LOADING

Type to search

Ne vorbeste parintele ANDREI COROIAN (VII): Lumina şi iubirea mitropolitului Bartolomeu

Marii duhovnici ai neamului

Ne vorbeste parintele ANDREI COROIAN (VII): Lumina şi iubirea mitropolitului Bartolomeu

Share

    

Iată, mitropolitul Bartolomeu s-a mutat la viaţa cea veşnică, fericită şi fără de sfârşit. După ce în viaţă purtase crucea  suferinţelor nedrepte, s-au adăugat apoi şi cele provocate de boală şi de bătrâneţe. Având o cruce în multiple ipostaze, pe măsura darurilor avute de la Dumnezeu, asemeni lui Hristos, Stăpânul nostru, şi-a iubit-o purtându-o cu hotărâre. Prin ea a biruit moartea şi, gustând din bucuria învierii lui Hristos, a gustat din bucuria propriei sale învierii.

          Luni de zile după plecarea sa, aufletele noastre au fost stăpânite de nemângâiată tristeţe, care cu încetul… s-a transformat în bucurie şi speranţă. Amintirea prezenţei sale luminoase, puternice, plină de credinţă şi de iubire, de curaj şi de înţelepciune, o simţim duhovniceşte în multe rânduri şi în multe chipuri. Când dorul ne cuprinde, îi privim   chipul regesc, îi ascultăm cuvintele înregistrate audio, îi citim cuvintele scrise.     Mărgăritare în opera scrisă, pietre scumpe în cea rostită. Frumuseţe omenească şi frumuseţe dumnezeiască, deodată, împletite în armonie. Munca şi rugăciunea, poezia şi literatura, ştiinţa şi istoria, arta şi cultura, scăldate în lumina dumnezeiescului har.

            Prin cuvinte scrise şi vorbite, Hristos-Cuvântul şi-a făcut lucrare, prin slujitorul Său, şi împreună o continuă până la marele seceriş. Într-o frumoasă poezie, din ciclul Anamneze, scria: „sunt om încuvântat“. Încuvântat cu cuvinte purtătoare de lumină. Cu cuvinte purtătoare de iubire, care poartă în ele viaţă şi înviere. Cuvintele sale, atât cele scrise cât şi cele vorbite, sunt pline de miez, purtând în ele lămurit uneori, sau tainic alteori, lumina vieţii şi a învierii. Ele ne luminează şi înviază mintea şi sufletul, fiind purtătoare de  multiple înţelesuri teologice sau literare, dând în vileag sensuri noi, care înfrumuseţează şi înnobilează viaţa noastră.

            Cuvintele  izvorăsc dintr-un suflet, dintr-o minte şi dintr-o  inimă curată, în care trăia şi se dăruia: adevărul şi bunătatea, înţelepciunea şi puterea, viaţa şi sfinţenia lui Dumnezeu.    

            Şi încă ceva. Psalmistul spune: „ca o minune m-am făcut multora“ (Ps. 70, 8).  Minunea şi taina constau în faptul că, după cum Dumnezeu ni Se împărtăşeşte prin cuvântul Său, şi omul se poate dărui prin cuvântul său.

            Ne regăsim bucuriile şi tristeţile, patimile şi virtuţile; frumuseţea, măreţia şi puterea originară a sufletului; urâţenia, micimea şi slăbiciunea, rezultate din căderea în păcat, citind  scrierile psalmistului. Ne regăsim puterea, capacitatea, darurile pierdute sau neglijate (nelucrate), ascutându-l sau recitindu-l pe mitropolitul Bartolomeu. De-a lungul anilor, mii şi poate zeci de mii de oameni s-au regăsit pe sine în demnitatea şi nobleţea lor. Şi-au regăsit bucuria, cinstea şi nobleţea de a fi român şi creştin ortodox, care poate să primească deschis pe oricine în inima, în casa şi in ţara sa, fără complexe de inferioritate, şi să-l cuprindă frăţeşte în iubirea sa. Fapt pe care îl simţi cu bucurie recitindu-l  mereu, mereu pe Eminescu, cărţile părintelui Stăniloae, ale mitrolpolitului Antonie sau ale părintele Nicolae Steinhardt.  

            În dorul după cuvântul mitropolitului Bartolomeu, am recitit  o parte dintre scrisorile sale Pastoralele sale de Paşti (1). Câtă lumină, câtă viaţă, câtă bucurie, cât adevăr, câtă înviere!…

       În ultimul an de viaţă părintele nostru Bartolomeu a vorbit de mai multe ori despre moarte. Spunând mereu cu convingere că ea poate fi biruită de oricine crede în Hristos, şi mai mult, că ea de fapt nu există. La căpătâiul preotului mărturisitor, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, după ce l-a spovedit şi l-a cuminecat, părintele nostru mitropolit i-a şoptit cu voce joasă, plină de o dumnezeiască siguranţă: „moartea nu există“ (2).

      Prin credinţă neclintită în Hristos, Cel ce a moartea, mitropolitul nostru a trăit şi a mărturisit mereu acestă convingere, căutând să o insufle şi celor care-l iubeau şi-l ascultau.

            Scrisorile sale pastorale de Paşti, recitindu-le, găsim în ele izvor de viaţă, de bucurie, de lumină şi înviere. Sunt şi îndrumare de cunoaştere teologică, de iniţiere în ştiinţa conlucrării (sinergia) cu Dumnezeu spre mântuirea şi îndumnezeirea noastră.

            Până astăzi învăţaţii şi înţelepţii lumii păgâne sau cei ai altor credinţe decât cea creştină, pun întrebări raţionaliste despre al căror răspuns ei înşişi ridică din umeri cu nedumerire.

            Cum poate să Se întrupeze Dumnezeu? De ce  a trebuit să sufere Hristos? De ce a trebuit să moară Htristos? Dacă Ziditorul lumii este şi Atotţiitorul  ei? Dacă da, cum de se lasă Făcătorul strivit de făptura Sa?                                                                    

            Scrisoarea pastorală din anul 1993 (4) o consacră răspunsurilor la aceste întrebări şi dezlegărilor acestor nedumeriri, de altfel pentru noi creştinii foarte limpezi, căci: „Dacă ştim că Dumnezeu a creat lumea, atunci ştim că El o şi iubeşte, că doar din iubire a făcut-o. Şi dacă o iubeşte, El o iubeşte asemenea unui părinte, atât în starea ei de neprihană, cât şi în starea ei de păcat“, scrie mitropolitul Bartolomeu. După cateva fraze luminoase în care argumenteză cu convingere, teologic şi scripturistic, întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care ia firea noastră cu afectele ei (frigul, foamea, setea) afară de păcat, arătând motivul esenţial al acestui act, care nu este altul decât iubirea, se întreabă: „Cum poate, cum spun unii, Creatorul şă-Şi părăsească creatura Sa?“. Dimpotrivă, în marea Lui iubire, El vine la ea, Fiul lui Dumnezeu Se face solidar cu oamenii, Se întrupează. Apoi, într-un pasaj de mare frumuseţe artistică, dezleagă problema cea mai acută şi dureroasă, aproape indispensabilă, a fiinţei umane, suferinţa: „Există pe lume, scrie mitropolitul Bartolomeu, suferinţe care se nasc din păcat, cum ar fi aceea a unui alcoolic desfrânat care-şi degradează trupul şi ajunge la spital; şi există suferinţe care se nasc din iubire, cum ar fi aceea a unui bărbat care s-a aruncat în flăcările unui incendiu pentru a salva viaţa unui copil şi ajunge la spital. Între aceste două există o lege: suferinţa păcatului (adică cea cauzată de păcat) nu poate fi răscumpărată decât printr-o altă suferinţă, cea a iubirii (adică izvorâtă din iubire). Or, suferinţa răscumpărătoare, asumată de bună voie, se numeşte jertfă. Ei bine, toate patimile Mântuitorului Iisus, de care ne-am amintit zilele trecute: sudorile de sânge, pălmuirile, scupările, batjocurile, biciuirea, cununa de spini, drumul Golgotei, răstignirea şi moartea pe cruce, toate  la un loc alcătuiesc jertfa prin care suferinţa lui Hristos ne-a răscumpărat pe noi din suferinţa păcatului. „…Aşadar jerfa, suferinţa din iubire, este cheia izbăvirii din suferinţă sau pe măsura asumării, macar aceea  a îndulcirii şi ameliorării ei. Suferinţa totală, curată, cinstită (a refuzat băutura anestezică) a Domnului, Care Își dă duhul zvârcolindu-Se în cumplite dureri, iertându-i din inimă pe răstignitorii Săi, certifică dumnezeirea lui Iisus şi mai ales iubirea nesfârşită a lui  Dumnezeu faţă de noi oamenii.

            Dar iubirea este nemuritoare, ea trece dincolo de moarte, dovedindu-o practic inexistentă. Misiunea Domnului nu sfârşeşte însă pe cruce, în această unică şi nemaiîntâlnită suferinţă. Părintele mitropolit, scrie mai departe: „Dacă misiunea Domnului Hristos s-ar fi oprit aici, la Evanghelie, jertfă şi moarte, noi, creştinii, n-am avea parte decât de tristeţe şi  plângere. Dar nu, nu s-a oprit aici! Toate acestea aveau un singur drum şi mergeau către unul şi  acelaşi deznodământ: Învierea“. Învierea este adevărata viaţă! „Viaţa, scrie mitropolitul Bartolomeu, în puterea ei desăvârşită, nu este cea firească, pe care o trăim cu toţii între leagăn şi mormânt, ci aceea care se manifestă prin înviere, căci numai învierea este aceea care biruie moartea şi-i tăgăduieşte puternicia“. Transmiţând ascultătorilor săi lumina şi bucuria Învierii Domnului, păstorul nostru transmitea din propria sa lumină, bucurie şi iubire. „Învierea Domnului este mai mult decât un eveniment: e o lucrare… Domnul nu a murit pentru a învia, ci pentru ca prin  învierea Lui să-i elibereze pe oameni din robia morţii… Prin învierea Sa, Domnul S-a făcut începătură, model şi arhetip al propriei noastre învieri“. Învierea din morţi este ultima şi cea mai strălucită lucrare a Domnului, pecetluită cu înălţarea Sa de-a dreapta Tătălui Său ceresc. Ea este cel mai  mare dar făcut de Dumnezeu oamenilor, cea mai mare minune a Sa şi izvorul tuturor minunilor de mai târziu. Din ea părintele nostru mitropolit Bartolomeu împărtăşindu-se, a vestit-o lumii întregi cu scrisul şi cu graiul său. Prin această lucrare croindu-şi propriul său veşmânt de înviere şi de slavă, străduindu-se în multe chipuri să arate fiilor săi sufleteşti, ascultătorilor şi cititorilor săi, că învierea Domnului este o stare de har, o lucrare şi un dar al lui Dumnezeu oferit oamenilor. Într-o Scrisoare pastorală pascală, din anul 2004 (4), nu a pregetat, spre a arăta marea bucurie a învierii şi dimensiunile ei cosmice, să facă o incursiune în istoria lumii şi chiar a sportului, amintind despre  bucuriile copleşitoare, izvorâte din  biruinţele unor lupte crâncene.

Părintele nostru mitropolit Bartolomeu a fost un om cu mult har primit de la Duumnezeu şi o bogată, unică poate într-un fel, înzestrare nativă. Cuvântul său era puternic, luminător şi învietor. Rugăciunea sa de asemenea, puternică, ascultată, primită. A făcut şi minuni. Câteva vindecări prin rugăciunea sa, altele la catafalcul sau mormântul său, pe lângă zecile şi sutele  petrecute asupra sufletelor omeneşti care s-au transformat ascultându-l. Sunt fireşti. Aceasta îi era caracteristica principală, firescul. Umanitatea, pe măsura îndumnezeirii sale, se apropie de firescul ei. Aceasta îi atestă autenticitatea în lumina smereniei şi a iubirii jerfelnice în care trăieşte. Poezia amintită din ciclul Anamneze este una dintre cele mai frumoase creştine, şi cred  că reprezintă universul său lăuntric, hristic: 

 

Puterile cuvântului le ştiu…                                                                                         ………………………………………..                        

         Rostesc şi totul se preface-n rost                     Uimiţi voi credeţi că scornesc minuni

        ologul sburdă, ciungul vă mângâie.                   ca să-mi arăt puteri nepământene

        vă-mbrăţişaţi cu cel mancat de râie,                  Minunea, vai!, e numai pentru lene

        lunaticul surâde-n  adăpost                               La spaime sacre, când veţi fi imuni?

        aude surdul, orbul vede, sfinte                         Sunt om ca voi dar om încuvîntat,

        vi-s târfele cetăţii, prin ce spun                         Miracolul e fapta mea cea bună.

        se-ntoarnă osândiţii din surghiun                      De-acum nici o durere n-o să spună

        cuvântul meu răzbate şi-n morminte.                Că mi-a cerut un leac şi nu i-am dat.

 

Din sufletul său, de-acolo din lumina raiului, ne spune cu glas puternic: „Viaţa e lumină, iar lumina e bucurie. Bucuraţi-vă de viaţa lui Hristos, bucuraţi-vă întru lumina lui Hristos! Bucuraţi-vă împreună cu Maica Domnului, bucuraţi-vă laolaltă cu apostolii Domnului! Bucuraţi-vă cu sfinţii lui Iisus, bucuraţi-vă cu fraţii lui Iisus, laolată cu toţi creştini!… Iar noi din suflet îi strigăm, cu credinţă şi cu dragoste: Veşnică lui pomenire!  Veşnica lui amintire !Veşnică viaţă şi nemurire! Veşnică slavă şi strălucire! Prin care noi ne înălţăm în lumina şi viaţa fericită a lui Hristos Cel slăvit  dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt de căte toţi sfinţii şi îngerii săi.

 

 

Note. 1. Valeriu Anania, Cartea deschisă a Împărăţiei. De la Betleemul Naşterii la Ierusalimul Învierii, Editura Polirom, Iaşi, 2011.

2. Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, Editura Christiana, Bucureşti, 2007, pag. 321.

3. Valeriu Anania, Cartea deschisă…, pag. 355-357.

4. Ibid., pag. 411, 412.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *