LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Fericit cine se intoarce s-ajunga iar Acasa, rotunjind ocolul

Share
De ce m-as speria ca unii pleaca Acasa? Sa ma sperii ca nu ajung sau ca nu mai simt ca au o casa spre care sa mearga, ca s-au ratacit pe drumurile care duc Acasa…
Sa aruncam ceva pe drumul pe care pasim insemnand existenta noastra :un pic de iubire fara de cei de langa noi, un pic din painea noastra, un pic din hainele pe care le purtam, un pic din sufletul cu care Dumnezeu ne-a impodobit…Am constatat ca oricat de saraci am fi totdeauna gasim ceva sa dam celorlalti si oricat de bogati am fi, totdeauna darurile pe care le primim ne bucura…Iau din cand in cand in maini o bratara roz primita de la doi copii orfani si e mai valoroasa decat orice alta bratara pe care am primit-o, pentru ca dragostea lor i-a adaugat stralucire.Este in noi atata dumnezeire, atata faptura cereasca incat invelisul trupesc abia ne tine.Imi amintesc privirea copiilor din momentul in care mi-au daruit-o si convingerea lor ca darul lor e nepretuit tocmai prin iubirea sincera cu care daruiau…Imi amintesc… din pacate m-am ratacit de ei, drumul nostru a fost comun un fragment, a ramas insa bratara, dovada a iubirii lor si sentimentul ca fapturile lor mici erau atunci fapturi dumnezeiesti.
Si uite-ma ratacind pe cararea care duce spre Imparatie, amintindu-mi, cautand, intelegand  un pic din caderea mea intre talhari si nadajduind ca va fi un timp al pocaintei si al ridicarii.
Dumnezeu,  pentru rugaciunile Parintelui Arsenie, sa ne ajute tuturor sa ajungem Acasa!
 
 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up