LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Viața ca o colindă

Share

Întunericul agresiv nu va învinge. Hristos, Lumina lumii, a zdrobit puterea lui. Este o zvârcolire de orgoliu și slavă deșartă. Vicleanul știe că a pierdut și e frustrat. Deja a pierdut tot, nu mai are ce pierde, așa că riscă tot (ce, de fapt, nu mai are). Noi exagerăm puterea lui. A rămas fără putere. Dar cu multe iluzii. Pe care încă le vinde binișor, mai ales indiferenților. Dar victoria nu e a noastră. E biruința lui Hristos în noi. Noi nu merităm așa ceva. Dar iubirea Lui prisositoare ne cuprinde. Cât de mare este antiteza Lumină – întuneric! Cât de mare poate fi bucuria… Cât de crudă poate fi suferința… Ambele, la fel de veșnice. Cât de indiferenți putem fi față de propria mântuire?! Chiar să nu ne pese?! Trebuie doar să vrem să scăpăm de calvar. Și să ne resetăm, să ne devirusăm. Să nu pierdem contactul cu sursa fericirii, să comunicăm cu baza, să facem ascultare. Fără să fim forțați. Și oricine va chema numele Domnului se va mântui.

Să ne luăm Țara înapoi, Raiul cel pregătit nouă!

Să vrem să luăm cu asalt Împărăția și (toate) celelalte se vor adăuga (nouă). Dar nu putem birui ca bezmeticii, de capul nostru, haotic, ci numai în Hristos, aproape de apostoli și de succesorii lor. De acord, aici greșim, dar intențiile sunt bune. Nu e nimic grav, perseverăm în Hristos și El va crește în noi iubirea nesfârșită. Altfel nu putem fi decât niște loseri. Nu avem de ce să ne temem, puterea iubirii Lui e infinită. Să ne temem doar de propriile păcate și să scăpăm de ele. Nu ne simțim vindecați, câtă vreme continuăm să săvârșim păcatul. Singurul război este cel cu patimile din noi, pentru că are singura miză care contează cu adevărat.

Nașterea Fiului lui Dumnezeu schimbă istoria. Prin Întrupare, primim suprema lecție de smerenie și de iubire. Pruncul divin fuge în Egipt, ca să îl sfințească. Primește magii, ca să sfințească Babilonul. Egiptul și Babilonul sunt exact tipologiile folosite și de către profeții Vechiului Legământ pentru a exprima ateismul și politeismul. Nașterea lui Hristos aduce sfârșitul acestor aberații (ateismul și politeismul). De aceea, este imposibil să existe o eră post-creștină. Este un non-sens. Nașterea lui Dumnezeu ca om nu poate fi anulată, ca și cum nu ar fi fost. Mai ales că Hristos nu doar și-a asumat firea umană, dar a și îndumnezeit-o. Cei care se chinuie să inventeze sloganuri anticreștine sunt profund tulburați. Aberațiile din Norvegia depășesc orice măsură: copiii creștini luați de către Protecția Copilului, doar pentru că știu poezii despre Hristos sau spun rugăciuni la școală. Este o confuzie indusă aiurea: nu suntem jihadiști, pentru numele lui Dumnezeu! Creștinismul este religia iubirii, nu a urii. Nu mai sunt soluții, decât să ne rugăm și să avem răbdare (să răbdăm). Hristos nu anulează nimic, ci face totul mai precis, alungă nedumeririle. A spus totul, a făcut totul, ne-a dăruit totul. Doar să acceptăm, să nu refuzăm ceva gata făcut. Hristos a recreat lumea pentru noii Adam-i. Dar și aceștia, precum primul, au primit totul de-a gata, doar să nu fie prea buieci. Să ne vindecăm, așadar, să ne domolim. Să nu avem mintea legată de patimi, pentru a nu ne înstrăina de Dumnezeu. Era creștină continuă în veșnicie


Vin către Tine, Doamne! Nădăjduind în milostivirea Ta fără margini, vin către Tine, Părinte! Șterge noroiul de pe ochii minții mele! Ajută-mă să înțeleg taina prezenței Tale… Înainte de cânta cocoșul, să nu mă lepăd de Tine la fiecare răsărit. Oare mai chema-mă-vei încă ucenic?! Vestea Nașterii să ne aducă bucurie… Tu singur ești izvorul vieții nepieritoare. Nu toți se vor poticni. Cei șovăielnici se vor vădi, dar cei cu adevărat ucenici se vor întări.

Naşterea Fiului lui Dumnezeu ca om în Betleemul Iudeii aduce mai multă sensibilitate, interiorizare în meditaţie, precum şi dorinţa de a fi mai buni cu cei din jur. Partenerii-sfinţii ne ajută enorm de fiecare dată, în fiecare necaz. Acum Dumnezeu semnează graţierea noastră. Vrea să ne facă partenerii Lui. Un singur lucru ni se cere: „Niciodată să nu uităm pe cei mai trişti ca noi” (cum cânta Cenaclul Flacăra). Umil se naşte Dumnezeu în iesle, pe cei umili îi colindăm, fraternizăm cu îngerii, cu magii şi cu păstorii. Crezul lor devine stindardul nostru de luptă. Îl recunoaştem pe Dumnezeu în fiecare om, în fiecare orfan, văduvă sau bolnav. Şi a trecut cam prea mult de la ultima vizită într-un penitenciar, pentru încurajarea tâlharilor, care încă mai au şanse la mântuire.

Liturghia este prelungirea atmosferei Noului Testament. Dumnezeu ne oferă Viață, nu lucruri. Să ne pregătim pentru a-L primi. Nașterea lui Hristos este o explozie de iubire… Cel mai mare risc al iubirii este să nu fie înțeleasă… Din iubire, Se naște umil și nebăgat în seamă. Exemplu desăvârșit de smerenie și ascultare. Atacurilor întețite le răspunde Claudiu Târziu:

„Ținta ateilor este dărîmarea Bisericii ca instituţie, pentru că e singura redută a normalităţii rămasă în picioare. Dacă Biserica va fi trimisă înapoi în catacombe, numai acolo vă veţi mai găsi scăparea şi unii dintre voi. Nu pentru că aţi fi credincioşi, ci pentru că nu veţi putea supravieţui urgiei care va urma pe suprafaţa pămîntului.”

Fiul lui Dumnezeu se naşte cu un scop precis: viaţa lui Dumnezeu să devină viaţa noastră.  Naşterea Fiului lui Dumnezeu ca om aduce un plus de iubire, un plus de cunoaştere, produce un plus de viaţă. Mesia născut pentru noi este viu şi noi vom fi vii. În timp ce ne rugăm, Dumnezeu ne răspunde fiecărei bătăi a inimii. Luăm pildă de la înţelepciunea albinelor, care, atunci când văd că roiul de viespi le dă târcoale, rămân în stup şi scapă de paguba pe care ar putea să le-o facă acestea. Nu scrie nicăieri că vom trăi 99 de ani, să ne pregătim de moarte în fiecare zi! Semnal pentru a vorbi cu Dumnezeu avem permanent, doar bateria trebuie reîncărcată prin rugăciune. Ca să ne întâlnim cu Pruncul divin, important este să fim pe Drum (pe Cale), spre Betleem (Casa Pâinii), nu spre Babilon. Fugiţi de păcat, pentru că acesta doar blochează, întunecă şi îmbolnăveşte! Dumnezeu ne lasă indicii de urmat: fraţi ai Lui, sărmani şi bolnavi, ghizii noştri spre veşnicie. Hristos Se naşte! Este în mijlocul nostru…

Dacă nu Îl iubim pe Dumnezeu, nu putem înțelege nimic. O lume fără iubire este de neînchipuit. Dar Hristos nu este lăsat să Se nască în inimile multora, este alungat la periferia cetății, în grajduri. Toți păcătoșii suntem ofensatori ai lui Dumnezeu. Ne contrazicem singuri. Am putea scăpa de tirania diavolului, câtă vreme ni S-a născut Mântuitor, în cetatea lui David. Adevărul nu poate fi ignorat. Nu putem fabula la nesfârșit. E o nesăbuință să uneltim împotriva propriei mântuiri. Am putea pricepe, am putea să nu mai fim orbi voluntari. Mândria nu ne lasă să vedem absurditățile. Constatăm cu bucurie că avem o legătură cu Creatorul. Dar vedem că, de multe ori, pierdem această legătură. Greșelile care conduc la pierderea accesului la iubirea Lui trebuie evitate, pentru a păstra frecvența.

De Crăciun, nu vreau nici un Obiect (Euro), nici un Loc (Dubai), ci doar o Persoană, un Prunc. Doar să mă bucur de naşterea Lui. Mereu mai multe plăceri nu poate fi principiul unuia care nu vrea să fure Crăciunul. Am văzut şi filmul cu Grinch. Nu mi-a plăcut, sincer. Dar am reţinut o replică: Crăciunul nu vine din magazine. 

Ce pot aştepta de Crăciun? Un brad, un DVD, o ghirlandă sau o scânteie de lumină? 

Dacă semănăm zăpadă, nu putem culege bumbac. Bijuteriile noastre sunt lacrimile de pocăinţă. Fiecare om este o bijuterie divină. Cea mai mare bogăţie este cea de a fi pururea cu Domnul şi nici o clipă fără El. Uneori acceptăm prea uşor o bijuterie urâtă (numai pentru că e făcută din aur). Cele mai frumoase persoane sunt cele fără bijuterii, dar pline de virtuţi.

Dacă nu oferim nimic, nu avem Crăciun. Colinda este cântecul de dor de Acasă. Noi nu doar sărbătorim Crăciunul, noi credem în Dumnezeu. Să nu lăsăm ca dimensiunea spirituală să fie sufocată nici de comerţ, nici de gastronomie. Transcedentul nu se pierde în faţa orizontului de mezeluri. Dumnezeu nu ne vizitează doar o dată pe an, de Ajun. Dacă nu credem în Dumnezeu, cum să ajungem asemenea Lui?! Dumnezeu ne ajută în înfrânarea de la rău, în râvna pentru păzirea Poruncilor, în deprinderea discernamântului duhovnicesc, în lucrarea virtuţilor, în înţelegerea celor duhovniceşti, în consimţământul faţă de Legământ şi în înălţarea noastră spirituală. Când uităm de Dumnezeu, ne comportăm de parcă nu am mai muri niciodată. Când uităm de Dumnezeu, nu ne mai preocupă călătoria către veşnicie). Când uităm de Dumnezeu, viaţa noastră devine o continuă gustare a morţii. În schimb, când ne aducem aminte de Dumnezeu, înmulţim rugăciunea (ca atunci când vom uita, să Îşi aducă El aminte de noi). Întotdeauna, primul semn al uitării de Dumnezeu este uitarea rugăciunii (o socotim o activitate facultativă). Fără rugăciune, încălcăm mai uşor poruncile şi uităm de veşnicie.

Dumnezeu este prezent în mijlocul colindătorilor, dar este oare prezent şi în inima noastră? Să ne pregătim să Îi întimpinăm pe Musafirii din altă Cetate. Să ne lepădăm de păcatele “moderne” (aroganţa, plictiseala, respingerea pocăinţei). L-am rugat pe Dumnezeu să ne dea toate lucrurile (ca să ne putem bucura de viaţă), dar El ne-a dat viaţă (ca să ne putem bucura de toate lucrurile). Hristos nu a venit ca să pună capăt morţii Sale, ci morţii noastre!

Fără Mesia, nu există iubire. Fără El, totul pare o nebunie. De ce a venit: ca noi să avem viaţă. Dar câţi magi Îl mai caută azi? Păstorii au primit vestea (colinda îngerilor) numai că erau treji, privegheau.

Poate nu sunt timpuri prospere, dar suntem mai aproape de Dumnezeu. Asta e tot ce contează. Dacă Dumnezeu nu e pe primul loc în viaţa mea, nu mai e deloc! În loc ca rugăciunea să fie cel mai tare punct al nostru (e cel mai la îndemână), e cel mai slab… Cum să vină Dumnezeu în “gunoiul” nostru?! Viaţa nu este o pradă, ci un psalm, o colindă, un acatist de mulţumire, o euharistie.


Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *