Ne vorbeste parintele ANDREI COROIAN (XI): Ziua Bisericii

Praznicul Pogorârii Sfântului Duh este ziua de naştere a Bisericii creştine, a naşterii ei de sus. Biserica, trupul lui Hristos cel răstignit şi înviat, îşi primeşte astăzi sufletul – pe Duhul Sfânt dătătorul de viaţă. Prin pogorârea Duhului Sfânt, toate tainele revelaţiei dumnezeieşti se însufleţesc, toate cunoştinţele duhovniceşti se luminează, se adâncesc şi se desăvârşesc. Acum înţeleg deplin Sfinţii Apostoli tainele şi rostul creaţiei, a omului şi a întregului cosmos. Înţeleg starea omului căzut, purtarea de grijă a lui Dumnezeu manifestată prin vechii patriarhi care primesc făgăduinţele izbăvirii, prin legea lui Moise ca pregătire, şi profeţiile proorocilor împlinite sub ochii lor. Dar, mai mult, ei înţeleg întruparea, viaţa, propovăduirea, minunile, patimile, moartea şi învierea Învăţătorului lor iubit, Domnul nostru Iisus Hristos. 
Îmbrăcaţi cu „putere de sus”, cu harul Sfântului Duh, ei înţeleg deplin tainele vieţii duhovniceşti, tâlcuiesc Scripturile şi vestesc tuturor oamenilor mântuirea cea întru Hristos Iisus. 

Trei lucruri îi mână şi îi întăresc pe Apostoli în lucrarea lor: nemărginita iubire a lui Dumnezeu pe care trebuie să o vestească întregului pământ; oceanul de Adevăr pe care trebuie să-l reverse peste pământul însetat şi nespusa lumină a dumnezeirii, prin care trebuie să lumineze întunecata gândire a acestei lumi.
Cu mare bucurie, dăruire, jertfă şi eroism, şi-au împlinit această misiune, primită de la Mântuitorul Hristos (Matei 28, 19-20). Prin puterea lui Hristos şi prin harul Sfântului Duh, ei au întemeiat Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească – comunitate vie, stâlp şi temelie a adevărului, care va rămâne nebiruită până la sfârşitul veacurilor. Prin Biserică, Dumnezeu mântuieşte şi sfinţeşte lumea. Ea este şcoala, universitatea şi câmpul de muncă al întregii lumi, singurul loc unde se lucrează într-adevăr cele netrecătoare. Şcoală, pentru că învaţă cunoştinţa adevărului, mila şi dreptatea, care-l fac pe om viu în veci (Psalmul 88). Universitate, pentru că învaţă desăvârşirea şi produce elite sau genii în cele duhovniceşti, adică Sfinţii. Câmp de muncă, pentru că toţi sunt chemaţi să lucreze în via sau Biserica Stăpânului, fiecare după talantul sau talentul său. Este şi spitalul lumii, unde prin asceză şi prin harul Sfintelor Taine se tămăduiesc boli sufleteşti, ca neştiinţa, necredinţa, trândăvia, ura sau boli trupeşti, care sunt consecinţele a celor sufleteşti. 

Biserica, prin lumina lui Hristos, conduce lumea însetată de iubire şi de sens4 pe cărarea împărăţiei cereşti. Prin ierarhii, preoţii şi duhovnicii ei, luminaţi de Duhul Sfânt, Biserica, este singura conducere adevărată a acestei lumi, care cârmuieşte duhovniceşte pe fiii ei în veşnica împărăţie a lui Hristos. Ea este singura împărăţie care nu cade, ci sporeşte mereu până la a Doua Venire, când răul va fi înghiţit de bine, întunericul de lumină, ura de iubire, moartea de viaţă şi se va arăta plinătatea slavei fiilor lui Dumnezeu. Acestea sunt câteva frânturi din revărsarea bucuriei praznicului Pogorârii Sfântului Duh. Cea mai mare bucurie pe care o aduce „botezul Bisericii”, adică praznicul Sfântului Duh, este însăşi praznicul Sfintei celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi. Dacă până acum Sfânta Treime era cunoscută în mod tainic în Vechiul Testament (Facere 18, 1-19; Psalmi 33, 6) mai lămurit în Noul Testament, dar în faţa a puţini martori (Marcu 1, 10-11; Marcu 9, 7; Matei 17, 5), acum este cunoscută, cinstită, adorată, lăudată, închinată şi mărturisită în toată vremea prin Slujbele Bisericii. 

Dumnezeiasca Treime – Dumnezeu Unul în Fiinţă şi întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, prin slujbele Bisericii, care sunt „vuietul Duhului”, cum zice părintele Teofil Părăian, se pogoară în Biserică, umple Biserica. 
Numai în Sfânta Treime se poate înţelege Dumnezeu – ca Iubire. Tatăl iubeşte pe Fiul, Fiul iubeşte pe Tatăl, Duhul Sfânt iubeşte pe amândoi şi Fiecare Persoană răspunde imediat iubirii celuilalt, aşa cum ne învaţă părintele Dumitru Stăniloae. Iubirea dumnezeiască din sânul Sfintei Treimi, care a adus la viaţă şi existenţă toată creaţia, acum se revarsă în Biserică. 
În Biserică, prin slujbele ei, respirăm mireasma Sfintei Treimi, ne rugăm, cântăm, lăudăm şi mulţumim neîncetat Sfintei Treimi. Participăm la viaţa şi iubirea existentă în Sfânta Treime, ne întreimificăm. Slujbele Bisericii, fac să coboare cerul pe pământ. Sfânta Treime, Dumnezeu – Iubire, Dumnezeu – Lumină şi Dumnezeu – Adevăr este mereu cântată şi lăudată în Biserică.

În cursul unei zile liturgice pomenim de sute de ori numele Sfintei Treimi. Slujba Sfintei Liturghii – cea mai importantă dintre toate – începe cu: Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh…, iar în cuprinsul ei se invocă – direct sau indirect – de mai mult de patruzeci de ori numele Sfintei Treimi. Slujba Miezonopticii din Duminici este în întregime închinată Sfintei Treimi. Canoanele şi Acatistul Sfintei Treimi sunt de o mare frumuseţe şi profunzime. În colecţia de Rugăciuni – Apanthisma – a Sfântului Nicodim Aghioritul găsim rugăciuni extraordinare, pe care marii sfinţi ai Bisericii le rosteau zilnic Sfintei Treimi. Sfintei Treimi este închinată şi cântarea „Lumină lină” a Sfântului Sofronie din cadrul Slujbei Vecerniei.

Prin slujbele şi rugăciunile ei alcătuite în Duhul Sfânt, Biserica ne îndeamnă mereu să invocăm numele Sfintei Treimi, a Dumnezeului – Iubire, ca să gustăm şi noi din iubirea lui Dumnezeu şi să fim fericiţi în comuniunea cu El. Nu există altă fericire adevărată decât această unire în Iubire cu Cel Iubit. De aceea Sfântul Ioanichie cel Mare cântă mereu: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă Slavă Ţie”. Doi mari părinţi duhovnici ai veacului trecut, părintele Cleopa şi părintele Arsenie Boca, spuneau că adevărata rugăciune a unui creştin ar trebui să fie: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi”, după cum îngerii din cer cântă neîncetat Sfintei Treimi. Dacă în afara slujbelor Bisericii chemăm mereu dulcele Nume al Domnului Iisus Hristos, în Biserică unde este plinătatea harului, cântăm, ne rugăm şi mulţumim mereu Sfintei Treimi. Ea este mărturisirea îngerilor cea neîncetată şi veşnica bucurie a pământenilor; taina tainelor în veci nepătrunsă, pe care o contemplăm cu uimire şi izvorul iubirii care pururi se revarsă în noi şi peste noi, făcându-ne liniştiţi, împăcaţi şi fericiţi, plini de nădejde. 

Prea Sfinţitul Ioan, fost episcop al Oradei, mărturiseşte: „Dacă persoanele umane de multe ori se dovedesc nestatornice pe calea mântuirii, Persoanele Sfintei Treimi, au fost, sunt şi vor fi invincibile în faţa oricărei ispitiri diavoleşti. Această realitate a fost pentru mine, pe cărările vieţii pline de multe ispite, cel mai mare punct de sprijin. Mi-au căzut bine numiri ca: „Invincibila Treime”, „Frumoasa Treime”, „Purtătoarea de grijă Treime”. 

În Biserică ne rugăm Iubitoarei şi Atotbunei, Milostivei şi Dragii Treimi (expresie a Sfântului Grigore Teologul) „să curăţească păcatele noastre, să ierte fărădelegile noastre, să cerceteze şi să vindece neputinţele noastre”. Îi cântăm „Bine eşti cuvântat cel întreit sfânt Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cu înţelepciunea Ta toată făptura ai zidit-o, şi neamul omenesc cel căzut nu l-ai părăsit, iar păcătoşilor celor ce se pocăiesc viaţă veşnică a le dărui le-ai făgăduit, Iubitorule de oameni slavă Ţie” (Troparul). O mărturisim cu bună credinţă strigând: „Sfânt eşti Părinte fără de început, Fiule împreună fără de început, şi Duhule cel Dumnezeiesc, luminează-ne pe noi care cu credinţă slujim Ţie, şi ne scoate din focul cel de veci”. Iar Maicii Domnului îi cerem: „Maică Preasfântă, cu rugăciunile căreia neamul omenesc pururea se păzeşte, închină-te Tatălui, roagă pe Fiul, cheamă pe Sfântul Duh, fă-l milostiv pe Unul în Treime – Dumnezeu, pentru mulţimea păcatelor noastre, ca prin tine fiind miluiţi, să binecuvântăm pe Făcătorul şi pe tine, de acum şi până în veac.”

Ne rugăm zicând: „Dumnezeiască Treime, caută din înălţimea slavei Tale asupra noastră, şi ne dă duhul pocăinţei celei adevărate; ca urând tot păcatul, întru cuvioşie şi dreptate să petrecem până la sfârşitul vieţii noastre, făcând voia Ta cea sfântă, slăvind cu cuget curat şi fapte bune preadulcele şi preaîncuviinţat numele Tău”. Cu mulţumire îi cântăm: „Cuvine-se cu adevărat a ne închina Ţie, a Te slăvi şi a mulţumi Ţie, Preasfântă şi de viaţă făcătoare Treime, pe care toate puterile cereşti, Heruvimii şi Serafimii cu cântări întreite te laudă; toate glasurile sfinţilor cu glasuri de mulţumire Te preaînalţă şi căreia toată zidirea în cer şi pe pământ cu sfântă cuviinţă se închină”.

Împărăţia lui Dumnezeu, pe care o dorim este Împărăţia Sfintei Treimi. Sfânta Treime este Dumnezeul nostru care ne-a zidit, ne-a adus din nefiinţă în fiinţă, a făcut lumea văzută şi nevăzută, ne-a răscumpărat şi ne-a mântuit din păcat, din moarte şi osândă prin Iisus Hristos – Mântuitorul nostru; ne desăvârşeşte în credinţă, în nădejde şi în iubire prin Duhul Sfânt, în Biserica cea sfântă, până la sfârşitul acestei lumi.