LOADING

Type to search

Părintele Rafail Noica despre „Partea cea bună” a celor ce păzesc Cuvântul, cu prilejul sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului

Marii duhovnici ai neamului

Părintele Rafail Noica despre „Partea cea bună” a celor ce păzesc Cuvântul, cu prilejul sărbătorii Intrării în biserică a Maicii Domnului

Share
„… [Ne spune Evanghelia care s-a citit astăzi că] Maria – parafrazez puţin – dacă a ales partea cea bună, aceasta nu se va lua de la ea. 

Epoca în care trăim este tocmai o epocă în care partea cea bună se tot smulge de la noi. Am învăţat de la „înţelepţii” acestei lumi că Dumnezeu nu există. Am fost sub un regim care a interzis pe Dumnezeu sub o formă sau alta, Dumnezeu şi adevărata cinstire a lui Dumnezeu, este prigonită, este interzisă în lumea întreagă. 

Dar iată că Domnul zice Martei că sora sa Maria a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea. Nu este om, nu este sol, nu este înger cel care ne vorbeşte, este Însuşi Dumnezeu Cuvântul. Şi dacă Dumnezeu Cuvântul zice, atunci putem crede că aşa şi este!  

Rămâne să ne străduim să aflăm şi noi partea cea bună. 

Celălalt cuvânt, mângâietor, care întăreşte pe acesta, este cuvântul cel din sfârşitul Apocalipsei, unde, socotesc eu că Hristos vorbeşte pentru epoca cea de sfârşit a istoriei, epoca noastră, socotesc: 

„Cel ce nedreptăţeşte, mai nedreptăţească. Cel ce se spurcă, mai spurce. Cel ce lucrează dreptatea, mai lucreze dreptatea. Cel ce se sfinţeşte mai sfinţească-se. ” (Apoc. 22, 11). 

Şi socotesc că e perioada asta, pentru că astăzi, ca niciodată, într-o măsură neîntâlnită altcândva în istoria omenirii, răul se dezlănţuie făţiş şi în toate aspectele lui şi îşi arată fețe pe care noi nu le cunoşteam că putea să le aibă. Şi socotesc că se poate acest lucru numai fiindcă Dumnezeu Cuvântul a zis: „Cel ce nedreptăţeşte, mai nedreptăţească. Cel ce se spurcă, mai spurce”. Socotesc că Hristos a putut fi prins în grădina Ghetsimani numai fiindcă a spus cuvântul: „Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului“. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu nu ar fi zis asta, ar fi fost total cu neputinţă să Îl prindă. Ştim cel puţin un moment în viaţa lui Hristos când au fost trimişi ofiţeri să Îl aresteze şi n-au putut, fiindcă, au zis după aia cărturarilor şi arhiereilor, că niciodată om nu a grăit ca Acest Om. Şi pentru puterea cuvântului Lui, n-au putut să-L aresteze. Ba şi în Ghetsimani, când a întrebat Domnul: „Pe cine căutaţi?” şi au zis „Pe Iisus Nazarineanul” şi le-a răspuns Domnul: „Eu sunt” au căzut „de-andăratelea” şi… căzuţi puteau să rămână până astăzi. Aşa că dacă Cuvântul lui Dumnezeu dă voie şi se pronunţă, se va putea face acel lucru. 

Şi dacă vedem răutatea dezlănţuindu-se în lume este pentru că Dumnezeu are o Pronie pe care nu o înţelegem, o Pronie paradoxală (ba într-o măsură şi înţelegem ceva) prin care, cinstind libertatea omului – libertate care este poate semnul de căpătâi al asemănării omului cu Dumnezeu şi Dumnezeu Însuşi cinsteşte această libertate – găseşte un moment în istorie când dă şi răului libertate să meargă; şi să meargă până la capăt! Dar asta nu înseamnă că răul poate birui. Fiindcă avem şi cuvântul celălalt din Apocalipsă ca şi „Cel ce lucrează dreptatea, mai lucreze dreptatea. Cel ce se sfinţeşte mai sfinţească-se“ şi celălalt cuvânt spus pentru Maria ca partea cea bună pe care a ales-o, aceea nu se va lua de la dânsa. 

Fraţi şi surori, dacă Cuvântul lui Dumnezeu a zis ceva, aşa cum a fost întru început: „Să fie lumină!“, şi a fost, deci ce a zis Cuvântul lui Dumnezeu, fi-va! Şi ce nu a zis nu va putea fi. Aş vrea să înţelegem că toate se ţin în zidirea asta prin cuvântul tainic al lui Dumnezeu, şi ăsta să fie pentru noi mângâiere. 

Zile cumplite – vădit – vin şi vor veni, multe prorociri care erau de neînţeles, astăzi sunt tehnologic realizabile, şi deci nu e cazul să nădăjduim spre zile mai bune. Zilele mai bune vor veni pentru cei care alegem partea cea bună, alegem pe Dumnezeu. Şi acea parte bună nu se va lua de la noi, nu pentru că noi putem să facem ceva bun. Cred că toţi avem conştiinţa păcatului nostru şi frică: „cum noi, în slăbiciunea noastră vom întâmpina zile rele? ”. Dar să avem [odată] cu frică aceasta şi acest lucru: pe baza cuvântului „ţine-ţi mintea în iad“, adică: fii realist, acestea trebuie să fie, „dar nu deznădajdui!”. Şi „nu deznădajdui” înseamnă nădejde numai şi numai în mila lui Dumnezeu şi în puterea lui Dumnezeu. 

Omul numai păcate poate face de la sine. Dar Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este milă şi ne-a dat multe cuvinte de mângâiere. Şi cu aceste cuvinte aş vrea să vă îndemn: cereţi Domnului să vă deschidă ochii când citiţi Scripturile sau când le ascultaţi în Biserică; de asemenea şi textele care se cântă mai ales la marile praznice, ca acest praznic al Maicii Domnului. 

Pe Maica Domnului femeia din popor a fericit-o ca fiind trupeşte Maica Acestui Om care vorbea aşa. Dar El a zis: „da, drept este ce zici tu, că fericit pântecele care M-a purtat şi sânii la care am supt. Dar nu asta este pricina fericirii. Pricina fericirii ei este că… fericit cel care aude cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzeşte pe el”. Şi despre Maica Domnului se zice într-un loc că nu a înţeles cuvântul Lui, dar l-a păzit în inima ei. Şi de mai multe ori se spune că păzea cuvântul în inimă. 

Cuvântul acesta este cuvânt de mângâiere fiecăruia dintre noi. Fiindcă un singur pântece a putut purta pe Acel prunc şi numai sânii Aceleia au putut hrăni pe Acel Prunc dumnezeiesc. Dar partea cea bună, dacă o alegem, aceeaşi mângâiere şi aceeaşi fericire poate fi tuturor. Şi aşa, să căutăm în Scripturi şi în slujbele Bisericii ce înseamnă această „parte cea bună”, care este a fiecăruia şi a tuturor, fără nici o excepţie şi fără nici o limită. 

Pentru rugăciunile Stăpânei nostre, Dumnezeu să ne dea să înţelegem cele ce vrea să ne spună! 
 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *