LOADING

Type to search

Părintele Calciu era numai “foc”

Marii duhovnici ai neamului

Părintele Calciu era numai “foc”

Share


  Catalin Dumitrean:
 
Ce amintire! O restitui opinie publice, poate învăţăm câte ceva… Se întâmpla într-o seară acum cinci ani. Părintele ARHIMANDRIT Modest Zanfir stătea la masă şi mă privea atent. Eu contiuam să povestesc despre sfinţii închisorilor comuniste. Mi-am amintit cum la Cluj Napoca în 1995, un preot fost deţinut politic, Părintele Zob, m-a auzit conferenţiind în Sala “Ion Muşlea” a Bibleotecii Centrale despre naţionalism ca “vrere a lui Dumnezeu”.
 
Apoi, după ce am terminat de citit referatul a venit în faţa microfonului şi mi s-a adresat: “Vă spune personal dumneavostră ceva. Eram în închisoarea de la Aiud şi mă rugam noaptea alături de un ţăran “Moş Gheorghe”, deţinut politic pentru că se opusese colectivizării. Avea o credinţă extraordinară, un echilibru deosebit şi se ruga la Dumnezeu simplu, din toată inima lui.
 
Deodată, l-am văzut ca într-o pară de foc, înălţat puţin deasupra pământului, în timp ce silabisea cu ochii închişi rugăciunea Tatăl Nostru. A fost ceva unic, extraordinar şi îţi mărturisesc această mistică experienţă pentru că te văd atfel, plin de iubire de neam. Numai o asemenea credinţă mai poate naşte astăzi un tineret naţionalist şi adevărat.
 
   M-am oprit din poveste. Amintirea acestui episod îmi era încă vie în faţa ochilor. Părintele Arhimandrit Modest mi-a spus atunci: “Părinte Cătălin să-ţi ţină Dumnezeu această credinţă entuziastă. Într-o lume blazată e tot mai greu să fi om, să fi onest, să renunţi la ipocrizii, fie că ai haine de sfânt sau de cerşetor. Mimăm mult credinţa. Ne ascundem după fasoane şi anterii. Dar, la examenul iubirii picăm toţi.
 
Credinţă adevărată eu am văzut doar la Preotul Calciu Dumitreasa. Am dormit o noapte în aceeaşi cameră, într-o chilie la o mânăstire. Ne-am zis rugăciunile, apoi eu fiind obosit am adormit. Pe la trei dimineaţa am deschis ochii şi ce văd. Părintele Calciu era tot la rugăciune, învăluit într-o flacără mare. Lumina taborică îl cuprinsese şi am rămas uimit. Nu am povestit nimănui acest episod.
 
Era vremea când sfinţia sa era urmărit de securitate şi părăsit de toţi…! Era vremea când fusese dat afară de peste tot şi prietenii îl ocoleau pe stradă pentru că se opusese lui Ceauşescu. Era vremea când era considerat un pericol pentru echilibrul social al Bisericii şi se făceau “sinoade” pentru înlăturarea sa din preoţie. Era vremea când a ajuns un singuratic şi un mare sfânt ”

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *