LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Părintele creştinismului românesc

Share

Ultima zi a lunii noiembrie, a treizecea, este pentru Biserica Ortodoxă Română o zi de mare sărbătoare, de bucurie a plinătăţii credinţei, nădejdii şi dragostei. Este ziua în care ea-biserica, prăznuieşte pe cel ce a născut-o în Hristos, pe părintele său duhovnicesc sfântul apostol Andrei.

Născut în familia pescarului Iona din Betsaida Galileii, frate cu sfântul apostol Petru, cel dintâi chemat în soborul sfinţilor apostoli, este cel care, între alte popoare ale Răsăritului, a vestit evanghelia Domnului Hristos şi strămoşilor noştri din Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi.

Mare cinstire şi fapt înduioşător, din partea Părintelui ceresc că, dăruieşte noului născut – poporul român, noua credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul Său devenit Dumnezeu –Om, şi părinte duhovnicesc unul din cei doisprezece, pe Andrei cel întâi chemat. Poporul la rându-i s-a arătat pimitor şi odihnitor, iar mai târziu mulţumitor şi roditor. Dacă în alte ţinuturi unde a propovăduit (între care şi Bizanţul, care avea să devină scaunul Apostolic al Bisericii Răsăritului), Sfântul Andrei a suferit multe împotriviri şi prigoane, aici în Ţara Mioriţei a fost primit cu dragoste, găsindu-şi loc de odihnă.

După tradiţie el a stat, douăzeci de ani într-o peşteră,din localitatea Matei Corvin de astăzi, unde s-a ridica în ultimii douăzeci de ani o preafrumoasă astăzi mânăstire în cinstea sfăntului apostol.. Din această peşteră care i-a folosit ca biserică,în care slujea zilnic Sfânta Jertfă împreună cu ucenicii săi, mergea prin împrejurimi propovăduind localnicilor,srămoşilor noştri , liniştiţii păstori de oi vestea cea bună a sfintei credinţe.
Cred că a fost emoţionantă întâlnirea dintre sfântul apostol Andrei şi locuitorii acestor ţinuturi, ciobănaşi de prin codri, munţi şi văi, găsiţi asemenea unor prunci nevinovaţi în această grădina a Maicii Domnului, cum este numită Ţara noastră..

… Le-a spus Apostolul „pruncilor” curaţi la suflet şi luminaţi la minte: dacă credeţi cuvintelor mele, de-acum până în vecie, Tatăl vostru va fi Dumnezeu, făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute.

Domnul, Împăratul,Dumnezeul şi Mântuitorul vostru va fi Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, cel născut din Fecioara Maria, Care pe cruce murind a dezlegat blestemul păcatelor voastre,şi prin învierea Sa, v-a dăruit viaţă veşnică şi ferită.

Veţi primi în suflet pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Care vă va învăţa să deosebiţi ce este bine şi ce este rău şi vă va îndemna să alegeţi întotdeauna binele.

0000000

Veţi avea ca Maică adevărată – Biserica cea Una Sfântă şi Sobornicească, întemeiată de Domnul Hristos prin noi, apostolii Săi.

Iar mireasa sufletului vostru, dulceaţa, bucuria şi mângâierea voastră, comoara cea scumpă şi lumina ochilor voştri, pe acest pământ vremelnic, va fi credinţa dreaptă – ortodoxia, prin care ve-ţi gusta viaţa cea cerească..

În ea veţi rămâne veşnic vii, aşteptând arătarea Domnului Iisus Hristos întru slavă şi putere multă, când va veni să-i judece pe cei răi, şi să unească cerul şi pământul într-o singură Împărăţie fără de sfârşit….
Ascultându-l ei au crezut, primind în sufletele lor curate cuvintelesfintei credinţe..

„Mândrii” ciobănaşi au alergat la sfântul Apostol, iar el i-a botezat în apa limpede a izvoarelor.

Au venit apoi şi pustnicii geto-daci, cinstitorii lui Zamolxis, coborând de prin păduri şi peşteri, ca să asculte şi primească şi ei noua credinţă.

Pustnicul cel sfânt Andrei apostolul, văzându-le râvna, priceperea şi vrednicia a ales dintre ei, hirotonidu-i episcopi şi preoţi, ca să fie învăţători şi dascăli ai poporului şi apărători ai credinţei.

Inima sa curată şi simplă de pescar, devenit acum apostol, se bucura nespus când smeriţii şi blânzii păstori de oi primeau cuvintele dulci şi dătătore de viaţă ale evangheliei lui Hristos.

Ascultându-l „vrăjiţi”,ei credeau că peştera din Betleem nu este departe, în Palestina, ci cum spune colindul, aici în josul ţării, la malul mării, unde sălăşluia apostolul.

În sfântul apostol Andrei, ei vedeau ca într-o icoană , chipurile celorlalţi apostoli, ale profeţilor şi drepţilor din vechime, vedeau pe însuşi Domnul şi Preacurata Sa Maică, care acoperea cu acoperământul Ei, casele şi pământurile lor.

Cu bucurie sfântă se socoteau părtaşi la sfânta Naştere din Peşteră, ducând un miel prinos dulcelui Prunc Iisus. Mamele, soţiile şi fetele lor, alergau şi ele „cu hăinuţa de-mbrăcat” pentru Împărătescul Prunc, cu inimă bună şi vorbe mângâietoare pentru sfânta Sa Maică, care plângea. Toţi s-au învăţat, ca în noaptea sfântă a sărbătorii Naşterii Domnului, să privegheze stând pe prispele caselor şi colibelor, pândind apariţia stelei celei cu Taină Mare care arăta venirea cerescului Soare al dreptăţii Iisus Hristos.

Îi creştea mereu inima de bucure sfântului apostol Andrei, văzând dragostea noului popor pentru Hristos, care cu o genială simplitate, de adâncă teologie, cântă Taina întrupării , Celui Veşnic, în colinzile sale. Prin aceasta întărind încă o dată cuvântul Scripturii, care zice că: „înţelepciunea se descoperă pruncilor” (I Cor 1, 21).

Cu grijă părintească, Sfântul Andrei a rămas lângă fiul său duhovnicesc- poporul român care de-a lungul zbuciumatei sale istorii, nu a părăsit credinţa şi învăţăturile sale. S-a rugat neîncetat lui Hristos-Dumnezeu, să fie milostiv poporului,aici pe pământ „şi-n ziua judecăţii”cum se cântă la slava Litiei.Să-l întărească, să-l păzească până în ziua cea mare a răsplătirilor.

De la mormântul său din Patras (Grecia), unde odihnesc moaştele sale, şi de unde cheamă mereu popoarele la Dumnezeu, a venit cu mare dor în două rânduri în România (1996 şi 2001) la praznicul Sfintei Parascheva. Şi-a potolit dorul sufletului, văzând locurile unde a propovăduit pe Hristos – Domnul, şi mai ales s-a bucurat văzând pe fiii săi duhovniceşti. Soborul tuturor sfinţilor români, ierarhi, preoţi, mărturisitori, cuvioşi, voievozi drept credincioşi, poeţi, scriitori, artişti care au mărturisit credinţa prin opera şi scrierile lor, precum şi bunii creştini, care cu fapta şi cuvântul au mărturisit credinţa lor în Iisus Hristos, la bucurat şi la mulţumint nespus pe apostol,văzân roadele ostenelilor sale.

În fiecare an la praznuirea pomenirii sale, toţi creştinii drept-cinstitori români, îi aducem mulţumiri, cântându-i laude şi împrreună lui Dumnezeu cel Care, ni l-a dat ca Ocrotitor al Ţării noasre România.

Îi cerem să se roage pentru noi Mântuitorului Hristos,ca să ne sporească credinţa, nădejdea şi iubirea sfântă, să ne ajute să trăim în ascultare de Dumnezeu,în armonie şi iubire frăţească,să ne dea râvnă pentru slujire,pentru rugăciune,pentru post şi pentru orice lucrare duhovnicească. Să ne ajute să cultivăm în noi virtuţile sfinţilor şi ale strămoşilor noştri,statornicia în credinţă, în lucrarea faptelor bune,răbdare în ispite,lipsuri şi nedreptăţire.. Să ne izbăvească de orice rău, dezbinare şi alte păcate şi patimi. Să ne înveţe să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 6, 33) lăsând pe planul al doilea realizările din lumea aceasta.

Să ne înveţe să privim mereu în Sus, la Hristos, cu bucurie, nădejde , trăind în pacea şi bună plăcerea lui Dumnezeu. Să nu uităm de marele har şi privilegiu, de a fi creştini numiţi cu numele Hristos,meniţi a fi .sarea pământului şi lumina a lumii,luptând cu toate armele pe care ni le-a dat Dumnezeu,împotriva păcatului propus nouă sub multiple forme de duhurile satanei.

Odată botezaţi, precum înaintaşii noştri, şi noi cei de astăzi,suntem datori să luptăm lupta cea bună a duhovniciei,într-o lume în care materialitatea î-şi arogă drepturi spirituale.

Dacă patimi şi păcate ucigătoare îşi pretind nu doar drept la existenţă, ci zeificare, cult şi sacrificiu, este datorie sfântă, existenţială, pentru noi ostaşii lui Hristos, să luptăm pentru drepturile lui Dumnezeu pe pământ.

El este adevăratul Stăpân al acestei’lumi care ar trebui în toate aspectele şi formele ei de trăire să se conducă după Legile Lui. În lupta noastră , Dumnezeu ne acoperă cu aripile bunătăţii Sale, şi ne va răsplăti însutit şi înmiit orice nedreptate suferită pentru numele Lui în această lume.

Iar sfinţii ne sunt înaintemergători cu pilda vieţii lor şi cu rugăciunea fierbinte.

Ne rugăm sfântului apostol Andrei, care l-a găsit în persoana Domnului Iisus Hristos drept răspunsul căutărilor sale duhovniceşti. evanghelie nu reiese, observă sfăntul Nicolae Velimirovici, că Mântuitorul l-ar fi chemat pe sfântul apostol Andrei, ci că acesta când a văzut pe sfântul Ioan Botezătorul botezându-L pe Iisus, arătându-L- ca Miel al lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii (Ioan 1,29), s-a alipit pentru vecie El , iubindu-L şi mărturisindu-L cu bucurie în toată lumea, chiar cu preţul vieţii sale.Acum dimpreună cu fratele său de sânge Petru, se roagă fierbinte pentru pacea, mângâierea şi mântuirea noastră şi a întregii lumi, aflate încă în dezarmonie şi suferinţă.

0000000

Zi de bucurie și de reflecție, pentru creștinismul românesc

Sfântul Andrei, numit ..cel întâi chemat”, a fost din pruncia lui un neliniștit metafizic, un căutător neobosit al înțelesurilor existențiale profunde,un însetat după marea întâlnire, pe care orice suflet o are aici sau în veșnicie , cu Cel pentru care a fost plămădit, cu Logosul cel veșnic, cu Fiul Tatălui ceresc, cu Mirele cel dulce al tuturor făpturilor omenești.

El, de fapt, după cum remarcă sfântul vlădică Nikolai de Ohrid (Velimirovici), nici nu a fost chemat la apostolie (ca și ceilalți apostoli) , ci l-a descoperit el însuși pe Hristos, ca vârf sau pisc al tuturor cunuoștințelor și trăirilor sale duhovnicești, în care fusese inițiat din tinerețe de către marele Ioan Botezătorul, duhovnicul său.

Trăirea în curăție feciorelnică, în sărăcie, în rugăciune pragmatică și contemplativă, în muncă ostenitoare, al cărui rod (fiind singur și holtei) îl împărțea cu părinții, cu săracii și fratele său Petru, om căsătorit și cu copii, au pregătit din tinerețe sufletul sfântului Apostol Andrei de marea întâlnire cu Hristos-Mesia, dar și pentru al împărtăși pe Acesta altor însetați.

Întălnirea sa cu Mirele Hristos, cu ,,Mielul lui Dumnezeu , Celce ridică păcatele lumii” (Ioan 1.36 ), a așteptat-o cu mult dor, într-un suflet plin de iubire arzătoare, așa cum îl pregăti-se marele său învățător, Botezătorul Ioan.

Când la râul Iordan,acesta, în urma auzirii glasului Tatălui ceresc și arătării Duhului Sfânt în chip de porumbel, peste creștetul lui Hristos, l-a prezentat pe Hristos lumii, ca Miel al lui Dumnezeu, Andrei s-a lipit cu imima pentru veșnicie de El, urmându-L și întrebându-L :,,Rabi (Învățătorule) unde locuiești ? ( Ioan 1.38 ) … Răzpunzându-i : ,,Veniți și veți vedea !” ( Ioan 1.39 ) au rămas (împreună cu mai tânărul Ioan, viitorul evanghelist și ucenic iubit) în ziua aceia contemplând și îndulcindu-se de vederea luminii feței, Celui ce locuiește în lumină neapropiată, și ospătându-se din dulceața și aroma pâinii cuvintelor Sale.

Nu întâmplător sfântul Apostol Andrei era pregătit (încă de atunci) pentru contemplarea luminii (taborice) lui Hristos, dăruindu-se acest mare har…

În propovăduirea cuvântului său, avea să întâlnească păgâni, materialiști, grosieri cu sufletul, egoisti și răzbunători. În fața acestora a făcut minuni fizice, a arătat puterea lui Hristos-Dumnezeu, a răbdat torturi, bătăi, ocări, umiliri și scuipări, arătând prin aceasta iubirea și răbdarea Lui nesfârșită.

Dar avea să întîlnească și oamenii cu suflet mare, subțire, delicat, capabili să primească ultima treaptă a inițierii duhovnicești, vederea luminii lui Hristos.

Aceștea a fost călugării geto-daci, care au fost cel mai greu (sau imposibil) de convertit, da și cel mai ușor pentru un mare trăitor și inițiat în toate treptele vieții duhovnicești. Faptul și lucrarea au necesitat timp îndelungat.
Din sfintele evanghelii vedem comportamentul desăvârșit duhovnicesc al sfântului Andrei, care nu s-a îndoit niciodată în credința în Învățătorul său și în dumnezeirea Lui.

Focul iubirii dumnezeiești , chiar dacă se manifestă discret, nu pierde niciodată curajul și îndrăzneala, după cum nu știe, nici ce este îndoiala sau împuținarea în credință.

Câteva intervenții sigure, cumpătate, raționale, arată un suflet adânc, introvertit, lucid și rațional în același timp.

Înainte de a fi chemați ,,oficial” la apostolie, Andrei s-a dovedit a fi apostol.

După ziua petrecută cu Hristos, în lumina, dulceața și înțelepciunea Sa negrăită , noaptea întreagă a încercat inițierea fratelui său Petru, în ceea ce însuși trăise, dar acesta, deși era drept, curat și cinstit, ancorat find în realitățile și grijile vieții cotidiene, ,,n-a prins nimic” din tainele duhovnicești, pe care i le împărtășea feciorelnicul și curajosul Andrei, după cum n-au prin urmă de pește în acea noapte unică.

Venind zori, a venit și Hristos, fizic, zguduind din temelii fința verhovnicului, prin minunea (fizică) a prinderii peștilor (Luca 5.8-9 ).
După acest cutremur ființial, sfântul Petru s-a smerit și a crezut.

De aici începe viața cea nouă a lui Petru și apostolia sa.

Cei rugători și contemplativi, n-au nevoie de minuni fizice, grosiere, ei trăiesc în suflet o nesfârșită revelație a tainelor și o nesfârșită bucurie a inimii, uimire și mulțumire sufletească, în urma acestor descoperiri.

În tot parcursul propovăduirii sale și mai ales în ceasul morții sale, cand răstignit pe cruce (în formă de X) la Patras, radia lumină, bucurie,încredere și curajul nebiruit, sfântul apostol Andrei, dezvăluie această comoară pe care o purta în vasul sufletului său.

Din istorii știm că a încreștinat mulțimi de popoare, între care și Bizanțul, legătura cu poporul nostru este una specială.

Dacă în alte ținuturi a fost primit cu ostilitate, (undeva în sudul Dunării a fost mușcat și cu dinții, spune Acatistul), în Dacia și-a găsit odihnă.

În peștera din localitatea Matei Corvin (60 de km de Constanța de astăzi), a stat mai bine de douăzeci de ani.

Peștera ținut i-a loc de biserică unde slujea Sfânta Liturghie, iar apoi ieșea la predică prin satele dobrogene, însoțit de ucenicii săi.

Dar i-a fost și loc de nevoință pusnicească, modelul ei a fost luat de sfinții pusnicii de mai târziu, ca Ioan de la Prislop sau sfântul Daniil Sihastrul.

La numărul de locuitori, poporul nostru a avut în istorie și din fericire mai are și astăzi, cel mai mare număr de călugări.

Călugări sunt de neclintit în credința, în crezul și mentalitatea lor (istoria Bisericii dovedește din plin afirmația, mai ales în perioada iconoclasmului și a altor lupte cu ereziile), pentru au o vocație specială, martirică și profetică dela Dumnezeu.

0000000

Dacă tineri și tinerele noastre au iubit și trăit fecioria și curăția, până astăzi, aceasta se datorează Marelui Domn născut feciorelnic Iisus Hristos, Preacuratei Sale Maici , pururea Fecioara Maria, dar și iubitorului de feciorie și trăitorului în sfințenia ei , apostolul Andrei.

Dacă poporul nostru credincios, a învățat să trăiască în cumuniunea iubitoare a lui Hristos în sfântă Biserica Sa, prin taina Sfintei Liturghii , a Spovedaniei și Sfintei Împărtășanii, gustând viața nemuritoare aceasta, aceasta se datorează trăirii și învățăturii (inițierii) sfântului Apostol al lui Hristos Andrei.
Dacă am învățat ca în nopțile marilor Sărbători, să priveghem cu priveghere sfântă, aceasta am moștenit-o de la sfântul lui Hristos, apostolul Andrei , care ziua predica iar noaptea se ruga, și de la toți ucenicii și urmașii lui,apostolești, preoțești și călugărești.

Dacă am învățat să actualizăm și să permanentizăm harul și trăirea lui Hristos, participând la veșnicia Sa și trăind înveșnicirea noastră, aceasta se datorează celui în care trăia Hristos, iar el se înveșnicise, apostolul Andrei.

Dacă până astăzi trăim fiorul venirii Fiului lui Dumnezeu pe pământ și Taina Nașterii Sale în peștera săracă, vestindu-o în colindele noastre cu evanghelică simplitate, aceasta se datorează simplității și curăției sufletului apostolului Andrei, care ne-a adus peștera din Betleem în Dobrogea.

Mulțumire pentru toate realizările artei, culturii, literaturii, muzicii, arhitecturii, picturii, de două mii de ani,dar drumul desăvășirii, realizării, împlinirii și mântuirii noastre ca popor, nu s-a împlinit, multe mai sunt de realizat.

Lipsuri sunt care trebuie împlinire, goluri care se cer umplute, realizări care se cer realizate.
De aceea, legătura strânsă, unirea cu Hristos, cu Apostolul Său și părintele nostru, cu Maica Sa și cu toți sfinții este mai necesară ca oricând.
În slujba Vecerniei sfântului apostol Andrei, îl rugăm ca împreună cu ceilalți apostoli să se roage lui Hristos ,,să ne fie milostiv în Ziua Judecății” (Slava Litiei), dar și el ne cere să fim ascultători de Hristos și să fim următori lui.
Dacă în emoţionantă întâlnire dintre el şi strămoșii noștri le-a spus:

Credeţi și ascultați cuvintelor mele: de-acum până în vecie, Tatăl vostru să fie Dumnezeu, făcătorul tuturor celor văzute şi nevăzute.

Domnul, Dumnezeul, Împăratul şi Mântuitorul vostru să fie în veci Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Cel născut din Fecioara Maria propovăduit de mine; Care pe murind a dezlegat blestemul păcatelor voastre iar prin învierea Sa, v-a dăruit viaţă veşnică şi fericită.
Duhul Sfânt Mângâietorul, pe care l-ați primit în suflet, (la Botez) vă va învăţa să deosebiţi ce este bine şi ce este rău, vă va îndemna să alegeţi întotdeauna binele. Ascultați- L !
Aveți ca Maică adevărată – Biserica cea Una Sfântă şi Sobornicească, întemeiată de Domnul Hristos prin noi, apostolii Săi.

 

 

Arhim. Andrei COROIAN

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *