LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Măsoară şi cântăreşte

Share

Când pleacă dintre noi un om ca părintele Iustin ,odată cu el se duce şi o parte din şansa noastră de a rezolva necunoscutele a căror dezlegare sfinţia sa o punea întotdeauna sub semnul Crucii precum şi sentimentul de bucurie pe care-l dă existenţa unui om pentru care problemele sau durerile semenilor,ale ţării şi ale lumii în general erau şi ale sale.

Aşa l-am cunoscut pe părintele Iustin Pârvu în urmă cu câţiva ani şi regret că de atunci n-am mai găsit prilejul de a mă reîntâlni cu sfinţia sa.Dar am avut totuşi ocazia să-l văd şi atât cât mi-a fost cu putinţă să-i simt harul duhovnicesc.

Când am ajuns la Petru-Vodă ziua era pe sfârşite.Soarele îmbrăţişa cu străluciri domoale colinele din jur poleind cu aureola sa frunzele copacilor.  

Veneam de la Agapia unde stătusem trei zile în gazdă la o măicuţă şi după ce luasem pieptiş drumul de piatră până la Agapia veche am pornit spre mânăstirea părintelui Iustin. Întrebând-o ce mânăstiri mai sunt în zonă,maica ne-a îndrumat spre Petru-Vodă cu vorbele: Mergeţi la părintele Iustin!El s-a luptat cu d…l.

Nu ne-am gândit prea mult la aceste cuvinte nici nu ştiam ce înseamnă de fapt dar ,urmându-i sfatul într-un impuls de moment deşi era târziu ,am plecat. Nu auzisem de părintele Iustin sau de alţi preoţi îmbunătăţiţi ,nu ştiam la ce să ne aşteptăm dar am pornit la drum cu maşina plină de copii deşi pentru noaptea care urma nu aveam nimic aranjat.

De cum am intrat pe poartă privirea mi s-au oprit pe  biserica împodobită ce stătea în mijlocul mînăstirii cu acoperişul sprijinit parcă direct pe Sfânta Evanghelie. Sub streaşina largă care a adăpostit rânduri de pelerini veniţi să se odihnească de tulburarea grijilor , am poposit şi noi admirând simfonia de formă şi culoare aşternută pe ziduri. Era neasemuit de frumos şi stăruia în aer un miros de pâine care se coace.Călugării umblau de colo-colo pe la ascultări pregătindu-se fiecare să-şi încheie pravila. Tot privind în jur am văzut la uşa unei căsuţe un grup de oameni care aşteptau stând în picioare sau pe băncuţele din apropiere Ne-am apropiat căci ne-am dat seama că acolo trebuia să fie părintele Iustin.Am stat o vreme şi văzând că soarele îşi lua de-acum ziua bună iar copiii deveniseră nerăbdători n-am avut de lucru şi am rugat ,la modul general pe cei care stăteau la coadă să ne lase pe noi să intrăm căci eram de departe şi nu cunoşteam locurile, că …mă rog, ce mi-a venit în minte să spun ca să arăt că nu comoditatea sau alte pricini mă determină să cer. O doamnă corpolentă m-a luat imediat în primire şi mi-a zis că ea stă de dimineaţă şi nu lasă pe nimeni înainte .Spusele ei m-au uimit căci am realizat că toată ziua,fără întrerupere mai ceva ca la magazin, oamenii veneau,intrau la părintele ca la un automat ieşeau apoi pentru a face loc altora într-un ritm nemilos pe care numai sfinţia sa şi Dumnezeu îl cunoşteau  în toată grozavia derulării lui.

Asistând la scena penibilă în care intrasem ,ai mei au bătut în retragere dar după un scurt consiliu de familie în care m-am folosit de un mic şantaj sentimental,am hotărât să rămânem.

Ne-am aşezat ,aşadar, la rând tot privind soarele ce scăpăta spre orizont indiferent la grija noastră de a nu avea unde să culcăm copiii în noaptea aceea ,într-un loc pe care-l percepeam deodată ca fiind neprimitor.

Dar nu era aşa.A venit la noi un călugăr şi ne-a întrebat dacă vrem să rămânem în mânăstire. A fost ca o rază de lumină pe un drum întunecos.Bineînţeles că am acceptat şi urma ca cineva dintre noi să meargă cu acel călugăr pentru a vedea unde o să găzduim. Erau câteva căsuţe în care probabil locuiseră cei plecaţi la Domnul şi acum serveau de loc pentru pelerini.

Nu ştiu cum s-au petrecut lucrurile dar sunt sigură că a fost mâna părintelui Iustin care văzând cu duhul cele ce se petreceau între noi ,ne-a uşurat intrarea căci ucenicul său ieşea din când în când şi vorbea cu câte cineva din cei ce aşteptau la uşă. Printre aceştia se afla şi un preot tânăr ,slujitor în satul Pipirig care la un moment dat s-a întors spre noi şi ne-a spus că d-lui vine des la părintele şi ne lasă acum să intrăm în locul domniei sale. I-am mulţumit şi m-am felicitat în gând pentru că n-am întors spatele unei ocazii unice şi după cum s-a văzut mai târziu,irepetabile. Cum cei care stăteau la rând n-au comentat,am intrat cu toată trupa în chilia părintelui Iustin.

În dreapta aproape de uşă pe un fotoliu  stătea un bătrân cu părul cărunt care ne-a invitat să luăm loc pe un divan sau canapea aşezată lângă peretele din faţă. Eu am rămas lângă părintele şi pentru că nu voiam să vorbesc stând în picioare ,m-am aşezat în genunchi. Părintele ne-a privit,ne-a întrebat politicos ce mai este pe la noi şi aştepta probabil să-i  spunem ceva ca să ne ajute. Dar ţi-ai găsit !Nimeni nu scotea o vorbă! De fapt nici nu realizam noi unde venisem şi de cât folos duhovnicesc şi sufletesc ne-am fi învrednicit dacă eram puţin mai atenţi. Nu că n-am fi avut nevoie de sfat dar toată lumea tăcea. Atunci părintele a început să-mi vorbească în şoaptă şi mi-a spus: Ia crucea,măsoar-o,cântăreşte-o,pune-o în spate şi du-o! L-am privit şi am văzut în ochii săi un amestec de milă,dârzenie şi o adâncă tristeţe .Apoi mi-a mai spus ceva despre trecut ,ceva legat de patru generaţii apoi ne-a binecuvântat şi am ieşit lăsându-l la dispoziţia următorului solicitant, aşezat în acelaşi fotoliu.

M-am simţit vinovată într-un fel pentru că şi eu alături de ceilalţi îl ţinusem pironit de fotoliul acela care era egoista închisoare în care îl ţineam pentru nevoile noastre făcând abstracţie de persoana,vârsta,rânduielile călugăreşti,boala sau propriile sale neputinţe omeneşti.

Primită să-i fie jertfelnicia la scaunul Celui Preaînalt !

Se întunecase deja şi pentru că celor mari nu le plăcuseră “condiţiile”şi avea cine să le cânte în strună,am plecat mai departe la Durău.

Am mers noaptea pe sub munte pe un drum stricat de ploi şi la lumina farurilor vedeam stânci prăvălite şi grămezi de pietriş luat de ape dar cu ajutorul Maicii Domnului, pentru rugăciunile părintelui Iustin pe la orele douăzeci şi trei am ajuns cu bine la hotelul de lângă mânăstirea Durău. A doua zi ne-am întors pe acelaşi drum, ca să urcăm spre Putna dacă nu mă înşel,şi nu ne-a venit să credem când am văzut pe ce drum mersesem în seara precedentă. Era plin de crăpături,de mormane de pietriş amestecat cu noroi,crengi rupte de furtună căci vara aceea fusese excesiv de ploioasă. Ba trecusem şi peste un pod pe jumătate surpat şi abia atunci ne-am dat seama că  inconştienţa cu care ne-am pus în pericol ne putea arunca foarte uşor pe panta muntelui care se  vedea în stânga aproape tot drumul până la Durău.

A fost o experienţă benefică pentru mine şi pentru copii pe care ,din dorinţa de a-i apropia de Dumnezeu, începusem “să-i târăsc” prin mânăstiri.

Dar vorbele părintelui Iustin îmi răsună în minte ori de câte ori mă poticnesc şi mă reaşază pe cale amintindu-mi o datorie pe care o avem toţi faţă de noi,înşine şi faţă de Hristos –  aceea de a ne asuma Crucea ca parte integrantă a fiinţei noastre spre slava Lui Dumnezeu şi pentru mântuirea noastră .

Să-i mulţumim că ne dăruieşte astfel de oameni care prin viaţa lor au devenit pentru noi modele de mărturisitoare jertfelnicie.

Fotoliul în care stătea părintele s-a eliberat de blânda lui povară şi nu se ştie dacă va mai fi ocupat vreodată.

Cel care l-a locuit până acum s-a suit la Ceruri împreună cu poverile pe care i le-am pus noi în spate ca să le verse la picioarele Lui Hristos şi să-l roage pentru iertarea şi slobozenia noastră.

De acolo ,de sus, ne priveşte cu nepătimirea seninului din ochii care adesea au lăcrimat dar nu s-au plecat sub pumnul ticăloşiei vremurilor.

Să-ţi fie ţărâna uşoară,părinte Iustin, căci slugă bună şi credincioasă cum ai fost,ai intrat în bucuria Domnului tău!

Roagă-te pentru nevolnicia noastră,ajută necredinţei noastre ca să putem spune : Doamne,Ţie îţi încredinţez sufletul şi toată viaţa mea !

Roagă-te mai ales pentru Sfânta noastră Biserică pe care ai apărat-o cu trupul cu mintea şi cu sufletul ; pentru tineri,bătrâni şi pentru prunci ; pentru cei care ne conduc să le dea Dumnezeu înţelepciune pentru a lucra după voia şi poruncile Sale !

Roagă-te pentru ţara noastră al cărui fiu destoinic ai fost !

Binecuvântată să-ţi fie mucenicia dragul nostru Părinte!

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *