LOADING

Type to search

Părintele Cleopa Ilie despre dreapta credință a neamului românesc

Marii duhovnici ai neamului

Părintele Cleopa Ilie despre dreapta credință a neamului românesc

Share

Să ştiţi că rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat aproape de două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei.

Părintele Cleopa îi primea pe toţi cei care veneau la sfinţia sa, fie ortodocşi, fie de altă religie, fie români, fie de alt neam, dar ţinea cu tărie la dreapta credinţă Ortodoxă şi nu se sfia să şi mărturisească aceasta.

„Să ştiţi că rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat aproape de două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei. Coloniştii romani, cărora le-au predicat Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la Roma, şi cei din Grecia, când au venit aici cu legiunile romane, au adus credinţa Ortodoxă. Eram daci pe atunci; strămoşii noştri sunt dacii şi romanii, de la care am rămas noi, românii. De atunci, de când am primit şi dreapta credinţă în Dumnezeu, poporul nostru a avut viaţă. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viaţa poporului român este dreapta credinţă în Iisus Hristos. Băgaţi de seamă! Ca popor creştin de două mii de ani  de când suntem noi, am avut toată administraţia noastră şi toată tradiţia noastră sfântă. Să ţinem cu tărie laCredinţa Ortodoxă.

Aţi văzut dumneavoastră, de la primii voievozi creştini ai românilor, de când sunt cele trei Ţări Române, Moldova, Muntenia şi Ardealul, toţi au fost creştini ortodocşi.

Aţi văzut pe Mihai Viteazul? Mama lui a fost călugăriţă. Du-te la Mănăstirea Cozia şi vei afla lângă Mircea cel Bătrân, care a întemeiat această mănăstire şi-i înmormântat acolo, o lespede de piatră pe care scrie: «Aici odihneşte monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul» – ai auzit? El, domn peste trei principate şi mama lui, călugăriţă. Apoi şi Ştefan cel Mare. Du-te la Mănăstirea Probota, unde este îngropat Petru Rareş, făcută de el. Vei vedea lângă dânsul scris: «Aici odihneşte roaba lui Dumnezeu, monahia Maria Oltea, mama lui Ştefan cel Mare». Ei domni, şi mamele lor, călugăriţe! Vedeţi voi câtă unire era atunci între credinţă şi conducere? Aşa trebuie să murim!”

(În memoria Părintelui Cleopa, «Mânca-v-ar Raiul!», Ediţia a III-a, 2002, pp. 49-50)

 

ARHIMANDRITUL CLEOPA ILIE

CUVINTE DUHOVNICEŞTI

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *