Mostenirea duhovniceasca a Parintelui Sofronie Saharov

La Editura Reintregirea din Alba Iulia a aparut volumul al doilea din “Cuvantarile duhovnicesti” ale Parintelui Sofronie de la Essex, in traducerea Parintelui Rafail Noica.

Iata si marturia Parintelui Rafail Noica despre aceste scrieri: “Astea sunt cuvantari pe care ni le-a tinut Parintele Sofronie in fiecare luni dimineata, vreo patru ani inaintea mortii lui. A vrut sa ne lase cu o mostenire duhovniceasca, sa ne impartaseasca ceva din viziunea lui. Si in fiecare luni, cu exceptii cand erau praznice si asa mai departe, dar cam in fiecare luni ne adunam si un ceas Parintele Sofronie ne vorbea cuvantari duhovnicesti.”

Arhimandritul Sofronie Saharov (1896-1993) este astazi unul dintre cei mai cunoscuti si cititi scriitori-asceti ai veacului trecut. Cartile lui – Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune si celelalte, au intrat deja statornic in vistieria predaniei dreptslavitoare.

In volumul de fata sunt cuprinse cuvantarile Staretului Sofronie pe care le-a tinut fratiei si inchinatorilor Manastirii Sfantului Ioan Botezatorul, intre anii 1989-1992 si ele reprezinta o continuare a primului volum aparut tot la editura Reintregirea in anul 2004. Ele rasfrang experienta duhovniceasca a Staretului, castigata in cei peste cincizeci de ani de nevointa monahala, pe care nazuia sa o transmita tinerilor sai frati-monahi.

Parintele Sofronie avea un mare simt al raspunderii pentru fiecare cuvant rostit sau scris.

Venind in Europa Apuseana a simtit diferenta zbrobitoare intre ascultarea si rabdarea monahilor athoniti si slabanogeala duhovniceasca si neascultarea oamenilor din lume.

Cuvantarile au fost adevarate “liturghii de dupa Liturghii”

Cuvantul rostit de el devenea un har povatuitor in cele ale tainelor, un fel de prelungire a starii liturgice inaintea Fetei Domnului. In aceste cuvantari se poate simti cu deosebita putere cat de strans era legata viziunea lui dogmatica cu intregul proces al vietii duhovnicesti launtrice. (Cuvantari I, p.11)

Intr’o astfel de atmosfera, prin cuvantul Staretului viata chinoviei se sfintea, si orice lucrare cat de mica dobandea o insemnatate de dimensiuni cosmice. Astfel, in viata de obste Staretul vedea mai presus de toate chipul fiintarii Dumnezeiesti – dupa asemanarea Sfintei Treimi (Cuvantari I, p.11)

Cuvantarile ce urmeaza sant de o deosebita importanta, prin faptul ca ele cuprind perioada ultimilor patru ani din viata Staretului. In pragul mortii, Dumnezeu i-a dat indraznire sa vorbeasca despre sine lucruri ce pana atunci ramasesera taina sufletului sau inaintea lui Dumnezeu. (Cuvantari I, p.12)

Staretul incepea cu rugaciuni, cerand lui Dumnezeu sa dea lui cuvant mantuitor sufletului tuturor celor de fata. In cantarea rugaciunii toti chemau pe Cel ce “pretutindenea este, si toate plineste.” Apoi Staretul de obicei se ruga Maicii Domnului, Sfantului Ioan Botezatorul si Cuviosului Siluan, dupa care urma o lunga pauza cand se aduna launtric cu toata fiinta sa, si incordat, cauta cuvant prin rugaciune.

Dorinta Parintelui pentru obstea lui si pentru tot omul era de a intelege taina nasterii cuvantului lui Dumnezeu in inima omului prin rugaciune. Dorirea lui era cum sa impartaseasca generatiilor tinere experienta sa launtrica dobandita alaturi de Staretul Siluan in atmosfera de nevointa a Muntelui Athos.

Cuvantarile sale sunt un “testament” duhovnicesc” pentru obstea de la Essex si o incurajare de a urma calea aratata de el, cu increderea in ajutorul primit de la el prin rugaciune si dupa moarte.

Volumul acesta – Cuvantari duhovnicesti II – cuprinde alte 30 de cuvantari rostite de Parintele Sofronie in biserica Sfantul Siluan de la Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Essex, Anglia, in perioada 14 august 1989 – 2 iulie 1992. Si aici apar temele esentiale atinse de Parintele Sofronie in aproape toate cartile sale: chemarea la asemanarea cu Dumnezeu, cunoasterea lui Dumnezeu, cum sa devii persoana si sa traiesti ca Dumnezeu, despre cele trei rastimpuri ale varstei duhovnicesti – harul chemarii de catre Dumnezeu, ridicarea harului si simtamantul parasirii de catre Dumnezeu si, in fine, redobandirea harului dupa ce nevoitorul a trecut prin cele doua etape si a dobandit rugaciunea pentru intregul Adam.

Lupta cu gandurile, ratacirea mintii si lupta mintii cu patimile

Toate acestea sunt, nimic altceva, decat mostenirea duhovniceasca transmisa de Parintele Sofronie de la Staretul Siluan. Alte teme cuprinse in acest volum sunt: despre smerenia lui Hristos, despre inmultirea ravnei duhovnicesti, despre pocainta si despre Liturghie si impartasirea cu trupul si sangele Domnului ca mijloc de indumnezeire.

In cuvantarea a 11-a Parintele Sofronie marturiseste ca a avut de implinit mai multe “datorii” de constiinta:

1. sa dea marturie lumii despre Sfantul Siluan – ceea ce a si facut prin cartea despre viata si scrierile lui
2. sa de-a marturie despre proprie sa experienta – ceea ce a si facut in special in cartea Vom vedea pe Dumnezeu precum este
3. iar ultima sarcina a fost aceea de ai insarcina pe ucenicii sai sa popularizeze – dupa moartea sa – “miezul” invataturii Sfantului Siluan.(Cuvantari II, p. 104 – 105)

In convorbirea a 26 Parintele Sofronie spune ca doua izvoade au stat la temelia tuturor acestor convorbiri cu ucenicii: Sfanta Scriptura si convorbirea Sfantului Siluan cu monahul Stratonic despre cum vorbesc cei desavarsiti: la aceasta intrebare Sfantul Siluan a raspuns: “ei nu vorbesc de la sine, din mintea lor, ci numai ceea ce le da Duhul”.

Aceasta “cultura a Duhului” dorea Parintele Sofronie s-o invete ucenicii sai.

Va recomandam asadar cartea. Cuvantari duhovnicesti, volumul al II-lea a Parintelui Arhimandrit Sofronie Saharov, in traducerea Parintelui Rafail Noica, ucenicul sau.

Pr. Sabin Voda

Sursa: Ierom. Rafail Noica

Fiecare om este o altă mîntuire, fiecare suflet este un alt aspect al chipului lui Dumnezeu, care nu a mai fost niciodată în istorie şi în toată creaţia, şi niciodată nu va mai fi. Şi asta are de-a face cu măreţia fiecărui om. Şi deci fiecare este o cu totul altă cale decat oricare alt om, dintru nefiinţă întru fiinţă. Se aseamănă căile, uneori sunt aproape paralele, dar niciodată identice.

Viaţa noastră cotidiană trebuie să fie o liturghie neîntreruptă

O împărţire a zilei în trei perioade de timp: pentru masă, pentru lucru şi mai ales pentru rugăciune, liturghie şi chemarea Numelui. Pentru părintele Sofronie, liturghia nu era doar „actul unei credinţe respectuoase, ci contemplarea lucrării lui Dumnezeu-Omul, Paştele Domnului prezent întotdeauna cu noi” . El spunea: „Dacă mântuirea în Hristos este singurul scop al vieţii noastre, tot ceea ce facem poate deveni act de rugăciune.

Vegheaţi să nu fie nimic impersonal în viaţa voastră. Fiţi atenţi să trăiţi ca şi când aţi avea de dat răspuns pentru fiecare mişcare a inimii şi a minţii voastre în faţa întregii umanităţi. Duhul vostru să rămână zi şi noapte acolo unde este Hristos.

Fiecare, acolo unde l-a lăsat Dumnezeu, să se străduiască să dobândească Duhul Sfânt, iar Dumnezeu va face restul.

                   

Părintele Sofronie, pentru a relua o expresie proprie, a intrat „în liniştea şi Lumina veşniciei” la 11 iulie 1993. Urma să împlinească 97 de ani. „Cum este cu putinţă să uneşti duhul, asemănare a Absolutului, cu pământul”? Toată viaţa sa, el va fi lucrat prin taina omului – duhul – curat şi liber, în trupul supus puterilor cosmice. Această taină, se poate spune că îi va fi preocupat întreaga viaţă, până la sfârşit. Toţi cei care l-au cunoscut înainte de moartea sa au fost frapaţi de contrastul dintre extrema slăbiciune a trupului său, care nu mai voia să-l ducă, şi vioiciunea arzătoare a minţii sale. Aşa cum spunea unul dintre apropiaţii săi, „flacăra Duhului va fi ars şi transfigurat în el până şi ultima părticică de materie”.

Înnoirea Omului, însă, nu constă în forme noi, ci este lucrarea mântuitoare a Duhului

Duhul, ca Dumnezeu Făcător, poate nu numai înfăptui, ci şi înnoi viaţa; iar El o înnoieşte întâi lăuntric, esenţial, apoi, la nevoie, şi formele, pe care le adaptează pentru ca viaţa nouă, proaspătă, adevărată, să îşi poată găsi loc în condiţiile exterioare, istorice.

Părintele Arhimandrit Sofronie a fost un om al esenţei. Nelegat, neimpresionat peste măsură de forme exterioare, căutarea lui a fost totdeauna către sensul adânc al vieţii, care, odată înţeles, şi-a pus toată străduinţa spre a-i atinge ţelul: unirea cu Dumnezeu pentru veşnicie, încă de pe pământ; ţel către care a îndreptat, ca duhovnic, şi pe toţi cei care au venit către el.

Unirea cu Dumnezeu, sau – aşa cum el însuşi o spune: “năzuinţa de a face aceste porunci (ale lui Hristos) să devină singura şi veşnica lege a întregii noastre fiinţe”, atât cea vremelnică, cât şi cea veşnică, este adevărata chemare şi singura îndreptăţire a stării monahale în istorie.

Una este firea omenească, una, deci, şi mântuirea Omului; şi în virtutea acestui fapt, un călugăr poate, din experienţă proprie, dacă a cunoscut în rugăciunea sa esenţial, toate stările căderii şi tragediei Omului, dar şi ceva din rugăciunea cea răscumpărătoare din Gheţimani, poate, deci, îndruma sau ajuta pe orice om în calea mântuirii, ba chiar deveni un luminător al întregii Biserici, cum istoria nu o dată a dovedit. Dar toate acestea numai cu condiţia, şi în măsura propriei sale împliniri, din proprie nevoinţă şi experienţă trăită, şi trăită în Duh şi în Adevăr.

Recomandari:

• Fara credinta este cu neputinta a-l multumi pe Dumnezeu
• Viaţa Arhimandritului Sofronie Saharov
• ”Lărgiți și voi inimile voastre”