie înseamnă că şi Fiinţa noastră este de asemenea Fiinţă Creată şi energiile sale trupeşti. Deci fiţi atenţi la acest specific, care dă tocmai particularitatea Modelului nostru de Psihologie Creştină. Va fi o Psihologie cu un „Psihism de fond Fiinţial în sine”, care apoi se va transpune şi în „fenomenele psihice” ştiute.

Acest „Model de Psihologie Creştină” se pare că răspunde cu mai multă „lărgime” problemelor grele ale Psihismului nostru, tot mai mult confruntat în sine şi în comunicabilitatea sa.

Creştinismul este Revelaţia PATERNITĂŢII absolute pe care o face FIUL DIVIN.

De aici, caracteristica şi a unei Psihologii Creştine, ca Psihismul Paternităţii în sine, pe care-l face Eul Psihic, Filiaţia Paternităţii.

FIINŢA în Viziunea Creştină este TRIFIINŢIALITATE de Sine, ca:

Esenţă – Entitate – Supraeul – Suprasubstanţă

Natură – Identitate – Sinele – Formă

Distincţie – Persoană – Eul – Substanţă

Supraorigine – Totalitatea – Divinitate

Origine – Unicitate – Personalitate

Originalul – Egalitatea – Paternitate

Astfel FIINŢA DIVINĂ este ca Chip de PERSOANĂ, PATERNITATEA, EUL DIVIN prin care începe totul. Şi de aici relatarea Sfinţilor Părinţi, că TATĂL DUMNEZEU este Cel care are în Sine FIINŢA-DUMNEZEIREA ca ARHE-PERSOANĂ, care Naşte TREIMEA IPOSTASURILOR FIINŢIALE.

Aici este rezolvarea dilemei metafizicii filosofice, a UNULUI MULTIPLU în Sine şi Multiplului în „afară” de Sine. Filosofii nu pot concepe un „Multiplu în însuşi Unul”, că nu ar mai fi Unul, ci un Multiplu de „emanaţie de afară”. Chiar şi unii Teologi consideră mai întâi o „Divinitate în Sine, Neantul Divin”, din care apoi „iese” TREIMEA. Această „ambiguitate” de Divin a dat şi dă în continuare ocazie la ereziile Trinitare, care sunt de neadmis de Creştinism. Revelaţia Creştină vine tocmai cu paradoxul unui „MULTIPLU în esenţa UNULUI”, care de fapt nu este Multiplu, ci „UNUL UNULUI”. Matematic nu se poate defini. Dar Limbajul dă câteva repere. Aşa acest „UNUL al UNULUI” este PATERNITATEA în Sine şi PATERNITATEA este Taina Naşterii. Deci UNUL UNULUI este „Capacitatea de Naştere”, PATERNITATEA. Esenţa DIVINĂ este „Esenţa de Naştere”, UNICITATEA absolută, PATERNITATEA în Sine. Aşa DIVINITATEA în Sine a filosofilor este în Revelaţia Creştină Însăşi PATERNITATEA şi aceasta Însăşi PERSOANA SUPRATREIMICĂ a TATĂLUI DUMNEZEU.

PERSOANA TATĂLUI este astfel şi DIVINITATEA PERSONALĂ în Sine şi PERSOANĂ Proprie a TREIMII de IPOSTASURI FIINŢIALE. Aşa PERSOANA nu mai este ca Origine în „funcţie-cauză de afară”, ci în „desfăşurare de Proprie Natură de Esenţă”.

Iată marea TAINĂ Creştină, TAINA CHIPULUI TRIFIINŢIAL al cărui exponent este PERSOANA TATĂL.

Psihologia vorbeşte de Persoană ca „stare” de Relaţie. Unii susţin că nu ar exista Persoana, decât în „legătură de relaţie” cu altă Persoană, de unde „devenirea” Persoanei în evoluţie de relaţie acumulativă. Creştinismul nu admite aşa ceva. PERSOANA este Însăşi FIINŢA în Distincţie de Sine, este însăşi Esenţa FIINŢIALĂ în Treimea Platonică şi Budistă, de cauză, efect şi desfăşurarea acestora.

Auto-determinare de Sine. Aşa Esenţa este Identitate în PERSOANĂ şi totodată Distincţie. PERSOANA este Ontologică, în Origine de Sine, care apoi face şi „Relaţia”. PERSOANA are în

Sine capacitatea de Relaţie şi doar datorită PERSOANEI este posibilă Relaţia.

Dar PERSOANA este PERSOANĂ doar dacă are TRIFIINŢIALITATEA FIINŢEI.

Fără această menţiune, se fac încă multe presupuneri ambigue şi greşite. Sfinţii Părinţi cu reţinere vorbesc despre TAINA FIINŢEI DIVINE, Cea mai presus de orice descriere.

Au conceput însă Reperele unei „Distincţii” de FIINŢIALITATE, care s-au văzut că sunt: Esenţa, Natura şi PERSOANA.

Noi le Identificăm:

– Esenţa ca CHIP de PATERNITATE în Sine;

– Natura ca PERSONALITATEA PATERNITĂŢII;

– PERSOANA ca Distincţia PATERNITĂŢII.

Şi astfel TRIFIINŢIALITATEA în Sine:

– SUPRAEUL, Conştiinţa Originii PATERNITĂŢII SUPRAPERSONALE;

– SINELE, Memoria proprie a PERSONALITĂŢII SUPRAEULUI;

– EUL PERSONAL, Limbajul PERSONALITĂŢII Proprii.

În FIINŢA DIVINĂ:

– PATERNITATEA este Esenţa;

– PERSONALITATEA este Natura;

– PERSOANA este IPOSTASUL.

TATĂL DUMNEZEU este Pre-distincţia FIINŢEI DIVINE, ca PATERNITATE, PERSONALITATE şi totodată ca IPOSTAS de Distincţie TREIMICĂ. Şi din PATERNITATEA şi PERSONALITATEA PERSOANEI TATĂL se Naşte FIUL şi Purcede SFÂNTUL DUH, care au ca IPOSTAS Propriu PERSONALITATEA TATĂLUI în CHIP Propriu de PERSOANĂ.

De aici afirmaţia Sfinţilor Părinţi că în DUMNEZEIREA FIINŢIALĂ PERSOANA este Distincţie de Esenţă şi Natură, dar în Identitate cu acestea, adică au PERSONALITATEA UNICĂ a PATERNITĂŢII, care face TREIMEA de IPOSTASURI o UNICĂ FIINŢĂ ca DEOFIINŢĂ.

Noi menţionăm, şi ca DEOPERSONALITATE. Acestea să nu fie considerate „speculaţii”, ci Repere Reale ale Revelaţiei Creştine privitor la „Chipul de Asemănare” al nostru cu CHIPUL şi ASEMĂNAREA Lui DUMNEZEU.

Sfinţii Părinţi „îndrăznesc” să vorbească despre TAINA FIINŢEI DIVINE doar în „destinaţia” Relaţiei Lui DUMNEZEU cu Fiinţa noastră de Creaţie, care „Oglindeşte” CHIPUL DIVIN.

Prin aceste date încercăm şi noi Reperele unei „Psihologii Creştine”.

Noi, Creaţia, ne IDENTIFICĂM în ASEMĂNAREA DIVINĂ care Coboară în Creaţie. CHIPUL Lui DUMNEZEU rămâne în continuare „DINCOLO” de toate Chipurile şi totuşi „DINCOACE” spre toate Chipurile Creaţiei Sale. Sfinţii Părinţi fac o distincţie între CHIPUL DIVIN de „DINCOLO”, care nu se poate concepe de noi, Creaţia, faţă de CHIPUL DIVIN de „DINCOACE”, care Se Revelează în ASEMĂNARE de Chip cu noi, Creaţia, prin care putem totuşi „Concepe” o „ASEMĂNARE de DIVIN”, ICONICUL cum îi zicem noi.

Majoritatea folosesc datele unei Psihologii zis ştiinţifice. Noi încercăm şi o Psihologie Creştină directă, ca Identificare în CHIPUL DIVIN de Revelaţie.

Aşa, din cele descrise mai sus, putem zice că Omul este Chip Personal de Creaţie, dar cu PECETEA PERSONALITĂŢII CHIPULUI DIVIN.

Freud şi Jung au încercat o relatare a Psihismului nostru printr-un fel de „etajări psihice”. Noi încercăm o descriere a Psihismului cu Originea în CHIPUL DIVIN, faţă de care avem ASEMĂNAREA.

Aşa, noi vedem Fiinţa Umană în primul rând ca Chip de Persoană, cu Psihismul de Persoană deja format, care nu mai are nevoie de „evoluţie de personalizare”. Personalizarea, în sensul nostru, este în altă destinaţie, de Suprapersonalizare, de Comunicare între Personalităţi Personale.

Atenţie la distincţiile acestea, pe care noi le considerăm baza Psihologiei Creştine.

În primul rând să stabilim că Fiinţa Umană este Dihotomie Suflet şi Corp într-o Unitate de Întrepătrundere, ca Trup. Atenţie la „deosebirea” pe care o facem noi între Corp şi Trup.

Şi noi suntem Chip de Fiinţă (dar creată) cu energiile sale, adică Suflet şi Corp, dar în Unitate Psihologică de Trup. Aşa Psihicul nostru este „întrepătrundere de Suflet şi organe corporale”, ceea ce afirmă şi Psihologia ştiinţifică. Aici însă noi, ca Psihologie Creştină, distingem Psihismul în sine al Sufletului de psihismul din funcţiile organice, care apoi în Unire se fac Psihologicul nostru propriu zis. Aici mulţi se încurcă. Unii reduc Psihicul doar la Suflet, Corpul considerându-l un simplu instrument al Sufletului. Alţii reduc Psihicul la o „sinteză-adunare” de memorii biologice, în auto-repetare. O altă parte împart Psihicul, jumătate ca Suflet şi jumătate ca funcţii organice.

Noi, pe baza Relatării de mai sus, referitor la CHIPUL FIINŢIAL DIVIN, altfel configurăm Psihismul nostru. S-a văzut că CHIPUL FIINŢIAL este neapărat TRIFIINŢIALITATE PERSONALĂ. Recitiţi cu atenţie cele de mai înainte, referitoare la Esenţa, Natura şi Distincţia din FIINŢA DIVINĂ.

Şi noi facem o relatare tot în această ordine. Omul este Esenţă-Chip de Om ca general, este Natură-Faţă de Om ca particular şi este Persoană proprie ca Specific Individual-Asemănare de Om.

Chipul de Om este Supraeul, este Teo-forma, după CHIPUL DIVIN. Omul este Fiinţă Creată, PURTĂTOR de CHIPUL DIVIN. Supraeul este Scânteia şi PECETEA DIVINĂ, care înseamnă CHIP de PERSONALITATE DIVINĂ. Este SUPRACONŞTIINŢA din Fiinţa Umană. Chipul Omului este CHIPUL OCHIULUI Lui DUMNEZEU. Omul trebuie să vadă totul prin DIVINITATE. Chipul Omului se Creează din CHIPUL PERSONALITĂŢII DIVINE. Aici este Originea Psihismului Omului, cu „rădăcini” în Însăşi DIVINITATE.

Este foarte importantă pentru Psihologia noastră Creştină această consemnare a „fondului” Psihic, ca ASEMĂNARE cu DIVINITATEA. Păcatul aici lucrează. Aici se încurcă şi psihanaliştii. Noi ca fond Psihic avem doar Supraconştiinţă şi Conştiinţă, fără „golul” inconştientului în care se configurează apoi subconştientul. Psihanaliştii uită de Psihismul de Rai şi iau de bază Psihismul după căderea în păcat. Păcatul Adamic este tocmai „golul” de DIVINITATE din Psihismul nostru, care trebuie Reumplut cu DIVINITATEA. Botezul HRISTIC ne Reface CHIPUL de DIVINITATE, ne „şterge” păcatul Adamic şi ne Redă Potenţialul de DIVINITATE al Supraeului Uman. De aici aşa-zisul complex al lui Oedip, care îşi ucide Tatăl, ca mitizarea tocmai a Memoriei păcatului Adamic, care „ucide” CHIPUL PERSONALITĂŢII DIVINE din Chipul Omului. „Golul” de DIVINITATE este şi în atenţia Purificării din Mistica noastră Creştină. Păcatul nu poate fi „înlăturat” decât prin Recâştigarea Supraconştiinţei DIVINITĂŢII din Psihicul nostru. Adam cade din Chipul Omului, adică din CHIPUL DIVIN al Omului. Psihopatologia psihanaliştilor recunoaşte că „uciderea” Paternităţii este originea bolii psihice. DIVINITATEA este pentru Om PATERNITATEA DIVINĂ. Omul este Fiul de Creaţie al TATĂLUI DUMNEZEU.

 

BIBLIOGRAFIE: În căutarea unei psihanalize creştine / ieromonah Ghelasie Gheorghe. – Bucureşti : Platytera, 2014

 

Articol propus de ANCA REVNIC