LOADING

Type to search

Monahi tipografi de altădată: Gamaliil Păvăloiu

Marii duhovnici ai neamului

Monahi tipografi de altădată: Gamaliil Păvăloiu

Share

În vremea când Lavra Neamţului avea câteva sute de vieţuitori, îna­intea Decretului 410/1959, se remarcau sumedenie de călugări prin felurite daruri.

Erau cunoscuţi îndeosebi marii slu­jitori şi predicatori ai mănăs­tirii, pentru care boieri şi oameni de rând făceau cale lungă să‑i asculte, apoi monahi cărturari, iubitori ai slovelor şi ai liniştii, precum şi vieţuitori preocupaţi de lucrarea gospo­dărească. Unii au fost încon­juraţi de nimbul sfinţeniei, alţii au avut alt fel de daruri, umbrite şi ele de Duhul Sfânt. Au fost şi cazuri în care monahii, oameni fiind, au greşit. Cei mai mulţi s‑au căit, au plâns cu amar pentru greşelile lor şi s‑au întors la Casa Părintelui cel Bun.

0000000

În 1959, Mănăstirea Neamţ şi schiturile ce aparţineau acestui aşezământ monahal au pierdut câteva sute de călugări. O parte din ei au fost surprinşi de valuri uriaşe în lupta cu încer­cările vieţii, alţii s‑au întors la un moment dat în mănăstirea făgăduinţelor lor.

Între vieţuitorii veacului XX se păstrează şi monahul Gamaliil Păvăloiu, născut în 1899, la Clipiceşti, judeţul Putna, venit la Mănăstirea Neamţ în 1923 şi rămas aici până în anul 1998, când a trecut la cele veşnice. În aceşti 75 de ani a făcut ascultare sub îndrumarea a 21 de stareţi şi a unor comisii interimare, a cunoscut patriarhi şi mulţi ierarhi, unii având legături de suflet cu Mănăstirea Neamţ. A fost contemporan cu Sfântul Ioan Iacob Hozevitul şi cu alţi părinţi cuvioşi, cum ar fi: Gherasim Cârjă, Vasian Iosub sau Gherasim Cucoşel. De la mulţi a învăţat arta vieţuirii frumoase, într‑o mănăstire cu bogate tradiţii şi cu posibilităţi misionare de anvergură.

În tinereţea sa a împlinit ascultarea de librar, la prima vedere, una mai puţin obiş­nuită. Era de mare folos atunci în mănăstire, unde funcţiona o librărie care prezenta celor preocupaţi de viaţa spirituală cărţile tipărite în isto­rica tiparniţă a lavrei. În această ascultare a descoperit o che­mare specială pentru cuvântul tipărit, pentru cărţile de folos sufletesc. La stăruinţa lui, cu bănuţi ago­nisiţi din greu şi cu ajutorul unor binefăcători, a reuşit să tipărească mai multe tomuri de zidire sufletească, în special cărţi de rugăciuni şi istorioare duhov­niceşti.

Dacă facem o analiză atentă şi obiectivă a titlurilor şi tipăriturilor ce au văzut lumina tiparului la Tipografia Mă­năstirii Neamţ în perioada 1929‑1940, remarcăm numele monahului Gamaliil Păvăloiu, acest monah simplu care a stat alături de persoane celebre, care au scris şi editat mult, cum ar fi: Nicodim Mun­teanu, Mina Prodan, Meletie Nicuţă, Teodosie Bonteanu, Da­maschin Trofin şi alţii.

În anul 1929, Gamaliil Păvă­loiu tipărea, la Mănăstirea Neamţ, Calea creştinului după Sfânta Scriptură, iar un an mai târziu, Carte de rugăciuni. În 1932 edita Paraclisul al doilea şi Cartea bună, revistă prin care Tipografia Mănăstirii Neamţ îşi prezenta lucrările publicate, pregătite pentru vânzare.

Anul 1935 avea să‑i aducă bucuria tipăririi Buchetului rugă­ciunilor şi a lucrării Prăvă­lioară bogată cu diferite rugă­ciuni. În 1936 a tipărit Carte de rugăciune mică, Vămile văzduhului şi Istoria pe scurt a Sfintei Icoane a Maicii Domnului din Sfânta Mănăstire Neamţ, iar în 1937 Taxiot osta­şul, retipărită anul următor. În 1939 a editat o nouă Carte de rugăciuni, iar în 1940 Viaţa Cuvioasei Evdochia, Viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv, Carte de mărturisire bogată, Cuviosul Pimen cel Mare, Sfântul Xenofont cu fiii săi, Arcadie şi Ioan, Viaţa Sfântului Mucenic Gheorghe, Făclii ortodoxe, Viaţa Sfântului Mucenic Haralambie, Judecata sufletului şi răsplata vieţii pământeşti, Paraclisul Maicii Domnului, Carte de rugăciuni şi Învierea Sfinţilor şapte tineri din Efes. Aceste tit­luri au cunoscut în perioada respectivă o largă circulaţie nu doar în Moldova, ci şi în alte ţinuturi, iar tirajul unora a fost identic cu al celor mai prestigioase tipărituri ale vremii. Li­teratura pioasă a cunoscut întotdeauna, dar mai ales în perioada inter­belică, un viu interes în rândul credincioşilor. Dintre toate titlurile mai sus amintite, Pră­vălioara bogată cu diferite rugă­ciuni s‑a răspândit cel mai mult, fiind întâlnită şi astăzi în multe case din Moldova.

Format în marea şcoală nemţeană ca ucenic al călugă­rilor cărturari Nicodim Muntea­nu, Mina Prodan, Vasile Vasilache, Eufrosin Urmă, Da­maschin Trofin şi alţii, Gamaliil Păvăloiu a oferit, ani la rând, miilor de pelerini care veneau la Mănăstirea Neamţ cu prilejul hramului, dar şi la alte sărbă­tori, posibilitatea de a cumpăra de la librăria mănăstirii ediţii ale Noului Testament ori Urmarea lui Hristos, dar şi publi­caţii religioase pe înţelesul tuturor. În timpul regimului comunist, multe dintre aceste cărţi erau multiplicate pe ascuns şi fo­lo­site de credincioşi într‑o vreme în care Biserica şi fiii ei erau umiliţi şi nevoiţi să reziste într‑o luptă puternică, dar tainică.

Din anii vieţuirii la Neamţ îmi amintesc adeseori chipul mona­hului Gamaliil. Locuia într‑o căsuţă pe drumul către fosta locuinţă a Episcopului Narcis Creţulescu, avându‑i vecini pe arhimandritul Claudiu Dere­vleanu şi pe monahii Cosma Cora şi Pahomie Ciornea. Era doar o umbră de om, peste 90 de ani având, retras, uitat parcă de toţi. Avea un singur rând de haine şi câteva cărţi rămase de demult. La chilia lui băteau uneori săracii, mai ales în preaj­ma zilei când primea „oleacă” de pensie.

Îmi aduc aminte şi de măr­turisirile calde ale fericitului întru pomenire Patriarh Teoctist în vizitele pe care le‑a făcut în anii 80 şi 90 la Mănăstirea Neamţ. În tinereţea lui intrase de multe ori în librăria părin­telui Gamaliil. Îl interesau multe dintre cărţile aşezate pe rafturi. Librarul, observând cât de greu găsea în buzunare suma de plată, oferea până la urmă cartea gratis. Patriarhul Teoctist nu uitase acest lucru. „Dacă atunci nu aveam bani, acum îţi pot întoarce darul”, îi spunea Patriarhul bătrânului monah. Am fost martor la câteva întâlniri dintre cei doi şi am observat cum Patriarhul Teoctist îi strecura cu discreţie, în buzunar, bani pentru lemne şi pentru trebuinţele bătrâneţilor.

L‑au ajutat în anii din urmă şi alţi ierarhi sau monahi din aceeaşi mănăstire, care‑l pri­veau cu admiraţie pentru anii mulţi de trăire filocalică şi pentru grija specială pe care a manifestat‑o pentru cartea duhovni­cească. În ultimii ani ai vieţii, părintele Gamaliil mergea din ce în ce mai greu la biserică şi asculta cu multă evlavie Sfânta Liturghie. Aşa putea fi văzut în fiecare dimineaţă, îndreptându‑şi paşii sprijinit de baston şi înconjurat de săracii care‑i cereau milostenie. Au venit apoi suferinţa şi mutarea într‑o chilie a bolniţei. Şi aici îl căutau cei necăjiţi, ştiindu‑l milostiv.

Cu puţin timp înainte de a muri, a trimis săracilor, printr‑un frate, ultimii bani pe care‑i avea. N‑a vrut să agonisească nimic.

A trimis din vreme, ca toţi cei înţelepţi, comoara sa către Împărăţia iubirii nesfâr­şite a lui Dumnezeu. Intrase în anul 100 al vieţii sale când Domnul l‑a chemat la Sine, încredinţându‑i bucuria celor care L‑au slujit cu dragoste şi credinţă multă.

În spatele unui nume simplu, Gamaliil monahul, se ascunde o viaţă plină de roade şi mai ales istoria a 75 de ani în care lavra a avut un vieţuitor jertfelnic.

 

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *