O figură insolită a monahismului românesc: Părintele Ghelasie de la Frăsinei
Share
Într-o conferinţă memorabilă care a avut loc în amfiteatrul mare al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, actorul şi mărturisitorul creştin Dan Puric făcea următoarea afirmaţie: „Părintele Ghelasie, acest mistic de talia unui Meister Eckhart”… Afirmaţia era menită să-i intrige pe tinerii studioşi într-ale teologiei asupra anvergurii duhovniceşti a unei opere şi personalităţi fascinante.
Părintele Ghelasie de la Frăsinei e poate cea mai insolită figură a monahismului românesc. Atât opera, cât şi personalitatea sa au meritul de a fi inconfundabile. Nota aceasta de singularitate poartă însă „stigmatul” unei anumite suspiciuni…
Ceea ce surprindea întâi de toate la Părintele Ghelasie era înfăţişarea sa atât de atipică unui context monastic altminteri atât de sever ca Frăsineiul („Athosul românesc”): un chip de o expresivitate vie, aproape duios, refuzând parcă să îmbătrânească, străbătut de o umbră de melancolie pe un fond de seninătate copilărească; un chip aproape transparent şi tocmai prin asta, de neuitat.
„Nu pot gândi, scrie sau vorbi despre Părintele fără să plâng”, mărturisea ucenicul de la Frăsinei al Părintelui Ghelasie, monahul Valerian (fostul actor Dragoş-Vasile Pâslaru). Dacă prezenţa Părintelui purta amprenta acestei duioşii, opera sa mistico-teologică avea să suscite în timp destule reacţii de aversiune, din partea celor care n-au avut răgazul (sau capacitatea) de a-i asimila înţelesurile. Pentru aceştia, cărţile Părintelui Ghelasie au constituit mereu o „piatră de poticnire”.
Să fim oneşti: până foarte recent, opera Părintelui a circulat în condiţiile cele mai improprii. Broşuri improvizate, plachete, cărţi cu hârtie de o calitate îndoielnică, au constituit tot atâtea impedimente în calea unei juste receptări. Nemaivorbind de dificultăţi imanente cum ar fi: încărcătura ideatică a frazei, accentuarea (uneori forţată) a cuvintelor, revenirea constantă la aceleaşi conţinuturi de gândire etc.
Din fericire, lucrurile au început deja să se schimbe! Era şi timpul, dacă ne gândim la miza din spatele acestei opere atât de puţin (sau denaturat) cunoscute. Începând din 2004, Editura Platytera a venit parcă în întâmpinarea celor care aşteptau, cu încredere şi răbdare, o punere adecvată în valoare a operei Părintelui Ghelasie.
Abia acum, după ce au ieşit de sub tipar, în condiţii grafice remarcabile, emoţionantele volume de mărturii, împreună cu primele „caiete isihaste” (Memoriile unui Isihast, I-II, Medicina Isihastă, Dialog în Absolut, Scrieri Isihaste, Isihasm), putem spune că începe să prindă contur în ochii noştri, o operă perfect închegată şi structurată în jurul marilor teme ale isihasmului: gestul iconic, energiile divine necreate, limbajul mistic, sacroterapia, practica isihastă, dimensiunea liturgică a existenţei, transfigurarea omului în unire cu Dumnezeu, relaţia duhovnic-ucenic etc.
Încercarea de a articula un „specific isihast carpatin” şi-a aflat astfel un răspuns pe măsură. Avem, iată, suficiente motive să fim încrezători în destinul acestei opere în contextul teologic actual…
Alexandru Valentin CRĂCIUN