LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Iosif de la Vigla

Share

Pãrintele Iosif se roagã întruna în Chilia Sfântului Mina de la Vigla, dacã nu cumva cea mai spectaculoasã chi­lie din Sfântul Munte, situatã chiar în capãtul peninsulei Athos, pe un colț de stâncã, deasupra unui hãu de 300-400 metri. De pe terasa chiliei lui nu se vede decât cerul și marea, și de acolo nu te poți gândi decât la Dumnezeu, pentru cã sufletul îți este invadat de mãreția Lui cople­și­toare, iar primele cuvinte ce-ți vin în minte sunt: „Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!“.

Gheron Iosif este un artist. Toate pietrele de la chilia lui sunt alese cu mare grijã și așezate ca și cum ar fi în locul lor firesc, de când lumea.

Dacã privești mai atent, observi cã cineva s-a aplecat asupra lor cu migalã, nelãsând la întâmplare nici cel mai mic detaliu.

Întotdeauna chilia sa va avea douã steaguri: cel grecesc și cel al Bizanțului. Cu ele îi saluta pe aviatorii ce treceau în zbor pe acolo. Care aviatori au prins drag de bãtrân și, venind cu escadrilele, fãceau looping-uri pe lângã chilia lui, pânã când pãrintele Iosif le-a scris pe un banner cã acolo este un ținut al pãcii și al liniștii sufletești, rugându-i sã respecte aceastã hesychia. Așa cã piloții ce-l îndrãgeau pe bãtrân n-au mai zburat pe acolo, ci au intrat în Athos, iar eu i-am gãsit fãcând mortar și ajutându-l sã-și reconstruiascã chilia.

Altãdatã am auzit glas frumos înãlțând laude Domnului, am intrat in micul paraclis la pavecernițã și am aflat cã vocea era chiar a pãrintelui Iosif, care slujea împreunã cu un prieten, preot în Patras, iar restul închi­nã­torilor erau… piloți. Dupã slujbã, bãtrânul ne-a poftit pe terasã, deasupra Mãrii Egee, la cea mai bunã cafea ellenika pe care am bãut-o vreodatã.

Am înțeles acolo, în colțul Athosului, cã poți ajunge totuși la theoria, dar, mi-a spus pãrintele, cã nu poți dobândi o minte curatã (nous) fãrã privegheri, înfrânare și rugãciune neîncetatã. În singurãtatea aceea plinã de Dumnezeu bãtrânul Iosif își sfințește sufletul și trupul și nu neagã prezența gândurilor rele (loghismoi), dar spune cã nepãtimirea îi dã acea putere lãuntricã ce-l face în stare sã li se împotriveascã. Și iarãși am înțeles acolo cã acești pustnici, cãlugãri în Sfântul Munte, trãiesc viața „la apogeul ei“.

Ei sunt deja în rai.

Ce am învãțat la școalã și din cãrțile Sfinților Pãrinți despre îndumnezeire (theosis) am vãzut în câțiva monahi care trãiesc în același timp și credința, și faptele, singuri cu Cel Singur și lãcrimând pentru pãcatele noastre. Pãrintele Iosif spune cã fuga lui de lume se datoreazã dorului de Dumnezeu și cã a venit în Grãdina Maicii Domnului sã caute neprihãnirea – fiindcã doar cel neprihãnit se poate apropia de Domnul.
Se spune cã dacã existã cineva care poate dãrui pace fratelui sãu, care poate sã-l îmbucure și sã-l facã sã-I mulțumeascã lui Dumnezeu pentru toate, acela este adevãrat monah. Toți cei care au fost pe la pãrintele Iosif au gãsit pace și liniștire…

De fiecare dată când merg la Pro­dromu, dau o fugă și până la Vigla, la gheron Iosif. Și, fie că-l găsesc, fie că nu, sufletul meu se odihnește în acel colț de rai.

George CRASNEAN

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *