Sute de oameni vin, zilnic, la  preotul Petru Irimescu cu calități duhovnicești deosebite,  de la  Biserica  „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Rădășeni, județul Suceava,   pentru a-i cere ajutorul.  Pelerinii spun că imediat ce îi vede preotul știe totul despre ei. Oamenii cu probleme se adună aici de la primele ore ale dimineţii. Ca să ajungi la părinte, însă, trebuie să te treci pe un tabel cu număr de ordine altfel  ai ajuns degeaba. La coadă  stai câteva ore bune sau chiar și o zi întreagă și riști să nu ai norocul să intri dacă numărul celor care au ajuns este de foarte mare.

Preotul cu nume de sfânt, de apostol, omul cu suflet de aur, prietenul tuturor credincioşilor, purtător a nenumărate virtuţi – filotimia, răbdarea, râvna, frumuseţea modestiei – este o pildă de statornicie a credinţei şi de trăire duhovnicească. Nu şi-a scris numele în pisanii, ferindu-se de a fi în centrul atenţiei. Adună în jurul bisericii unde slujeşte nenumăraţi pelerini credincioşi veniţi din multe localităţi, cuprinşi de marea putere de iradiere a credinţei. El se bucura pentru fiecare suflet salvat şi vorbeşte cu absolut toţi cei care îi cer ajutorul.

Preotul Petru Irimescu a ieșit deja la pensie, însă este căutat în continuare de credincioși care vin din toate colțurile țării. De cum se crapă de ziuă, apar pe ulița de lângă biserică oameni să-şi găsească rezolvări miraculoase la preotul cunoscut cu har și care îi poate ajuta pentru a scăpa de probleme.  Preot cu o pregătire spirituală de o sfâşietoare frumuseţe, nu cultivă o elocvenţă solemnă de amvon, ci o trăire întru divin de o mare simplitate şi modestie, învelită în sensibilitatea cald-prietenoasă a păstorului de suflete.

„Ne înscriem pe listă. Eu am numărul 50 dar am avut noroc că o femeie a renunțat și am ajuns pe 25, în locul ei. Sunt în concediu, lucrez în Austria și am venit special la părinte.Dar vin de ani buni și m-a ajutat foarte mult în problemele de serviciu pe care le-am avut cândva. Acum am venit să cer ajutor pentru mine și pentru o cunoștință”, ne-a destănuit Carmen Oloeru.

O altă femeie din Suceava spune că trebuia să fie operată la gât, însă a venit la părinte și s-a vindecat fără să ajungă pe mâna medicilor. Chelariu Lucreția povestește cu lacrimi în ochi cum a scăpat de boală după ce a avenit la preotul Irimescu.

„M-a ajutat foarte mult, mai ales cu boala. Mi-a pus mâna la gât și mi-a spus că nu voi fi operată. Că voi scăpa de cuțit și așa s-a întâmplat”, ne-a spus femeia.

Aurel Grigoraș din Focșani spune că a aflat de preot la Muntele Athos de la prelați români.

„Vin pentru prima oară și sper să îmi găsesc ajutor și alinare. Am niște necazuri,nu vi le pot spune, dar am credința în Dumnezeu că le voi rezolva”, spune vrânceanul.

Și Mariana Enea din Iași a venit însoțită de două prietene, toate trei au venit cu gândul că cerând sprijinul părintelui dorințele le vor fi împlinite.

„Sunt impresionată de numărul mare de oameni care vin la preot.Nu cere bani  și nu este un  tarif de intrare. Totul este însă să ai credință”, ne-a spus ieșeanca.

Toți cei care au ieșit de la preot după ce au stat de vorbă cu fața bisericească au primit acatise pe care vor trebui să le citească pentru ca mai apoi, după o perioadă de timp să revină la biserică pentru a sta de vorbă din nou cu părintele.

La poarta bisericii se adună, între timp, din ce în ce mai multe maşini. O întrevedere cu părintele durează, de regulă, între  10 și 15 minute.  Preotul nu deschide cartea sfântă, însă știe să citească gândurile fiecăruia imediat ce îi apari în față. Întotdeauna a găsit un sfat şi o vorbă înţeleaptă de îmbărbătare. În codul său de conduită, chiar şi mustrarea aduce linişte şi speranţa de a fi pe placul Celui de Sus.

În jurul preotului Petru Irimescu  s-au ţesut şi se vor mai ţese legende. Ucenicind cu modestie de-o viaţă, părintele Irimescu este un punct cardinal în căutarea sacralităţii acestui ţinut. Mijlocitor între lume şi divinitate, preot de omenie, de toleranţă şi blândeţe, păzitor statornic şi harnic al sfintelor învăţături, uimeşte prin adânca credinţă şi prin puterea de combustie. Se arde pe sine prin flacăra nestinsă ce arde în el, prin flacăra credinţei şi a iubirii christice.

În interiorul bisericii se află   Icoana Maicii Domnului numită „Portărița”, care a fost pictată la Sfântul Munte Athos pe cheltuiala arhimandritului Veniamin Piticaru, egumenul Mănăstirii Râșca. Icoana sfântă poartă la gâtul Maicii Domnului într-un medalion special, moaște din trei mari sfinți cunoscuți: Sfântul Gheorghe, Sfântul Haralambie şi Sfântul Ioan cel Nou. Tot în biserică sunt așezate spre închinare, părticele din moaștele mai multor sfinți, așezate într-o raclă specială ce se află în naosul Bisericii, în partea stângă, aproape de icoana Maicii Domnului. La această salbă de sfinți, s-a mai adăugat încă o sfântă relicvă – papucul Sfântului Spiridon – adus din insula Corfu, din Grecia.

Legenda spune că la  Mănăstirea Râşca, către sfârşitul veacului al XlX-lea, stăreţul Veniamin Piticariu, originar din satul Mihăieşti, situat foarte aproape de Rădăşeni, dorea să lase în urma sa o icoană pictată la Sfântul Munte. Din osteneala sa şi a obştii a strâns galben după galben, i-a aşezat într-un baston de bambus, gol pe dinăuntru, şi a plecat spre Sfântul Munte. Drumurile erau lungi, nesigure, dar hoţii nu-şi puteau închipui că o adevărată comoară era ascunsă într-un sărăcăcios baston. A luat corabia spre Constantinopol, însă furtuna era cât pe ce să-i înece. Au scăpat cu viaţă, dar bastonul s-a pierdut în mare. Trist şi sărac, monahul s-a dus totuşi la Athos, dar nu a mai putut strânge alţi bani şi, deci, nu şi-a putut împlini dorinţa. La întoarcere, în anul 1891, aşteptând corabia la Istanbul, şi-a văzut bastonul într-o grămadă cu obiecte pescuite din mare, care îşi aşteptau proprietarii. Văzându-l că se interesează de bastonul îmbibat cu apă, stăpânul dughenei din vecinătate i-a spus că-i prea greu toiagul acela spre a-i fi de folos, pentru că a stat prea mult în apă şi, ca atare, nu mai poate fi de ajutor nimănui. La insistenţele monahului, turcul i l-a dat cu mare plăcere, neştiind de galbenii purtaţi în el, taina bastonului rămânându-i ascunsă. Având „comoara“ recuperată, Veniamin Piticariu s-a întors la Athos şi a comandat icoana mult dorită unui vestit pictor de la Schitul Lacu. Revenind în ţară, arhimandritul Veniamin a dăruit icoana mănăstirii sale de metanie. În anii care au urmat, icoana a ajutat multor credincioşi. De aceea, de câte ori, venea vreme de mare secetă peste satele din împrejurimi, cunoscându-se faima şi ajutorul primit de la icoană de multe ori în trecut, sătenii solicitau ieşirea acesteia în procesiune religioasă. Şi aşa, cu icoana înveşmântată în straie frumoase, purtată în carul cu boi, cu mare alai, format din credincioşi şi preoţi, se oficiau, din sat în sat, slujbe la troiţe, la biserici şi la marginea ogoarelor, pentru dezlegarea norilor şi aducerea ploii dătătoare de belşug.

Aflând despre puterile icoanei, locuitorii Rădăşenilor au cerut ca icoana să fie adusă şi în satul lor năpăstuit de secetă. Aşa că, într-una din zilele lunii mai a anului 1921, preoţii au pornit cu icoana în procesiune de la Râşca spre Rădăşeni. După rugăciunile şi slujbele din sat şi din livezile cu meri, minunea s-a întâmplat, pentru că, spre seară, ploaia a venit peste aşezarea oamenilor ce îşi dovediseră credinţa de nenumărate ori în trecut, dar şi atunci, când îşi puseseră ultimele speranţe în puterile „Portăriţei“. A doua zi, când să se pornească alaiul din loc, de la biserică, unde se oficiase ultima slujbă pentru sat şi se înălţaseră rugăciuni de mulţumire pentru ploaia adusă, icoana nu s-a mai lăsat luată în procesiune. Boii nu au mai putut fi urniţi din loc în niciun chip, până ce nu a fost coborâtă icoana din car. De îndată ce a fost dusă la adăpost în biserică, carul cu boi s-a pornit fără nici o oprelişte. Pentru arhimandritul Veniamin Piticariu, vestea celor petrecute cu icoana sa la Rădăşeni a constituit şi bucurie şi întristare. Bucurie pentru puterile icoanei, ce se dovediseră din nou, prin dezlegarea norilor în satul năpăstuit de secetă. Tristeţe pentru icoana care nu mai voise să se întoarcă la Râşca, unde îşi găsise adăpost, timp de 36 de ani, după aducerea ei de la Muntele Athos. Părintele Piticariu a hotărât să dăruiască sfânta icoană bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din satul de unde aceasta nu s-a mai lăsat dusă. Mai mult decât atât, şi-a însoţit hotărârea de dorinţa de a fi îngropat şi el alături de acest lăcaş, devenit noua casă pentru „Portăriţă“.

Ceea ce s-a şi petrecut un an mai târziu, în 1922, când Dumnezeu l-a chemat pe monahul-pelerin la Athos întru împărăţia Sa. Trupul său a fost adus atunci de la Mănăstirea Râşca şi a fost aşezat în mormântul de lângă biserică. Mai târziu, prin grija preotului şi a credincioşilor, la căpătâiul arhimandritului Veniamin Piticariu s-a aşezat un monument funerar din marmură neagră, în semn de recunoştinţă pentru vestitul stareţ, dar şi ctitor al bisericii celei noi din Rădăşeni.

Sursa: SUCEAVANEWS