LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Duhovnicul de la Poarta Raiului

Share
„Când o să te văd la Poarta Raiului, am să te trag cu mine la Dumnezeu!” Îi spune părintele Ilie Cleopa acum două zile lui A., care i-a fost ucenic(ă) timp de douăzeci de ani.
Nebunie pentru cei ce pier, puterea divină pentru cei ce se mântuiesc. Părintele ridică uşor bastonul lui şi îi face semn, plin de bucurie: „Domnul va veni la tine!”. A. se spovedeşte şi se veseleşte de iminenta vindecare: „Vino la mormântul meu şi roagă-te, te voi ajuta. Ia pământ de la Sihăstria… Dumnezeu, Cel mărit în Sfânta Treime, te va vindeca”. Suntem reticenţi la astfel de Mesaj? Da, e niţel complicat să explici interferarea lumii autentice în platitudinea mundană. Dacă ne-am ruga „de-a-devăratelea”?! Cu siguranţă, am fi mai luminoşi, mai fericiţi, mai calmi, aşa cum ne sfătuieşte marele duhovnic moldav. „Mulţi au râs de mine, prostănacul de la oi, iar eu nu am vrut să fiu stareţul lor.” Trebuie să existe ceva După, ceva frumos, ceva real. Părintele Cleopa ne va îmburda în bucurie, nu fiţi trişti. Se roagă pentru voi. Pocăiţi-vă de toate aberaţiile egoiste. Citiţi paraclisele zilnic, plus rugăciunea inimii. Şi nu vă complicaţi cu vile, piscine şi invidii. Doar hărnicie şi corectitudine. Iar harul va lucra şi în voi. Şi părintele Cleopa vă va aştepta la Poarta Raiului! Mărturia acestei creştine ne întăreşte în credinţă. Iar în vremurile acestea, tot mai multe interferenţe ale luminii nu fac decât să distrugă negura.
Pr. Marius MATEI

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *