LOADING

Type to search

Părintele Paisie Olaru, la douăzeșicinci de ani ani de la mutarea la Rai

Marii duhovnici ai neamului

Părintele Paisie Olaru, la douăzeșicinci de ani ani de la mutarea la Rai

Share

Se împliește un sfert de veac dela mutarea la rai a unuia dintre cei mai mari duhovnici și sfinți cuvioși ai secolului XX, cel care a fost un pusnic de mare vocație, tăcut și însingurat, dar uriaș rugător, duhovnicul însăși a marelui și vestitului Părinte Cleopa.

756876

Părinele Paisie a trăit nouăzeci şi trei ani (1897-1990), dintre care şaptezeci de ani în viaţa monahală. Născut în nordul Moldovei, comuna Lunca, jud. Botoşani, după ce a satisfăcut stagiul militar (trei ani şi jumătate) participând la primul război mondial, a intrat în schitul Cozancea, unde a fost o perioadă şi egumen. Din 1947 s-a transferat la Mânăstirea Sihăstria, unde a trăit ultimii cincizeci de ani, cu unele perioade de retragere la linişte în schitul Sihla.
Părintele Paisie, deşi toată viaţa a iubit liniştea, tăcerea, retragerea (i se spunea Pustnicul) a devenit cunoscut ca un mare trăitor şi mai ales ca duhovnic îndrumător de suflete către împărăţia lui Dumnezeu.

A fost duhovnicul marelui Părinte Cleopa, a altor zeci şi sute de călugări şi călugăriţe şi a mii de credincioşi din toată ţara. Vocaţia sa de trăitor al vieţii în Hristos şi tainica chemare spre desăvârşire şi sfinţenie a avut-o de mic copil, realizând-o deplin în cei peste şaptezeci de ani de trăire monahală. Într-un veac al ateismului, al revoltei contra lui Dumnezeu şi al războaielor şi urii dintre fraţi şi popoare, părintele Paisie a urmat iubirii şi smereniei lui Hristos, cu toată fiinţa lui, purtând în suflet încă de pe pământ pacea şi bucuria împărăţiei lui Dumnezeu, în Duhul Sfânt. Spre sfârşitul vieţii, când se pregătea de întâlnirea cu Iisus Hristos, avea o singură nedumerire: „dacă a legat sau a dezlegat, după voia lui Dumnezeu” ca duhovnic. Părintele Paisie nu a fost un vestit predicator, asemenea părintelui Cleopa, dar a fost un mare rugător. El a adus oameni la Hristos, la împăcarea, la iubirea şi la slujirea lui Dumnezeu, prin blândeţe şi prin rugăciunea sa. Din viaţa şi lucrarea sa, din duhul său care a rămas în locul unde a trăit, cu ochii sufletului, vedem în părintele Paisie, chipul bunătăţii şi al blândeţii, al smereniei şi al discreţiei, al credinţei ferme şi curajului, unite cu mila, bunăvoinţa şi modestia, chipul cumpătării şi hărniciei, al iubirii iertătoare, pe care le revărsa în jurul său.

A trăit unit cu Hristos cel ce este viaţă, înviere, lumină, adevăr, cale, devenind el însuşi martor şi mărturisitor al lui Hristos, purtător de Duh Sfânt, prin care trezea sufletele spre bucuria şi fericirea Raiului.

O privire blândă, iubitoare şi iertătoare, atrăgea sufletul spre Hristos cel blând, iubitor şi iertător. O vorbă caldă şi mângâietoare năştea în suflet speranţa iertării oricărui păcat şi ridicarea din cea mai grea cădere. O binecuvântare şi o rugăciune fierbinte te reînfia, te unea cu Bunul Dumnezeu prin toate ale tale, viaţa ta, căsuţa ta, măsuţa ta, familia ta, rugăciunea ta, lacrima ta, căinţa ta4, dăruindu-ţi „un colţişor de Rai” în care să trăieşti de acum, fericit şi în slujba lui Dumnezeu, până la venirea deplină a Împărăţiei Lui.
Părintele Paisie avea o putere duhovnicească uriaşă şi aceasta datorită bunătăţii sale şi căldurii rugăciunii sale.

Deşi n-a căutat niciodată să placă oamenilor, ba din contră, căuta să treacă neobservat, Dumnezeu l-a făcut iubit, căutat şi apreciat de zeci de mii de oameni, de o ţară întreagă. Aceasta pentru că el iubea. Iubea pe Dumnezeu după poruncă (Luca 10, 27), fără de limite, dar şi pe oameni mai mult decât pe sine, de aceea era iubit ca un era izvor de iubire.

Despre el părintele Cleopa spunea: „Aşa era părintele Paisie: smerit, tăcut, blând, înţelept, foarte milostiv, iubitor de aproapele, căuta pacea cu toţi şi iubea liniştea […] era blând cu toţi, după cum spune sfântul Efrem „chipul aducerii la pocăinţă este numai al blândeţii”. Cu iertarea, cu răbdarea şi blândeţea lui, a câştigat mii de suflete, jertfindu-se pentru alţii” . Iar părintele Teofil relatează, o mărturie minunată dintr-o întâlnire cu părintele Paisie, despre iubirea lui: „Aşa s-a bucurat părintele de întâlnirea cu mine! Am îngenuncheat lângă pat, (părintele Paisie era imobilizat la pat) m-a cuprins cu mâinile de după cap şi mă săruta pe frunte şi mă ţinea aşa cu toată bucuria şi puterea lui bătrânească. Apoi, cum să-ţi iasă din inimă un om dintr-acesta? N-are cum!”
Dragostea şi mila sa, cuprindea nu numai oamenii ci şi toate făpturile zidite de Dumnezeu, pentru toţi se ruga şi mijlocea la Dumnezeu. Un părinte de la Sihăstria , îmi spunea că părintele Paisie, liniştindu-se în chilie, auzea un câine schelăind, urlând, chinuindu-se (era bolnav de turbă, pare-se) şi atunci a luat epitrahilul, crucea şi molitfelnicul şi s-a rugat până s-a făcut bine. Atât de mare era dragostea lui, cât şi puterea rugăciunii lui.
Dragostea părintelui Paisie se revărsa peste toţi la fel, fără să ţină seama de ranguri sau poziţii sociale, pentru toţi cerea binecuvântarea lui Dumnezeu, pacea lui, harul lui, tuturor le dorea colţişorul de Rai.
Smerit cum era, nu spunea să ne vedem la Rai (precum părintele Cleopa) ci la poarta Raiului. Cu deschiderea porţii Raiului avea mare nădejde la sfântul Apostol Petru, ( al cărui nume îl purtase la botez), la Maica Domnului pe care o iubea nespus, la Sfântul Paisie cel Mare şi la toţi sfinţii. Mutat la Rai, părintele ne-a lăsat cuvintele sale în cărţile „Paisie duhovnicul” şi „Părintele Paisie de la Sihla”, iar la pomenirea a cincisprezece ani de la mutare, s-au tipărit două cărţi, una inedită, scrisă de Părintele Paisie „ Dă-le Doamne un colţişor de Rai” şi una cu mărturii despre părintele Paisie „Părintele Paisie povăţuitor spre poarta Raiului”, în care aduc mărturii şi cuvinte peste şaptezeci de persoane, dintre care douăzeci de episcopi. Cuvintele sale izvorâte dintr-o inimă plină de iubire, sunt simple şi pătrunzătoare, uşor de reţinut şi arată marele echilibru şi discernământ al părintelui, de exemplu „să nu dai cinstea pe ruşine; să nu crezi tot ce auzi, să nu faci tot ce poţi, să nu spui tot ce ştii”, sunt la îndemâna oricui pe calea acestei vieţi.
Astfel rămâne Părintele Paisie în sufletul şi conştiinţa credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, prin viaţa sa de bunătate, iubire, blândeţe, de răbdare, milă şi rugăciune. El este un exemplu vrednic de urmat şi un rugător cald înaintea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, pentru fii Bisericii noastre şi pentru toţi cei care îi cer ajutorul.
În marea lui iubire de oameni şi sete de mântuire a lor, nu vrea să plece de la poarta Raiului. Pe lângă bucuria trăirii cu Dumnezeu, Maica Domnului, Îngerii şi Sfinţii, în Rai, vrea să trăiască şi bucuria intrării mereu sporită, a unui nou suflet, venit din lume, acolo unde este el acum. Şi atunci, cum să nu-l iubeşti, să nu doreşti bucuria întâlnirii cu un asemenea părinte, la poarta Raiului şi în veşnicie.

Părintele Arhim. Andrei Coroian

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *