LOADING

Type to search

Ne vorbeste parintele ANDREI COROIAN (XV): Crucea Maicii Domnului

Marii duhovnici ai neamului

Ne vorbeste parintele ANDREI COROIAN (XV): Crucea Maicii Domnului

Share

Luna începătoare a anului bisericesc – septembrie, este marcată de două mari praznice: Naşterea Maicii Domnului (în ziua a opta) şi Înălţarea Sfintei Cruci (în ziua a paisprezecea), care prezintă modul paradoxal al gândirii şi vieţuirii creştine, bucuria îngemănată cu durerea. Preacurata Fecioară Maria şi Maica Domnului nostru, persoana cea mai aleasă din întreg universul, comoară a darurilor şi înălţime a tuturor virtuţilor, este încă de la naşterea ei, izvor de bucurie, de nădejde şi mângâiere pentru omenirea suferindă şi tiranizată de satan prin păcat, neputinţă şi moarte. Ea care a petrecut neatinsă de păcat, a primit biruinţă şi stăpânire nemărginită asupra puterilor răului, precum şi darul de la Dumnezeu de a mângâia, de a vindeca, de a mântui sufletele omeneşti din păcat, din moarte vremelnică şi veşnică.


În paralel, Crucea ne arată că fără recunoaşterea păcatului care zace în firea noastră, fără asumarea suferinţei rezultată din el, şi fără renunţarea la viaţa personală egoistă, în favoarea unei vieţi comunitare, de comuniune şi de iubire jertfelnică cu Dumnezeu şi cu semenii, vindecarea şi mântuirea noastră, nu se poate realiza. Crucea este alfa şi omega vieţii şi mântuirii noastre, este modul, semnul şi puterea harică, prin care ne luminăm, ne curăţim, ne vindecăm, ne mântuim şi ne înveşnicim. Ea este calea unică şi indispensabilă prin care revenim şi accedem la viaţa fericită şi veşnică, din care am căzut prin neascultarea protopărinţilor. De aceea o purtăm ca semn biruitor şi ocrotitor în bisericile şi casele noastre, la piept şi la răspântii, ea spiritualizând şi străjuind universul efemer al devenirii noastre, în urcuşul de la chip la asemănare.


Maica Domnului ne este sursa bucuriei şi mângâierii noastre, nădejde atunci când nădejdea lipseşte, bunătatea, mila, frumuseţea şi luminarea însăşi, şi tot ce-şi poate dori mai sfânt şi mai frumos făptura omenească sau îngerească. Dar ne este şi cel mai înalt model de purtare a crucii,prin modul în care Ea şi-a purtat propria sa cruce.


Crucea Maicii Domnului este o cruce uriaşă şi unică, purtată într-un mod unic şi desăvârşit. Ea este formată din trei cruci asumate şi însumate întruna, pe care sfânta Fecioară le-a purtat pe măsura înaintării ei în desăvârşirea duhovnicească, ea devenind de altfel prima fiinţă şi persoană umană îndumnezeită. Fiind ca Născătoare de Dumnezeu şi Maica a noastră,stăruitor rugătoare pentru îmbunătăţirea şi desăvârşirea noastră duhovnicească prin asceză,prin rugăciune stăruitoare şi prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti.

 


Prima cruce a Sfintei Fecioare Maria este cea a desăvârşirii personale

Deşi s-a născut din sfinţii şi dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana pe cale naturală, dar într-un mod cât mai nepătimaş cu putinţă, dată fiind vârsta înaintată, evlavia şi cucernicia lor, prunca dumnezeiască fiind dusă apoi în Templu de la vârsta de trei ani. Ea petrecând în Sfânta Sfintelor, a depus o stăruinţă maximă în împlinirea poruncilor dumnezeieşti. Conştientă de responsabilitatea purtării crucii întru împlinirea desăvârşită a voii lui Dumnezeu, Sfânta Tradiţie ne spune că ea întrecea în pricepere şi în hărnicie pe toate celelalte tinere din Templu, unele fiind mult mai vârstnice, iar noaptea, sub atenta îndrumare a sfântului Arhanghel Gavriil, o petrecea în rugăciune liniştită şi adânci meditaţii duhovniceşti.

Rugându-se, cugeta ziua şi noaptea la cuvintele Sfintelor Scripturi, mai ales cele profetice privitoare la Taina răscumpărării. Din frageda pruncie Sfânta Fecioară Maria a înţeles necesitatea întrupării Fiului lui Dumnezeu pentru răscumpărarea neamului omenesc şi se ruga Părintelui ceresc să împlinească cât mai degrabă făgăduinţa făcută.

Sfântul Grigore Palama, scrie că fiind răpită cu mintea şi cu sufletul la cer, în extaz, mai presus de Heruvimi şi Serafimi, ca o solitoare a neamului omenesc se ruga în faţa Sfintei Treimi pentru mântuirea lumii şi răscumpărarea făpturii umane, din tirania morţii şi a iadului.

Deşi în cei aproape doisprezece ani petrecuţi în Templul sfânt din Ierusalim şi-a depăşit în evlavie, în curăţie, în iubire fierbinte, în rugăciune neîncetată şi în înţelepciune, pe toţi dascălii ei preoţi, arhierei, cărturari, ba chiar pe cerescul dascăl Gavriil Arhanghelul şi pe toţi ceilalţi îngeri, a rămas într-o desăvârşită smerenie, necutezând a gândi vreodată la posibilitatea că ar putea fi ea însăşi aleasa cerului pentru înfricoşătoarea taină a răscumpărării. După ce a ales într-un mod cu totul conştient şi deliberat să rămână pentru veşnicie fecioară, situaţie cu totul nouă pentru conducătorii vechii biserici evreieşti, fiind dată spre ocrotire şi păzire sfântului bărbat Iosif, tocmai pentru smerenia ei a fost cercetată de cerescul sol Gavriil Arhanghelul cu anunţul şi propunerea de a deveni Maică a Cuvântului şi Fiului lui Dumnezeu.

Asigurându-se că desăvârşita ei feciorie şi curăţie sufletească şi trupească nu va fi cu nimic vătămată, cu o maturitate duhovnicească desăvârşită şi un curaj temerar acceptă crucea înspăimântătoare de a fi Născătoarea şi Maica Fiului lui Dumnezeu. Dacă ca Om şi Dumnezeu Iisus Hristos, îndrăgostit până la moarte de făptura Sa, a primit cu bucurie suferinţe şi moartea pe Cruce pentru ea, întâi Sfânta Sa Maică ca cea mai aleasă dintre făpturi şi pârga întregii umanităţi, a avut predispoziţia desăvârşită de a suferi până la moarte pentru Dumnezeul ei, Iubirea Sfintei Fecioare Maria, depăşeşte în întindere şi cuprindere iubirea Serafimilor şi a tuturor puterilor cereşti, precum şi a profeţilor, drepţilor şi tuturor pământenilor.


Această a doua cruce a Sfintei Fecioare, de Maică a Fiului lui Dumnezeu, este unică şi cea mai măreaţă

Când ne gândim la modul dumnezeiesc al Naşterii care îi uimea şi-i veselea pe îngeri, la iubirea, duioşia şi tandreţea cu care L-a alăptat, L-a hrănit, L-a mângâiat, L-a alintat, i-a cântat, L-a îmbrăcat şi l-a învăţat primele graiuri, iar mai apoi primele slove. La acea legătură, inimă de inimă, suflet de suflet, realizată deplin doar între mamă şi fiul ei, şi fără de care pruncul n-ar putea creşte armonios şi în siguranţă, un sfânt fior de măreţie şi sfântă nobleţe ne străbate sufletele noastre de sărmane făpturi pământeşti.

Prin ea şi noi cei credincioşi am participat la Naşterea şi creşterea Fiului ei şi învăţăm cum să-L zămislim în noi prin credinţă şi să-L creştem prin virtuţi, prin El crescând şi noi după chipul şi asemănarea Lui. Sfânta Maică L-a urmat nedespărţită pe Mântuitorul Iisus Hristos cu nesfârşită iubire şi adâncă tăcere şi discreţie, făcându-se pentru noi icoană a urmării Lui. Unită duhovniceşte desăvârşit cu El, gândurile ei erau cele ale lui Iisus cel iubit, inima şi simţămintele lui Hristos se odihneau în inima Mamei Sale, singura care înţelegea deplin rostul, menirea şi lucrarea Lui.

Dacă uneori inima i se bucura la cuvintele nemaiauzite ale Fiului ei şi la minunile nemaiîntâlnite săvârşite de El, nu mai puţin toate cuvintele otrăvite, ura, invidia, hula şi blasfemia în inima ei se opreau. Când Domnul şi Mântuitorul nostru a sângerat în dureri neînchipuite pe drumul Crucii, nu mai puţin a sângerat şi inima nevinovatei Fecioarei – Maică. Ea a fost singura care nu L-a părăsit nici o clipă, ea nu s-a îndoit nicicând de dumnezeirea Lui şi a crezut aşteptând Învierea Lui.

Atunci când totul părea năruit, ucenicii se risipiseră deznădăjduiţi, când şi cerescul Părinte părea că Şi-a întors faţa, doar inima Sfintei Maici i-a rămas bătându-i alături, arătându-ne nouă până la sfârşitul veacurilor, că „prietenul la nevoie se cunoaşte”, că pe Hristos mai ales în necazuri şi în prigoane se cade să-L urmăm şi să-L mărturisim, la fel procedând şi cu aproapele nostru.

Ca Dumnezeu şi ca Fiu al ei Hristos Mântuitorul nu a lăsat nerăsplătită iubirea fidelă şi devotamentul Maicii Sale, făcându-o Maică a Bisericii şi a întregului neam omenesc. 


În durerile şi agonia morţii, pe Cruce fiind Hristos nu a uitat pe sfânta Maica Sa , ci prin sfântul Evanghelist Ioan ne-a încredinţat-o nouă şi pe noi ne-a încredinţat ei ( Ioan 19,26).

In iubirea ei nemărginită, de Dumnezeu şi de oameni, a primit de la Fiul şi Dumnezeul ei a treia cruce, aceea de a fi Maica şi ocrotitoarea creştinilor

Prin râvna ei sfântă a purtat această cruce după Înălţarea la cer a Fiului ei şi Pogorârea Duhului Sfânt, şi o va purta până la sfârşitul veacurilor.

Purtarea de grijă pe care a avut-o pentru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi al ei, acum o îndreaptă către noi, fiii ei şi ai lui Dumnezeu prin Fiul ei. Sfânta Fecioară Maria ne naşte duhovniceşte prin rugăciunea şi lacrimile ei, ne creşte hrănindu-ne cu învăţătura Fiului ei, cu sfânt Trupul şi Sângele Lui. Ne mângâie, ne alintă şi ne povăţuieşte prin harul ei şi prin sutele ei sfinte icoane, care dintru început şi cele mai multe poartă numele odighitria (povăţuitoarea, îndrumătoarea).

Prezenţa ei este binefăcătoare în cer şi pe pământ. În cer îngerii nu se mai satură privind cu admiraţie şi cântând neîncetat frumuseţea ei duhovnicească şi înălţimea virtuţilor şi darurilor ei, iar pământenii o iubesc pentru bunătatea ei nemărginită şi mila ei neajunsă.

Maica Domnului şi a noastră cea cerească, ne ridică mereu din căderile noastre, ne vindecă bolile sufleteşti şi trupeşti, ne ajută şi ne ocroteşte în ispite şi în necazuri, ne acoperă cu sfântul ei omofor de loviturile vrăjmaşului diavol precum şi de dreapta mânie a lui Dumnezeu. Ne conduce spre limanul mântuirii şi al sfinţeniei, curăţindu-ne şi mijlocind în dar iertarea păcatelor noastre de la Dumnezeu Fiul ei.

Ca Maică a luminii ne călăuzeşte şi ne păstrează pe cărarea luminoasă a poruncilor lui Hristos. Este gata oricând să ne ajute nu doar pe noi creştinii, ci pe toţi care bat la poarta milostivirii ei, chiar păgâni sau mari păcătoşi. Se supără doar pe cei care o ignoră şi o ocolesc, după cum afirmă părintele Arsenie de la Techirghiol.

 

Ce bucurie şi fericire pentru noi creştinii să avem o asemenea Maică purtătoare de cruce a neputinţelor şi neîmplinirilor noastre. Care dă speranţă acolo unde a secat orice izvor al ei, care dă o rază de lumină şi un strop de mângâiere în întunericul necunoaşterii de Dumnezeu şi în iadul plin de suferinţă neputinţei de a iubi, a dărui sau a face binele de orice fel. Oare prin întreita purtare a celor trei ipostaze ale crucii ei, nu ne este ea model de purtare a propriei noastre cruci? Şi noi avem această întreită datorie de a realiza mântuirea şi sfinţirea noastră proprie, de a apăra demnitatea, adevărul şi cinstea lui Dumnezeu în lume şi de a purta sarcina luminării, îndreptării, mântuirii şi sfinţirii aproapelui nostru şi a întregii creaţii.

Având pe Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria, îndemn, model şi ajutor vom reuşi, fapt pentru care îi aducem neîncetate şi nepreţuite mulţumiri, Ei, bucuria şi desfătarea noastră dată vremelniciei şi veşniciei noastre de către Părintele ceresc în iubirea şi bunătatea Sa.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *