Parintele Ilarion Argatu: Despre pacatul avortului

AVORTUL, un alt păcat la fel de mare, a femeii care-şi ucide pruncul în pântece.

Am pus rugăciune înaintea Creatorului să-mi descopere, ce se întâmplă cu femeile care-şi ucid pruncii în pântece şi nu se mărturisesc şi nu se căiesc în viaţă de păcatul lor. Stând la rugăciune, peretele din faţa mea a dispărut, a venit un tânăr îmbrăcat în alb şi strălucitor, care-mi spune:

–Ai cerut de la Creatorul să vezi cum se chinuiesc femeile ce omoară pruncii în pântece?

-Da ! I-am răspuns eu.

Am fost luat pe sus prin peretele care dispăruse şi într-o singură clipă, am văzut cum treceam spre miază-noapte pe deasupra pădurilor, munţilor, satelor, văilor şi dealurilor. La un moment dat, am coborât şi am atins pământul cu picioarele. Era întuneric. Simţeam sub picioare iarba care era tunsă şi aspră; pietre colţuroase şi tăioase; rugi şi, pământul avea forme uscate de copite de capre care-mi rănea pielea şi tălpile picioarelor.

Tânărul care mă însoţea se apleacă, prinde cu mâna de iarbă şi o ridică în sus ca pe o uşă.

-Intră şi coboară !Îmi porunceşte.

-Nu pot!… Nu văd nimic!…, I-am răspuns eu. Atunci el a poruncit:

–Să fie lumină! S-a făcut lumină şi am observat o mulţime de trepte care coborau în adâncul pământului.

–Coboară! Nu-ţi fie frică, sunt cu tine! Am început să cobor pe trepte şi, cu cât coboram în adânc, cu atât mă întâmpina din ce în ce mai puternic un miros insuportabil şi o duhoare de nedescris de urâtă.

Mi-am zis în sinea mea: acesta trebuie să fie mirosul iadului! Nu am numărat treptele, dar la un moment dat, s-au terminat şi a apărut în faţa noastră un zid ce avea mai multe uşi de aramă.

Ajungând în faţa uneia dintre uşi, tânărul porunceşte să se deschidă uşa. Uşa, a început să se deschidă cu o mişcare greoaie şi cu un scârţâit de uşi vechi şi neunse. Îmi porunceşte:

–Intră! Nu te teme! Am intrat într-o încăpere cu pereţi din întuneric căreia nu i se puteau delimita dimensiunile. Cum am intrat, ne întâmpină câţiva întunecaţi negri şi urâţi dar, erau îmbrăcaţi în halate albe de doctor, cărora tânărul le-a spus:

–A cerut de la Creatorul, să vadă cum se chinuiesc femeile care-şi ucid pruncii în pântece! Ei, au încuviinţat şi ne-a lăsat ca din locul acela de la intrare să privim. În mijlocul încăperii era o masă de travaliu ca la maternitate, în jurul ei erau câţiva întunecaţi îmbrăcaţi în halate albe. În spate spre miază-noapte, era un prichici din jar aprins. Din partea stângă se deschide o uşă imensă din întuneric şi intră o femeie însărcinată adusă cu forţa de doi drăcuşori. O silesc să se urce pe masa de travaliu, iar întunecaţii îmbrăcaţi în halate albe de doctor i-au făcut avort.

După avort, un diavol o ia în furcă şi o aruncă pe prichiciul de jar aprins. O loveau cu furcile şi o sileau să-şi mănânce propriul copil pe care l-a avortat, zicându-i:

-„Ia, Ia şi-l mănâncă!” După multe insistenţe ale diavolilor, văzând femeia că nu are nici o scăpare, se schimba la faţă, începe a se schimonosi, a se strâmba, a se îngreţoşa şi deodată ia o faţă ca de lup şi apucând pruncul de picioruşe începe al mânca, cranţ…cranţ.., până-l termină. După care, începe să-şi revină, să se lumineze la faţă şi să se liniştească. Răsuflă uşurată că a scăpat de această grozăvie la care au silit-o dracii. Apoi, dracii o duc înapoi în încăperea de unde a intrat. Însă, nu a trecut mult timp şi văd că uşa se deschide din nou. Intră aceeaşi femeie însărcinată şi o silesc ca mai înainte, să se urce pe masa de travaliu pentru a-i face avort, trecând prin aceleaşi chinuri şi grozăvii, ca mai înainte. Tânărul îmi spune:

            După aceasta, mi-a poruncit să plecăm deacolo, fiind adus înapoi şi trezindu-mă la rugăciune.

Aşa se vor chinui femeile care, pentru a duce o viaţă uşoară pe pământ, se duc şi leapădă pruncii din pântecele lor.Dacă bărbatul femeii a silit-o şi din cauza lui a făcut femeia avortul, sau dacă a consimţit la dorinţa femeii de a face avort, şi chiar dacă a fost indiferent ştiind că femeia lui vrea să facă avort şi el nu a oprit-o, tot aşa se va chinui şi el, amândoi îşi vor mânca pruncii ucişi.  De aceea, trebuie ca la spovedanie să fie cercetaţi şi bărbaţii care se fac vinovaţi de complicitate la avortul pe care l-a făcut femeia, poruncindu-i-se de către preotul duhovnic acelaşi canon de pocăinţă cu ea.

Pentru părinţii care consimt la săvârşirea avortului, sufletele nevinovate ale copiilor avortaţi le cer osândă de la Creatorul. Deoarece, ei au pierdut Împărăţia lui Dumnezeu nu din vina lor ci din vina părinţilor.

Sufletele nevinovate ale copiilor avortaţi stau la întuneric şi nu pot vedea Faţa lui Dumnezeu. Dacă sunt fraţi, stau în cerc faţă către faţă, câte 2,3,4,5,6,7,8 copii, atâţi pe câţi o mamă i-a lepădat şi strigă de acolo: „Doamne, nu ierta pe tata, nu ierta pe mama, ca să trăiască ei bine pe pământ, ne-au adus pe noi aici, adu-i si pe ei aici să vadă cum ne chinuim!”. Deci, acele suflete nevinovate cer judecata şi osânda părinţilor. Am văzut acest lucru! Mi s-a arătat şi aceasta. Aici se potrivesc cuvintele Mântuitorului care, spune aşa: „Nu Eu judec lumea, ci precum aud judec, dar judecata mea este dreaptă” (Ioan 5,30).Ce aude Dumnezeu?! Aude glasul acelor suflete nevinovate care cer osândă părinţilor ce i-au păgubit de Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci, Dumnezeu va lua Împărăţia de la părinţi şi o va da pruncilor.

Luaţi seama la ceea ce vă spun eu acum! La ceea ce vă voi spune eu acum, nu s-a gândit nimeni! Femeia care-şi ucide pruncul în pântece este de 2 ori ucigaşă. Deoarece, ucide atât trupul cât şi sufletul copilului. Deci, este ucigaşă şi de suflet, pentru că nu a lăsat să primească acel copil Taina Sfântului Botez. Ce se spune acolo?: „Cine nu se va naşte din apă şi din Duh, nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). Naşterea din apă şi din Duh, este Taina Sfântului Botez. Un ucigaş de rând, ucide numai trupul, de suflet nu se poate atinge, pe când femeia ucide şi sufletul copilului.

Cel ucis, dacă a făcut faptele bune se poate mântui, pe când femeia care face avort se atinge şi de sufletul copilului. Acel copil nu se poate mântui.

În al doilea rând, femeia care face avort, este de mii de ori ucigaşă, pentru că omorând un copil, din acel copil s-ar fi născut mii de generaţii până la sfârşitul lumii şi, odată cu el au fost omorâte şi generaţiile de suflete care aşteptau să se întrupeze din acel copil. Toţi vor aştepta Judecata lui Dumnezeu, Judecata Universală pentru ca Dumnezeu să le facă Dreptate.

Atunci, la Judecata Universală sau Înfricoşată, va vedea femeia ucigaşă de prunci, pe cine şi câţi a omorât şi cui i-a închis Împărăţia lui Dumnezeu!

Atunci, va vedea că a lucrat împotriva planului de Creaţie a lui Dumnezeu, făcându-se vrăjmaşă Creatorului. Aşa cade omul din măreaţa demnitate în care l-a pus Dumnezeu, de a fi colaborator cu El direct la actul Creaţiei omului.

Traiul cel bun şi bogăţia pe pământ, lipsa de necazuri şi lipsa de griji, au fost clădite pe sacrificarea sufletelor nevinovate, iar în final va constata că au fost toate o mare înşelăciune care a venit de la diavol.

Dumnezeu de la început a rânduit omului câţi copii să aibă fiecare. Dumnezeu de la început a rânduit zilele omului şi pentru fiecare are câte un plan de mântuire. Fiecare copil, se naşte cu soarta lui cea bună pe care o primeşte de la Dumnezeu încât, la noi prea puţin stă grija zilei de mâine pentru copiii pe care-i avem. Descoperim zilnic această grijă a lui Dumnezeu, dacă privim în casa omului cu mulţi copii.

Ne mirăm şi ne întrebăm: cum poate să se descurce dintr-un singur salariu, sau numai din ceea ce câştigă zilnic muncind pe la unii şi pe la alţii!? Ne întrebăm cu ce-i hrăneşte, cel ce are 7 sau 10 copii!? Cu ce-i îmbracă!? Cu ce-i poartă la şcoli!? Constatăm că nici unul nu moare de foame, toţi sunt îmbrăcaţi şi încălţaţi, sunt purtaţi la şcoli şi ajung unii dintre ei oameni mari.

Nu se vede clar şi limpede că acolo unde se face voia lui Dumnezeu, ajutorul şi Binecuvântarea Sa se revarsă asupra acelei case şi toate din ea sporesc? Nu-i aşa că aici se împlinesc cuvintele de îndemn ale Mântuitorului: „Nu vă grijiţi ce veţi mânca sau cu ce vă veţi îmbrăca, că ştie Tatăl vostru de ce aveţi nevoie…căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa şi toate celelalte se vor adăuga vouă”(Mat. 6, 31-33).Dumnezeu, este Cel ce schimbă timpurile şi ridică greutăţile de pe umerii omului. Omul, nu poate schimba nimic dacă Dumnezeu nu vrea. Totul, absolut totul, stă în puterea şi la vrerea lui Dumnezeu. Dacă este aşa, înseamnă că ai ucis degeaba copiii pentru traiul cel bun. Şi dacă ai reuşit să aduni ceva şi să te îmbogăţeşti vărsând sânge nevinovat, nu te bucura şi nu avea sentimentul împlinirii, pentru că Dumnezeu ţi-a lăsat bogăţia nu ca împlinire ci ca pedeapsă. Bogăţia nu va însemna tihnă pentru tine ci griji disperate. Banul nu-ţi va fi ca un servitor ci tu vei deveni robul lui. Grija, nervii, stresul şi nesomnul vor fi pedeapsa ta.  Iar la sfârşit, conştiinţa te va roade ca un vierme neadormit. Atunci, cum crezi că ai putea, prin puterea ta de decizie, să-ţi schimbi traiul pe care-l ai cu traiul cel bun, făcând avort şi omorând un suflet nevinovat?! Dimpotrivă, după uciderea copilului, Dumnezeu îţi va schimba traiul în care te-a pus cu traiul cel greu şi apăsător. Dacă, ţi-a rânduit să ai cinci copii, iar tu nu ai vrut să dai naştere decât numai la unul şi pe ceilalţi i-ai omorât, ori te-ai ferit să-i ai, la moarte vei fi judecat pentru copiii pe care nu i-ai vrut. Dacă, ai lăsat numai unul, pentru a duce o viaţă mai uşoară, vei constata că viaţa cu un singur copil nu a fost mai uşoară ci, a fost la fel de grea ca şi cum ai fi avut cinci copii. De crucea pe care Dumnezeu ţi-a rânduit-o în viaţă, nu poţi scăpa. Păcatul uciderii de pruncii fiind atât de greu şi atât de mare, diavolii se luptă cu multă înverşunare cu mama, atunci când pune gândul îndreptării şi a răscumpărării din păcat. Se luptă diavolii pentru a nu pierde sufletul pe care l-a câştigat şi l-au determinat să facă asemenea grozăvii. Se luptă să nu piardă sufletele nevinovate cu care a umplut întunericul. Pentru aceasta caută să zădărnicească sau să amâne intenţia mamei de a face ceva pentru a scoate de la întuneric sufletele copilaşilor pe care i-a avortat iar mama, să piardă şansa răscumpărării păcatului şi va pierde mântuirea.

Îmi vine în minte un exemplu povestit, nu întâmplător, din bogata experienţă a sfinţiei sale, de venerabilul Părinte Vasile Argatu, tată a 15 copii, frate cu Părintele Ilarion:

-Părinte, de multe ori când merg pe drum, doar nu dorm, sunt trează şi conştientă, mi se deschide în faţă o groapă de 2 m lungime şi un metru lăţime, adâncă, niciodată nu i-am văzut fundul, din cauza unui fum des, înecăcios şi urât mirositor. Când mi se deschide această groapă în faţă, mă văd stând cu jumătate de talpă pe marginea gropii şi mai.., mai.., să cad în ea. La capătul celălalt de groapă, mi se arată o tavă cu 3 mere roşii şi frumoase şi-mi porunceşte o voce aşa: „Dacă sari peste groapă să iei merele scapi, dacă nu, cazi în groapă şi te îneci de fum”. Eu, îmi dau seama că a sări doi metrii nu pot, oricum voi cădea în acea groapă şi aşa eu singură cu puterea pe care o am mă arunc pe spate. Ce-o fi cu mine părinte? De ce văd eu aşa ceva şi ce mi se poate întâmpla?

-Să ştii mătuşă că pentru câteva păcate mari şi grele pe care le-ai făcut în viaţă ţi se arată aşa. Semn ca să te întorci, să te căieşti şi să răscumperi acele păcate.

-Am făcut avorturi multe, părinte, nu le mai ştiu numărul.

-Şase, părinte!

–Nu mai ai şi alte păcate tot aşa de mari, cum ar fi păcatul desfrâului?

-Şi acele păcate le-am făcut. Eu n-am ştiut de post, de miercuri şi vineri, nici de duminici şi sărbători, am desfrânat cu bărbatul meu în orice zi, eu l-am îndemnat. Eu sunt desfrânată!

-Ce trebuie să fac, ca Dumnezeu să-mi descopere?

–În primul rând trebuie să porneşti cu credinţă că Dumnezeu îţi va descoperi, să nu ai nici o umbră de îndoială, la Dumnezeu nu există îndoială. Dacă vei avea cât de puţinăîndoială, degeaba posteşti şi te rogi, pentru că Dumnezeu n-o să-ţi descopere. Apoi porneşti un post particular format din 7 zile câte o zi pe săptămână timp de 7 săptămâni, adică în prima săptămână posteşti miercuri, în a doua posteşti joi, în a treia posteşti vineri,şi tot aşa până ce ajungi din nou la miercuri. În fiecare zi de post, faci metanii şi rogi pe Dumnezeu la fiecare metanie, să-ţi descopere unde sunt pruncii şi câţi ai avortaţi, timp în care să ai aprinse 13 lumânări (12 în numele celor 12 apostoli şi una în cinstea Maicii Domnului), le grupezi pe o lespede de piatră sau o tablă, patru grupuri de câte trei lumânări şi una o pui în mijloc. Când le aprinzi pe rând să spui ca Dumnezeu să-ţi descopere. Le arzi în cele patru timpuri din zi: dimineaţa, la amiază, seara şi la miezul nopţii. Faci semn pe ele şi când ajunge flacăra la semn le stingi şi le reaprinzi la amiază apoi, seara şi la miezul nopţii. Dacă una din lumânări se topeşte mai repede decât celelalte, când ajunge la semn o stingi, n-o înlocuieşti. Apoi, citeşti Paraclisul Maicii Domnului şi Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi dacă te rogi cu credinţă, Dumnezeu îţi descoperă şi am să-ţi spun ce trebuie să faci pentru a scoate pe copii de la întuneric.

Aşa a făcut mătuşa Ileana. Nu a ajuns la capătul postului pe care i l-am dat, pentru că la a treia zi a postului i se arată o femeie îmbrăcată ca o doamnă, cu o înfăţişare aspră şi severă, îi spune: „Desfrânato şi criminală, vrei să ştii câţi copii ai ucis? Vino să-ţi arăt!” A luat-o pe sus, peste crestele munţilor şi a dus-o înspre miază-noapte. De sus se vedea o vale întinsă, au coborât acolo. Pe jos era o iarbă scurtă şi aspră, mai mult arsă decât verde şi printre ea rugi cu spini. Ea fiind desculţă, toată se zgâria şi se înţepa la picioare.

 Acea doamnă o tot mâna din urmă, zicându-i: „Vino desfrânato şi criminală  să-ţi vezi copii!” În zare, se vedea o apă şi peste ea o cabană. Pe măsură ce se apropiau de apă şi de cabană, apa era tot mai neagră iar cabana era mare şi fără ferestre. Doamna care o însoţea nu atingea pământul şi nici iarba, se purta pe deasupra ierbii, pe când mătuşa Ileana toată se rănea şi răcnea de durere. Când au ajuns la apă, doamna aceea o silea pe mătuşa Ileana să treacă apa pentru a ajunge la cabană. Mătuşa Ileana se sfia să treacă de frică să nu se înece şi pe deasupra plutea un fel de mătasea broaştei şi mai veche şi mai nouă, iar din apă săreau pe deasupra nişte vietăţi, ca nişte arcuri.

Doamna  aceea,  o  silea  să  intre  în  apă  şi   să treacă pe malul celălalt, dar mătuşa Ileana îi zice:

-Mi-e frică că am să mă înec!

Atunci mătuşa Ileana a intrat în apă şi deodată acele fiinţe care săreau din apă o înţepau şi o întreabă pe doamna care o însoţea:

-Ce sunt fiinţele acestea care sar din apă?

-Dar mă înţeapă!

–Vreau! I-a răspuns mătuşa Ileana. Atunci acea doamnă ridică mâna deasupra apei, şi un vierme lung sta în faţa ei deasupra apei. Avea o formă pătrată, pe fiecare muchie erau ace, iar în faţă, la cap avea un ac lung şi negru, cu care înţepa cu înţepături de chin şi groază.

După ce a trecut apa şi au ajuns pe malul celălalt, mătuşa Ileana era uscată de parcă n-ar fi intrat în apă. Apropiindu-se de baracă, a impresionat-o dimensiunea şi faptul că nu avea geamuri şi o întreabă pe acea doamnă:

-Câţi metrii are baraca în lungime?

-Dar pe lăţime?

Au ocolit baraca căutând o intrare. Pe latura de la apusau aflat o intrare, cu porţi mari şi un lacăt de vreo 2 kilograme. Îi porunceşte acea doamnă:

–Deschide lacătul!

-Nu pot! Este prea mare şi prea greu. Îi răspunde mătuşa Ileana.

–Cum nu poţi? Ceea ce a încuiat Dumnezeu, cum ai putut să descui? Referindu-se la porunca dată de Dumnezeu „Să nu ucizi!”, faptă interzisă pe care a închis-o Dumnezeu prin poruncă. Atunci, la semnul acelei femei lacătul a sărit de pe uşă, şi uşile s-au dat în părţi. Au intrat într-o încăpere care avea pereţi de fum. În mijlocul ei, era un pat mare cu o saltea şi în mijlocul patului ardea un foc. Doamna, îi spune:

Când s-a apropiat mătuşa Ileana, a simţit puterea acelui foc şi s-a chinuit mergând pe toate părţile să se uite în foc dar nu a reuşit să vadă nimic. Atunci, acea doamnă face semn cu mâna şi se ridică focul ca o pătură şi se aşeză sub pat. Pe pat, au rămas o mulţime de copiii care stăteau în cerc, aveau mărimi diferite, unii dintre ei erau foarte mici. Îi numără mătuşa Ileana şi au ieşit 30 de copiii la număr şi spune:

-Sunt 30 de copiii!

-Da, sunt 30 de copiii. Încuviinţează acea doamnă, după care, continuă şi spune:

Cel mai mare dintre copii i se adresează mătuşii Ileana:

-Să mergem! I-a poruncit acea doamnă. Atunci focul s-a urcat înapoi şi i-a cuprins pe acei 30 de frăţiori.

Într-o clipă mătuşa Ileana s-a găsit în camera ei la miez de noapte. Speriată şi înfricoşată cam pe la ora 2 după miezul nopţii, vine la mine şi bate în geam şi în uşă. Mă ridic, merg la uşă şi când o deschid, mătuşa Ileana albă ca varul şi înfricoşată, îmi spune:

În timp ce-mi spunea, vine din urmă şi soţul ei, care s-a speriat că nevastă-sa se duce la râul Bistriţa să se înece. O păzea, pentru că vedea că nu este bine cu ea. Atunci, fiind amândoi de faţă, le-am spus:

-Va trebui să vă spovediţi şi să mărturisiţi cu părere de rău, aceste păcate; să daţi 40 de liturghii pentru fiecare copil avortat; va trebui să ţii câte 7 zile de post negru pentru fiecare copil; va trebui să vă păstraţi în curăţenie trupească, pe perioada cât postiţi s.a.m.d.

-Ba va face toate acestea pentru că va trebui să-i scoată pe copii de acolo. Ea a văzut toate aceste grozăvii. Este convinsă că nu-i poate lăsa acolo pe copii    iar,   dumneata ca  soţ şi  părtaş la uciderile de prunci trebuie să faci acelaşi lucru.

După ce au plecat de la mine, bărbatul ei, s-a apucat de a bătut cuie şi a pus lacăte la dulapurile cu mâncare, ca nu cumva să o ispitească pe nevastă-sa şi să mănânce. Pe la amiază, bărbatul, a trebuit să meargă şi să dea apă la vite. În urmă mătuşa Ileana, a luat un lemn de la sobă şi a lovit în lacăte de a deschis dulapurile. Soţul ei a auzit loviturile, şi a venit repede în casă să n-o scape să mănânce ceva. Pe când a intrat în casă, mătuşa Ileana era cu o bucată de carne pe jumătate în gură:

-Lasă-mă, că nu pot posti, măcar să mor cu burta plină.Cam până la burtă a ţinut impresia pentru ceea ce a văzut mătuşa Ileana în iad şi mila de a-şi scoate copiii de acolo. El, soţul, şi-a luat cărţile de rugăciune şi s-a urcat în podul casei, ca să fie lăsat în pace de insistenţele mătuşii Ileana şi să facă ce i-am spus pentru a răscumpăra păcatul.