LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Ne vorbeste parintele ANDREI COROIAN (IX): CUVIOSUL IUSTIN DELA CELIE

Share

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, în şedinţa sa din 29 aprilie anul 2010, l-a canonizat pe Preacuviosul Arhimandrit Iustin Popovici, renumit teolog, dogmatist şi duhovnic al Bisericii Ortodoxe Sârbe, sub numele de,, Cuviosul Iustin dela Celie”, având ca dată de prăznuire ziua de 1, respectiv 14 iunie, după vechiul şi noul calendar. Cunoscut şi apreciat ca unul dintre cei mai de seamă teologi şi gânditori ai Bisericii Ortodoxe din secolul al XX-lea, a început să fie cinstit ca sfânt mai întâi de către creştinii ortodocşi sârbi şi ruşi din diaspora occidentală şi nord-americană, apoi de către creştinii din Grecia şi monahii din Sfântul Munte Athos, iar în ultima vreme s-a bucurat de o cinstire şi recunoaştere unanimă în Biserica Ortodoxă de pretutindeni. Tot atunci a fost canonizat şi cuviosul Simeon Popovici (1854- 1941), egumenul mânăstirii Daibabe din Muntenegru, având dată de prăznuire ziua de 19 martie, respectiv 1 aprilie.

Cuviosul Iustin s-a născut de praznicul Bunei-Vestiri, în ziua de 25 martie a anului 1894, în localitatea Branie, din sudul Serbiei, într-o familie evlavioasă şi cu o îndelungată tradiţie sacerdotală (timp de şapte generaţii au existat în această familie preoţi din tată în fiu). Părinţii săi, Spiridon şi Anastasia i-au pus la Sfântul Botez numele Blagoje, nume înrudit semantic cu praznicul împărătesc din ziua în care s-a născut, fiind cel mai mic dintre cei trei fraţi care au supravieţuit (în familie s-au născut opt copii dintre care cinci au murit la o vârstă fragedă) alături de sora Stoiana şi fratele Stoiadin. A fost dăruit de Dumnezeu cu o inteligenţă deosebită, manifestată de la o vârstă precoce şi o fire deschisă şi veselă, fapt pentru care a fost mult iubit atât în familie cât şi de colegii de şcoală. În timpul şcolii gimnaziale şi a Seminarului Teologic din Belgrad pe care l-a absolvit cu calificativul „excepţional”, cu ajutorul evlavioasei sale mame Anastasia şi a bunicii Kata, a sporit mult în evlavie şi credinţă, prin rugăciune perseverentă şi prin pelerinajele de neuitat la mânăstirile sârbeşti, în special la cea a Sfântului Prohor izvorâtorul de mir din Vranje. Aici, la mânăstirea acestui mare sfânt făcător de minuni Prohor, tânărul Blagoje (Iustin) a văzut pe viu şi direct lucrarea harului dumnezeiesc al Sfântului Duh, prin minunile care se făceau asupra sufletelor şi a trupurilor. Toată viaţa va fi un îndrăgostit de Hristos şi de sfinţii Săi, pe care îi va numi mai târziu „singurii, adevăraţii învăţători şi dascăli ai omenirii”.

A făcut parte din asociaţiile literare şi filosofice ale tinerilor teologi, scriind şi publicând primele sale texte. Tot atunci, în vremea studiilor de seminar(1905-1914) şi-a impus rânduiala duhovnicească de a citi zilnic două-trei capitole din Noul Testament. Între profesorii săi s-a numărat şi cel care îi va rămâne mentor, îndrumător şi model pentru restul vieţii sale, Sfântul episcop Nicolae Velimirovici de Ohrida şi Jicea (1880-1956), pe atunci tânăr ieromonah şi profesor, doctor în teologie şi filosofie la Berna şi Oxford. După ce o vreme va pleca pe front alături de soldaţi, ca sanitar voluntar, în condiţiile grele ale primului război mondial, mitropolitul, şi mai apoi patriarhul Dimitrie al Serbiei îl va călugări la 1 ianuarie 1916, cu numele Iustin, încredinţându-l ocrotirii duhovniceşti a Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful(105-166). Datorită aptitudinilor şi calităţilor intelectuale deosebite, patriarhia Sârbă îl va trimite ca bursier la studii în Rusia, la Sankt-Petersburg. Va pleca apoi la studii la Oxford, unde va susţine lucrarea Filosofia şi Religia lui F. M. Dostoievski. În 1919 va pleca la o nouă bursă de studii la Athena, până în 1921 când din cauza situaţiei economice grele de după război, patriarhia îi va retrage bursa. Îşi va susţine teza de Doctorat abia în anul 1926, cu titlul Problema cunoaşterii şi persoanei după sfântul Macarie Egipteanul. Până în 1934 va preda ca profesor la Seminarul Sfântul Sava din Belgrad şi la cel din Bitola, unde va avea între colegi pe viitorul episcop de San Francisco şi mare sfânt Ioan Maximovici. A predat Noul Testament, Dogmatica şi Patrologia la Seminar, iar apoi ca lector şi conferenţiar la Facultatea de Teologie din Belgrad. A predat elevilor şi studenţilor Vieţile Sfinţilor şi a insistat pentru introducerea în programul de studiu a disciplinei Aghiografia. De altfel, va redacta pe parcursul vieţii o nouă versiune a „Sinaxarului” adăugită şi îmbunătăţită în douăsprezece volume, în limba sârbă. În 1934 publică la Belgrad primele două volume ale „Dogmaticii Bisericii Ortodoxe” (Prolegomene, învăţătura despre Sfânta Treime, hristologia), care va fi folosită ca manual universitar la facultăţile de Teologie din Serbia, Grecia şi unele universităţi din America.

În 1945, este arestat de către autorităţile comuniste din Belgrad, anchetat brutal şi închis. După eliberare, peregrinează clandestin prin mai multe mânăstiri din Serbia, lucrând în continuare la „Vieţile Sfinţilor” în douăsprezece volume, pe care le va publica între anii 1972-1977, la comentariul epistolelor pauline şi ioaneice. S-a stabilit în cele din urmă în Mânăstirea Celie, de călugăriţe, pentru tot restul vieţii. Aici va sluji zilnic Sfânta Liturghie, continuând să scrie şi zidind duhovniceşte zeci de mii de credincioşi, în special sârbi dar şi ruşi, greci, bulgari sau francezi. În preajma sfinţiei sale s-au format o serie de importanţi episcopi de astăzi ai Bisericii Ortodoxe Sârbe. Fiind chemat adesea de către preoţi şi episcopi pentru a sluji şi rosti cuvânt de învăţătură, în întreaga Iugoslavie de atunci, răspundea cu bucurie acestor chemări, în ciuda interdicţiei pe care o avea din partea puterii comuniste. A trăit şi a mărturisit cu timp şi fără timp, cu mult curaj şi putere credinţa creştină, în orice loc şi în orice împrejurare ivită, ca un adevărat teolog, filosof şi mărturisitor. În 1978 reuşeşte să publice al treilea volum al Dogmaticii, Eclesiologia. Opera sa însumează aproximativ patruzeci de volume, dintre care treizeci în limba sârbă, şapte în limba franceză şi trei în limba greacă. A adormit în Domnul la vrâsta de 85 de ani, la mânăstirea mult iubită „Sfinţii Arhangheli” dela Celie-Valjevo, la praznicul Bunei-Vestiri din anul 1979.  La slujba înmormântării au participat zeci de mii de credincioşi, sute de preoţi și zeci de episcopi din Serbia, Grecia şi Bulgaria, precum şi cei mai importanţi stareţi şi monahi din Sfântul Munte Athos. Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, stareţul mânăstirii Grigoriu, cunoscut teolog şi fost profesor de teologie, în cuvântarea sa îl numesc pe Avva Justin, „gura şi conştiinţa Bisericii, care a reînnoit în vremuri grele propovăduirea apostolilor şi a proorocilor”.

Cuviosul Iustin, încă din tinereţe a căutat să cultive şi să realizeze fericita îmbinare, recomandată de Sfântul Maxim Mărturisitorul, „cunoştinţei cu virtutea”. În timpul şederii sale în Rusia, s-a bucurat de împărtăşirea în egală măsură, cu marile personalităţi ale spiritualităţii acestui popor din lumea culturală și bisericească: cu operele lui Dostoievski, Soloviov, Puşkin, Gogol, cu vieţile şi învăţăturile sfinţilor Serghie de Radonej, Serafim de Sarov şi Ioan de Kronştad, care vor lăsa o adâncă pecete în personalitatea sa. La Athena, pe lângă cursurile audiate la marii profesori, a învăţat de la o bătrânică grecoaică, care ştia pe de rost, toate vieţile sfinţilor de peste an, ce înseamnă să te rogi cu lacrimi. A deprins nevoinţa rugăciunii cu lacrimi, pe care a practicat-o toată viaţa. Noaptea o petrecea în rugăciuni cu lacrimi, iar trupul său agil şi robust îl jertfea Mirelui Hristos, făcând mii de metanii.

Spre apusul vieţii, sfântul pe care îl iubea cel mai mult şi care de mai multe ori i se arăta în vedenie, Ioan Gură de Aur, i-a spus că această nevoinţă ‒ „metanii cu lacrimi” ‒ este cea mai plăcută lui Dumnezeu, „dintre toate nevoinţele tale”. S-a considerat dator să nu aibă un alt mod de viaţă şi de vorbire decât al apostolilor, al proorocilor, al sfinţilor Vasile, Grigore, Ioan Gură de Aur, Macarie cel Mare, Maxim Mărturisitorul, Simeon Teologul, Grigorie Palama, şi asemeni lor să teologhisească şi tâlcuiască evanghelia mântuirii într-un mod perceptibil şi aplicabil vremurilor contemporane lui. Acelaşi lucru a căutat să-l insufle şi să-l transmită şi generaţiilor de elevi şi studenţi teologi pe care i-a format. A vrut întotdeauna şi a reuşit să fie un părinte şi un dascăl care își duce fiii şi învăţăceii la mântuire şi la sfinţire. Din marea sa iubire şi marele său respect pentru Dumnezeu şi pentru evanghelia Sa, nu şi-a îngăduit nici un fel de compromis omenesc, împotriva vocaţiei sale desăvârşite de creştin şi preot-învăţător al lui Hristos. Aceasta l-a făcut foarte iubit şi apreciat în sânul Bisericii Ortodoxe Sârbe, dar incomod autorităţilor comuniste, societăţii culturale atee, precum şi unor medii intelectuale ale lumii occidentale secularizate. Dacă pentru mulţi clerici şi credincioşi, a devenit un model autentic de trăire şi mărturisire creştină evanghelică, organele securităţii comuniste atee, nu de puţine ori l-au ameninţat cu împuşcarea chiar în biserică şi în sfântul altar, pentru că atunci când era solicitat pentru anchetă nu vroia să încheie Sfânta Liturghie la ordinul lor, împotriva rânduielilor Bisericii.

A fost unul dintre cei mai importanţi teologi ai secolului al XX-lea, alături de părintele Dumitru Stăniloaie, părintele George Florovski şi Vladimir Losski; a fost şi unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai aceluiaşi secol, alături de Părinţii Sofronie Saharov dela Essex, Porfirie şi Paisie Aghioritul din Grecia, Arsenie, Cleopa şi Paisie din România, cu care a păstrat o strânsă comuniune duhovnicească. Prin autoritatea cunoştinţelor sale teologice desăvârşite, prin trăirea sa duhovnicească de mare înălţime şi autenticitate, prin mărturisirea adevărului evanghelic de credinţă în orice mediu şi în orice împrejurare, prin suferinţele şi privaţiunile îndurate cu bucurie, seninătate şi mulţumire, a fost unul dintre stâlpii și reperele Ortodoxiei Ecumenice și părintele poporului şi bisericii neamului său în acea vreme. Unanim recunoscut şi cinstit, între fiii săi duhovniceşti se numără numeroşi episcopi ai Bisericii Sârbe, preoţi şi monahi din Serbia, Grecia, Bulgaria, România şi Sfântul Munte Athos. El este cel care în anul 1977, l-a sfătuit pe marele duhovnic român, Arhimandritul Ilie Cleopa, să sacrifice dorul şi dorinţa sa de a se pustnici, de dragul poporului şi a Bisericii Ortodoxe Române, aflate în plin regim comunist.

Pentru viaţa şi mărturisirea sa de o adâncă şi cutremurătoare autenticitate evanghelică şi patristică, pentru excepţionalele sale scrieri teologice, filosofice, literare, exegetice, apologetice şi aghiografice, pe care cercetându-le cu credinţă şi într-un duh de rugăciune, primesc luminare, bucurie, linişte, nădejde şi întărire, credincioşii creştini și toată Biserica Ortodoxă. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe a purces la canonizarea sa oficială, făcând din părintele Arhimandrit Iustin Popovici, la aproape treizeci de ani de la fericita sa adormire, primul mare sfânt contemporan canonizat. Desigur, acest fapt deschide drumul canonizării altor sfinţi importanţi din Grecia, România Franţa, Anglia, Rusia sau Sfântul Munte Athos şi dovedeşte veridicitatea şi vitalitatea învăţăturii evanghelice a Bisericii şi marea ei capacitate de adaptare şi de rodire în orice timp şi în orice loc. Ea poate mereu depăşi dubla ispită, a diferitelor mode de gândire și de trăire ale unei lumii secularizate, mai mult idolatră decât atee sau necredincioasă, sau idolatrizarea unor forme de antichităţi creştine muzeale, pe amândouă convertindu-le, înviindu-le şi transfigurându-le, dând sens vieţii şi existenţei celor ce le-au plăsmuit.

A şti şi a experimenta în propria-ţi viaţă şi Biserică cum să–L cunoşti pe Dumnezeu, cum să-L iubeşti pe cerescul Mire Iisus Hristos, cum să cultivi şi să păstrezi taina iubirii cu El? Cum să te jertfeşti Lui, cum să-I slujeşti, cum să-I mulţumeşti? Cum să cunoşti taina omului, iubirea lui şi taina creaţiei şi a răscumpărării prin jertfa de negrăit a Fiului lui Dumnezeu, ca manifestare a iubirii Tatălui(Ioan 3. 16)

Toate acestea ne învaţă sfântul cuvios Iustin de la Celie, noul sfânt şi mărturisitor al Bisericii lui Hristos. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Dumnezeul nostru mântuieşte-ne pe noi. Amin.

 

Bibliografie selectivă

 

1    Viaţa unui sfânt. Avva Iustin Popovici, Editura Buna-Vestire, Galaţi, 2003.

2   Florilegiu Filocalic, Pag. 161, Editura Herald, Bucureşti, 2003.

3   Sfântul Iustin Popovici, Biserica ortodoxă şi Ecumenismul, Editura Mânăstirii Sfinţii Arhanghelii Petru –Vodă, 2002.

4   Arhim. Iustin Popovici, Comentariu la Epistola I către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Editura Bizantină, Bucureşti, 2005.

5   Arhim. Iustin Popovici, Comentariu la Epistolele Sfântului Ioan Teologul, Editura Bizantină, Bucureşti, 1998.

6   Arhim. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om, Editura Deisis, 1997.

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *