LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Cine ne readuce limpezimea?

Share

„Icoana se contemplă, după cum Euharistia se consumă”. Zicea Evdokimov, unul dintre primii mei „îndrăgostiţi” de har. Psihoterapetul meu spiritual, avva G., întăreşte aceasta: icoana se contemplă doar în acordul Psalmilor.

De ce ne retragem în oaze de linişte: ca să ne pansăm rănile sângerânde ale sufletului. Chiar dacă suntem în metastază duhovnicească, Doctorul are merindea salvatoare. Păcatul rămâne pentru noi o boală a voinţei. Ne rostogolim din virtute şi luăm jugul altuia: acum e vremea convertirii noastre.

Mirele Hristos a vindecat firea: tămăduirea a trecut şi la noi. Avva G. are dreptate: luăm drept bine simpla iluzie a binelui, după cum încă din vechime zicea Grigorie de Nyssa. Prin păcat, conform lui Berdiaev, rupem alianţa teandrică, în supunerea faţă de o lume inferioară.

Şi da, e uşor să găseşti păcate… la alţii!

***

Cel ce ai întors inima elveţianului Maxime Egger către Adevăr, întoarce şi inimile noastre către iubirea Ta. Cel ce ai dat curaj părintelui Gherasim Iscu în temniţa de la Târgu Ocna, dă-ne şi nouă curajul curajului de a spune adevărul despre minunile Tale. Cel ce ai înmuiat inima călăului Vasilescu, cel ce s-a pocăit de crimele de la Canal şi s-a împărtăşit pe patul morţii, înmoaie şi inimile noastre prea nepăsătoare.

Da, Octavio Paz are dreptate: Limba este o parafă, o zodie, o ursită, cea mai mare a condiţiei noastre umane. Punându-ne nădejdea în Logos, suntem graţiaţi. Limba nu mai bârfeşte, ci psalmodiază. Limba nu se grăbeşte, ci laudă Iubirea. Inima intră în acest dans de sărbătoare şi jubilează victoria asupra tristeţii. Căutăm linişte, neagonisire, pace. Ajută-ne, Doamne al puterilor!

Nu mă uit la Oprah şi nu sunt de acord cu new-ageismele debitate, dar recunosc decenţa afirmaţiei următoare: Toată lumea vrea să meargă cu tine cu limuzina, dar tu vrei pe cineva care să meargă cu tine şi cu autobuzul când limuzina se strică. Un umanism, secular sau nu, mai degrabă utilitarist. Să ne rugăm să nu ne dorim huzur. Să ne mulţumim cu ce avem, fără să tânjim după noul Volvo al vecinului. Suntem fericiţi nu pentru că avem sau nu carduri de spart, ci pentru că suntem iubiţi de către Cel veşnic. Vrem prietenie, nu interes. Vrem sinceritate, nu falsă diplomaţie (nu există minciună pozitivă).

De multe ori simţim că avem nevoie de câte un ghiont. De un declanşator. Ei, acest declic îl produce prezenţa Părintelui. Duhovnicul ne readuce limpezimea. Ne învaţă conjuncţia dintre iubire şi iertare. Există exemple vii: Gheorghe Şanta, cel ce citeşte în fiecare amurg presa Raiului. Mulţumesc, Doamne, că există un asemenea om ales!

Părintele ne învaţă sărăcia cu duhul. Când vorbeşte despre sfântul Maxim, ochii mi se umezesc. Iluminându-ne cu exemple din Pateric, uit de treburile Martei (care mă revendică). Niciodată nu am ieşit confuz din biserică. Labirintul mă încurcă doar când uit Porunca. Limpezimea înseamnă preţuirea libertăţii: nu suntem sclavii patimilor.

Moralitatea nu este perimată

Nu luptăm pentru o cauză pierdută, ci pentru dobândirea păcii interioare, ca mii să se mântuiască. În jurul Părinteului, sigur se mântuiesc mulţi. Închisorile comuniste nu au reuşit să sugrume Adevărul. Biserica este trupul mistic al Fiului lui Dumnezeu: nici porţile iadului nu o vor birui. Nu putem dobândi limpezimea în afara comunităţii eclesiale.

Nu discutăm despre orgolii lumeşti, nu vrem să punem mâna pe putere. Vrem să dobândim măcar pajiştea din preajma Raiului. Mulţumim, Părinte, că nu ne laşi să ne rătăcim! Am şters rîndul, dar rescriu: Sunteţi Arsenie Boca al meu, ce privilegiu! Şi dacă nu vă caut mai des, e o ispită (să nu vă deranjez cu lucruri minore). Deşi mi-e dor de Dvs. mereu şi nu există zi să nu mă gândesc: Oare Părintele cum ar proceda? Ce sfaturi ar da? Mulţumesc că vă rugaţi pentru mine: asta e şansa mea să revin, să traduc teoria.

Numai un limpezitor ne poate învăţa limbajul rugăciunii

Doar un trăitor ne poate arăta poezia harului. Oare îl vom căuta pe duhovnic doar de Florii, ştiind acestea? Nu suntem abrutizaţi, nici inerţi: avem un Păstor.

11229691_1617463481863819_2767357909100405323_n

O zi cu Dumnezeu și cu oamenii Săi aleși. O zi la Rohia. O zi ruptă din veșnicie. O zi de pomenire a duhovnicului. 23 martie, parastas după un monah, Serafim Man, părintele echilibrului. Testament duhovnicesc: lucrurile cotidiene pot depăși banalitatea! Duhovnicii seamănă mult între ei, cu toții, oglindind limpede același Adevăr. Dar părintele Serafim de la Rohia are ceva deosebit, asemenea părintelui Tihon Sokolovski, canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă.

Fără rugăciune, fără cumpătare și fără milostenie, viața este uzură. Iată de ce o zi cu părintele Serafim ne poate accesa ușa către timpul fără de timp. Glasul Rohiei este superior înțelesurilor slabe ale lumii, este o chemare adresată tuturor pribegilor. Mesajul părintelui Serafim reia șirul profețiilor: Pocăiți-vă și credeți! Acest mesaj nu poate fi credibil decât din gura și din inima unui om luminat, luminos și luminător.

11229691_1617463481863819_2767357909100405323_n

Am uitat să ne bucurăm în Domnul. Am devenit imuni la bucurie. Când s-a întâmplat asta, fără să ştim? Nu ne mai ştim bucura. Primii creştini erau oamenii bucuriei desăvârşite, pure, neinteresate. Ei nu erau frustraţi de lipsa ciubucului. Ei nu îşi construiau vile, ci le vindeau şi dădeau totul săracilor. Ei nu parveneau pentru o funcţie publică, ci erau martirizaţi. Biserica dă liniştire suferinzilor, nu intimidare şi spaimă. Omul bucuros rămâne o strălucire, un licăr, un crâmpei, o muzică. De la bucuria Fecioarei, totul e bucurie! Durerea se hrăneşte cu spaţiul şi cu timpul nostru. Dar durerea vine din afară. Bucuria îşi are sursa în noi şi umple fiecare celulă cu părticele euharistice. Suntem bucuroşi când devenim hristofori, nemuritori. Dobândim pacea şi mii se mântuiesc în jurul nostru. Nu criticând, moralizînd, speculând. Ci dobândind pacea. Asta căutăm, asta ne dorim. nu profit murdar şi bârfă invidioasă. Virtuosul mereu supărat şi-a ratat vocaţia. Suntem încremeniţi în propria lipsă de bucurie. Pentru că luăm singuri otravă. Avem bolta cerească deasupra: suntem Acasă, iubiţi, ocrotiţi. Nu risipim mărgăritarele părinteşti. Vom scăpa de încăpăţânare. Vrem liniştire. Rugăciunea credinţei ne vindecă pe toţi.

Duhovnicul este ghidul bucuriei noastre veşnice
Parohul Aşchileului clujean vrea să ne mîntuim, împreună cu sfinţii. Să Îl vedem pe Hristos pe Cruce! Suntem cruţaţi, deoarece omul bucuriei salvează cetatea. Triştii sunt orfani de Tatăl bucuriei. Redobândim starea de bucurie la fiecare Euharistie de taină. Soţii bucuriei se roagă împreună, nu ţipă unul la altul. Ei sunt cei mai buni părinţi pentru copiii lor, nici o bonă nu îi poate înlocui. Familia bucuriei este ocrotită cu dragoste. Domnul iubirii ne păzeşte de tot răul. Părintele bucuriei ne îndeamnă să încredinţăm Neatinsului toate treburile noastre. Când lipseşte Înviatul (izgonit de vicii), doar amărăciunea stăpâneşte.
Ce nu poate obţine omul bucuriei? Numiţi un lucru! Unul singur… Suntem obosiţi, dar tocmai pe cei obosiţi îi cheamă Mesia înviat la Sine. De ce suntem atunci nefericiţi? Pentru că vrem mereu MAI MULT. Nu părăsim lăcomia, iar aceasta ne întunecă. „Ce să facem să ne mîntuim?” Asta au întrebat primii creştini la Cincizecime. Nu „Ce să facem să ne îmbogăţim?” Vremea e sfântă, să nu trândăvim. Credinţa omului bucuriei modifică chiar şi relieful montan. Duhovnicul foloseşte Crucea drept armă, dar ca pe o armă de pace. Nu există bucurie fără Cruce. Golgota este izvor de mir, bogăţie înmiită, făclie a luminii nestricate, veselie veşnică. Doamne, primeşte-ne în Rai, împreună cu tâlharul ce s-a îndreptat pe Cruce! Părintele bucuriei noastre ne îndeamnă la rugăciune şi la lectură duhovnicească. Acestea două nu vor fi nicând perimate. Vom copia ceva de la al nostru duhovnic: discernământul.Avva are chipul luminos, vorba blândă şi sinceră şi e detaşat de răutăţile lumeşti. Soluţia nu este disciplina de armată sau teroarea! Managementul eficient devine luciferic, eliminând necruţător verigile slabe. Tocmai cele care trebuie ajutate. Disciplina spartană oboseşte şi, mai grav, alungă nevinovăţia. Milităria în Biserică vrea să te facă un mercenar! Parohia nu este o unitate de producţie! Capitalul adevărat este râvna. Omul bucuriei respinge lăcomia, calea lui Iuda. Părintele Gheorghe Şanta vrea bucuria noastră. Hristos a înviat, bucuria mea! Unde este invidie, lipseşte Sfântul Duh. Unde e dezbinare, totul se sectarizează. Şi ne mai mirăm de ce pierdem bucuria?! Vrem bucurie? Când am stat ultima noapte la căpătâiul unui bolnav? Bucuroşii harului se mântuiesc pe căi diferite, dar toţi au smerenie.

11229691_1617463481863819_2767357909100405323_n

Ce mă oprește să fiu aproape de Dumnezeu?!

Primul pas: recunoașterea impasului. Am greșit, am nevoie de iertare. Recunosc că sunt păcătos, dar sper la iertare, promițând cu noi voi recidiva. E un fel de eliberare condiționată. Cauțiunea a plătit-o Iisus, o dată pentru toți. Dreptul Judecător mi-a comutat pedeapsa: sunt grațiat. Vă vine să credeți??? Trebuia să ard în infern miliarde de milenii, însă Sângele divin scurs pentru mine, picătură cu picătură, m-a vindecat, m-a iertat, m-a sfințit. Întristarea mea a prefăcut-o în imensă bucurie.

Cazierul meu rămâne, deși, o dată spovedite, infracțiunile se prescriu. Cine citește Iezechiel 18:4 (Cine păcătuiește, acela va muri)
se poate îngrozi, amintindu-și păcățelele aglomerate în suflet. Din această moarte ca pedeapsă mă scoate Cel pe Care Îl iubesc neîncetat, Mirele meu IISUS.

Sunt acuzat de lipsă de ambiție lumească, dar nu cred că IISUS mă învață asta, dimpotrivă (păcat doar că acuzele nu sunt adevărate, sunt orgolios și leneș). Sunt mulțumit cu ce am, nu vreau materie (în detrimentul spiritului). Sunt neînțeles, dar sunt doar un plagiator nevrednic al Învățătorului. Azi, la ora de religie de la clasa a VI-a B, le-am spus îngerașilor despre băiețelul din clasa întâi care și-a dat singurul său stilou colegului care nu avea (exemplu real)… Acel băiat a înțeles toată religia! Tatăl Și-a dat Singurul Fiu pentru mine!!! Pe măsură ce realizez că El a murit, ca eu să fiu viu, nu pot rămâne indiferent.

I-am rugat pe copii să identifice trei lucruri care le plac la ei, trei lucruri care nu le plac la ei, trei oportunități și trei amenințări (o analiză SWOT duhovnicească). Am făcut trecerea la Primii creștini și Sfântul Constantin. Le-am vorbit de Păcuiul lui Soare, de locul acela special… Copiii vor să primească Adevărul, nu toți sunt pervertiți. Sunt încă familii creștine membre ale Rezistenței pașnice. Rămășița Noului Israel adaugă zilnic pe cei ce se mântuiesc. Iubesc Biserica, școala și biblioteca. Aici mă regăsesc în familie. Sunt foarte mulți tineri care se străduiesc să trăiască precum  primii creștini, chiar dacă sunt ironizați. Își asumă palmele și nu se laudă cu prigoanele și nepromovările.

Părintele duhovnic Gheorghe Șanta îmi spunea la ultima promoție penitențială: Mă simt bine în preajma oamenilor simpli, care Îl contemplă pe Dumnezeu fără chitanțe. Sfântul Luca spune în FapteOricine va chema numele Domnului, va fi mântuit! Până mâine, când vreau să mă întorc la Râmeț, diseară vreau să merg la maslu la mănăstire. Vin atât de mulți tineri, incredibil! Ieri a fost prăznuit Cuviosul Visarion, patronul spiritual al duvovnicului Visarion Pașca (monahul fără vicleșug) de Florești-ul clujean.

Părintele Visarion are un mesaj de Înviere: Împărăția lui Dumnezeu a venit deja, nu o (mai) căutați în altă parte! Părintele a rămas inocent, ca un copil de clasa întâi, așa cum îmi cere Învățătorul și mie să redevin. Încă se primesc dosare de înscriere în clasa zero. Destoinicia părintelui este de la Dumnezeu. Remarc pe chipul lui uimire entuziastă, aude zilnic la priveghere vestea mironosițelor. Și învață pe toți rugăciunea de gratitudine. Piedicile (sinagogale) nu înseamnă nimic pentru el, pentru că inima lui e statornicită în Dumnezeu.

E aprins de focul lui Dumnezeu. Credința îi însuflețește inima. Un exemplu viu pentru fiecare cititor. Nu scriem articole despre utopici, ci despre descoperitori ai veșniciei. Care nu își fac decât datoria. Este un duhovnic care pune în rânduială multe familii. Nu este altă fericire decât IISUS HRISTOS!Ținem din răsputeri la dragostea dintre noi (I Petru 4:8). Lăsăm lui Dumnezeu toată grija noastră.Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna iadului (Psalmul 48:17). Dumnezeu este cu mine, deci, nu voi fi fricos…

Părintele Visarion ne îndeamnă să ne întoarcem la Domnul (Neemia 1:9). Este un apostol, nu lăsați glasul lui să strige în pustiu: Morții vor trăi și trupurile vor învia (Isaia 26:19). Nu mă tem, pentru că El m-a  răscumpărat, vă vine să credeți?! Fără credință, toată viața suspin (Plângerile lui Ieremia 3:39). Mulțumesc, părinte Visarion, că mi l-ați pus la suflet pe Nicolae Planas, preot atenian devenit sfânt! Omul dedicat lui Dumnezeu joacă în aceeași ligă cu Ioan Hrisostom, Pamfil preotul, Valent diaconul, Porfiriu tânărul, Teodul sclavul, Maruta Persanul, Flavian pustnicul, Eulalie Sicilianul, Vasile din Pavlovo, Macarie Moscovitul, Silviu Iranianul, Teodosie cel Tăcut, Ravula Sirianul, Mesrop Armeanul, Teoctista Mihailovna, Roman (prinț de Uglici) și cu sfinții 9 copii georgieni (sec. VI).

Părintele Visarion este un apologet, fin apărător al credinței, un iubitor al lui John Meyendorff (autorul volumului Hristos în gândirea creștină răsăriteană), al lui Tomas Spidlik (Marii mistici ruși), al lui Maxim Mărturisitorul (Cuvânt ascetic, în Filocalia, vol. II), al lui Panayotis Nellas (Omul – animal îndumnezeit), al lui Teofan Zăvorâtul (Viața duhovnicească și cum o putem dobândi), al lui Constantin Galeriu (Jertfă și răscumpărare), al lui Dumitru Stăniloae (Iisus Hristos sau restaurarea omului), al lui Teofil Părăian (Gânduri senine). Problemele conștiinței nu se rezolvă cu bomboane (Nicoale Velimirovici), am nevoie de un psihoterapeut spiritual (Hierotheos Vlachos).

Bucură-te, Sfinte Ioane de Kronstadt pentru sfaturi:  Stăm cu toţii înaintea lui Dumnezeu! (Toate rugăciunile, stihurile, condacele, irmoasele, acatistele sunt, pe de o parte, o laudă adusă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor, pentru faptele lor mari şi pentru binefacerile făcute oamenilor, iar, pe de altă parte, sunt strigătele de durere, suspinele, gemetele, lacrimile omenirii mâhnite de păcate, întristări, boli, nenorociri şi năpaste şi rugăciuni pentu izbăvirea din suferinţele, nenorocirile şi năpastele sufletelor noastre, întunecate de păcat. În ele aflăm multă mângâiere, învăţătură, zidire).

 

Marius Matei

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

1 Comment

  1. Georgeta 19 iulie 2017

    „Imparatia lui Dumnezeu a venit deja…” Imi pregatesc dosarul pentru clasa 0 si nadajduiesc sa fiu admisa.Va multumesc pentru aceasta „calatorie duhovniceasca” si pentru intalnirea pe cale cu multi din Sfintii lui Dumnezeu ! Doamne ajuta !

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *