LOADING

Type to search

Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: “Traia misterul liturgic cu un simtamant pe care nu l-am mai vazut niciodata”

Marii duhovnici ai neamului

Pe urmele parintelui ARSENIE BOCA: “Traia misterul liturgic cu un simtamant pe care nu l-am mai vazut niciodata”

Share

Preotul NICOLAE STREZA s-a nascut la 6 ianuarie 1926, in satul Ludisor din Tara Fagarasului. Il cunoaste pe parintele Arsenie Boca in 1942, la Manastirea Brancoveanu, pe cand era elev al Liceului “Radu Negru” din Fagaras, si il urmeaza de-a lungul vietii, avandu-l duhovnic. Studiaza “Teologia” la Sibiu, in perioada 1945-1949. Dupa casatoria cu Elena, este hirotonit diacon, la 8 august 1949, pentru Biserica “Sfantul Nicolae” din parohia Lazaret I – Sibiu. Desi absolvise facultatea ca sef de promotie, ceea il indreptatea sa spere ca va primi o parohie in Sibiu, cere sfatul Parintelui Arsenie, care ii raspunde intr-o scrisoare astfel: “Iti propun,totusi, sa lasi Sibiul si sa te retragi la tara (…). In satul tau sa nu te duci, oricat ar trage tata-tau de tine. Consatenii s-ar targui cu crestinismul si ar pierde. Strainii ti-i poti apropia mai bine decat rube deniile. Ramai la solutia a IV a: Preotia, ca prin ea ai sa te mantuiesti. O constiinta preoteasca n-are nimic de pierdut, ci totul de castigat intre orice imprejurari. Asta-i sfatul meu”.
Nicolae Streza este hirotonit preot la 6 decembrie 1953, pe seama parohiei Albesti – protopopiatul Sighisoara, iar din iunie 1969, devine paroh al Bisericii de Piatra din Targu-Mures, de unde se pensioneaza in iulie 2000. Obtine pentru activitatea sa distinctiile preotesti: Brau Rosu, Iconom Stavrofor si Crucea Patriarhala. In prezent traieste la Sibiu, impreuna cu familia fiicei sale, Tatiana Elena Morar. La 84 de ani, continua sa predice la Biserica din Groapa.

 

Lucrari teologice

A scris si publicat articole pe teme religioase in presa si mai multe carti: “Marturii despre Parintele Arsenie”, “Prelegeri de Mistica Ortodoxa”, “Plangeti cu cei ce plang”; “Recenzie, rezumat si comentar la Cararea Imparatiei”; “Femei biblice si o preoteasa model”, “Prelegeri de Morala Ortodoxa”. Dintre cartile de marturii despre Parintele Arsenie Boca cea mai completa si mai competenta este cea scrisa de Parintele Nicolae Streza. O puteti gasi la un pret accesibil, la librariile de carte religioasa si la pangarele manastirilor. “Marturiile despre Parintele Arsenie” au aparut, incepand cu editia a doua, cu ajutorul Manastirii “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” de la Petru Voda, judetul Neamt, cu binecuvantarea Parintelui Iustin Parvu.

Dar de la Dumnezeu

A vorbi si a scrie despre Parintele Arsenie Boca este o temeritate si o raspundere. Dar nici a tacea nu se cuvine, caci m-as arata lipsit de recunostinta fata de Parintele nostru duhovnicesc, care ne-a renascut “prin Evanghelie in Iisus Hristos”, ca oarecand Sfantul Apostol Pavel pe Corinteni. Si ar insemna o impietate. Or, insusi Domnul nostru Iisus Hristos ne-a invatat sa fim recunoscatori fata de binefacatorii nostri.
Nu ma socotesc ucenic al Parintelui, in sensul Patericului, caci nu am putut sta mereu in preajma lui, ca sa-i pun des intrebari, asteptand raspunsuri. Dar ma socotesc fericit ca l-am avut duhovnic si parinte, atat cat s-a putut, si dau marturie ca altfel ar fi fost cursul vietii mele daca nu l-as fi cunoscut pe Parintele Arsenie. Acum, de-atunci au trecut 68 de ani, privind la roadele vietii sale, in constiinta ucenicilor Sfintiei sale, si a miilor de credinciosi din tara noastra, imi dau seama ce dar ne-a randuit noua Dumnezeu!

O intalnire providentiala

In vara anului 1942, trecusem in clasa a VI-a – astazi clasa a X-a – a Liceului Teoretic de Baieti “Radu Negru” din Fagaras. Eram in vacanta mare, in satul natal, Ludisor, ce se afla la o distanta de 12 km de Fagaras. Manastirea Brancoveanu, in care incepuse sa activeze parintele Arsenie Boca, se afla la 15-16 km de Ludisor. Intalnindu-ma, intr-una din zile, cu prietenul Ioan Bica, zis Geani, acesta m-a intrebat daca am auzit de Parintele Arsenie. I-am spus ca auzisem cate ceva, dar nu am fost inca la manastire ca sa-l vad, sa-l aud si sa-l cunosc. Atunci mi-a zis aceleasi cuvinte pe care Apostolul Filip le-a adresat lui Natanael, chemandu-l sa vada pe Domnul Hristos: “Vino si vezi”. In dumineca urmatoare am plecat in zori, la ora 5, ca sa fim la manastire pe la ora 8, cand incepea slujba Utreniei. Am trecut raul Sam bata pe o punte de brazi si, in scurt timp, am ajuns la Casa Padurarului, unde se adaposteau multi pelerini ve niti de cu seara la manastire. Mai tarziu, prin 1946, s-a ridicat, dupa pla nul Parintelui, Casa Pelerinilor, o cladire mare, cu doua randuri de pa turi suprapuse, de fapt priciuri din scandura de brad, in care se puteau adaposti, noaptea, cateva sute de pelerini.

 

Chemarea clopotelor

Dupa ce am trecut pe sub bolta clopotnitei, am vazut silu eta bisericii manastirii, asezata intr-o poiana larga, strajuita de doua tancuri de munti, unul spre rasarit, altul spre apus. Deodata, am auzit sunand, pentru inceperea slujbei Utreniei, clopo tele manastirii. Se auzea si ecoul lor, gratie imprejurimilor minunate: poiana, padure, cele doua ver sante ale muntilor, raul. Atunci, clopotele erau trase de credinciosii veniti la manastire. Mai tarziu, am devenit si eu unul dintre clopotari. Parintele Arsenie trimitandu-ne sa tragem clopotele pentru Utrenie si apoi la inceputul Sfintei Liturghii.

Clopotele impart viata credinciosilor in zile de bucurie sau de tris tete. La sarbatori religioase vestesc bucuria Praznicului. La sarba tori nationale, insufletesc sufletele cetatenilor, pentru biruintele poporului. Cateodata vestesc durerea, tristetea: cand sunt trase pentru cei care parasesc fruntariile acestei lumi, vestind comunitatii ca unul dintre ei a decedat si trupul se muta in cimitir, iar sufletul se duce in fata Dreptului Judecator, pentru Judecata Particulara. Se trag intr-o “dunga”, vestind calamitati sau razboaie. Sunt trase in timpul furtunilor si viscolelor, ca rugaciune catre Dumnezeu, spre a pazi pe oameni si holdele lor. Pe clopote sunt inscrise, uneori, rostul sau evenimentul pe care il aniverseaza, pentru care au fost tur nate. Dupa ce am devenit preot, in 1954, Parintele Arsenie m-a sfatuit ca in fiecare an sa fac ceva pentru buna intretinere a bisericii, sa fac ceva care sa ramana si pe viitor. Ascultand acest indemn, pe langa cele facute in cele doua parohii pe care le-am administrat, una rurala, alta urbana, m-a invrednicit Bunul Dumnezeu sa las in fiecare, ca amintire, un clo pot nou.

 

Liturghia Parintelui Arsenie

La Manastirea Brancoveanu, in acest spatiu al linistii si al libertatii spiritului, sunetul clopotelor care ne chema la rugaciune provoca o stare deosebita in inimile oamenilor. Biserica era plina de credinciosi, si cu mare greutate ne-am strecurat prin multime si am ajuns aproape de strana cantaretilor. Cantarea uzitata atunci la manastire era muzica biseri ceasca a lui Dimitrie Cuntan, fost profesor de muzica la Academia Teolo gica “Andrei Saguna” din Sibiu, unde invatase intre anii 1929-1933 si Parintele Arsenie. Mai tarziu, cand s-au inmultit vietuitorii manastirii, monahii au in trodus cantarea psaltica, dupa plecarea Parintelui Arsenie la Prislop.
Fiind aproape de Sfantul altar, prin usile imparatesti si diaconesti, am vazut pe cei doi slujitori. Unul era Parintele Arsenie, cu tinuta lui deosebita, dreapta, cu barba si par bogat, castaniu, celalalt era Parintele Sera fim, cu barba si parul blond-roscat. In timpul Utreniei, ecteniile erau spuse alternativ. Parintele Arsenie avea o voce placuta, de bariton, iar Parintele Serafim era mai degraba tenor.

Cand am auzit pentru prima data glasul Parintelui Arsenie, clar, precis si patrunzator, ceva s-a miscat in mine, un fior necunoscut, pe care l-am simtit apoi mereu, participand la slujbele de la manastire, poate de vreo doua sute de ori, intre anii 1942-1948, si apoi in anul 1949, cand am fost la Prislop, pentru prima data, in ziua de Pasti, si l-am auzit pentru ultima data pe Parintele Arsenie slujind Sfanta Liturghie.

Fata Parintelui Arsenie am vazut-o prima data in timpul Utreniei, cand a iesit din altar cu cadelnita. M-au impresionat privirea sa, ochii sai si mai ales fruntea sa larga, barba castanie, frumos armoni zata cu fata, totul inspirand o personalitate deosebita. Este greu sa descriu impresia pe care mi-a lasat-o acest prim contact vizual cu fata si statura Parintelui Arsenie. Hainele preotesti ii sta teau ca turnate pe corp, curate, batand dintr-un galben spre alb.

Terminandu-se Utrenia, am auzit din nou clopotele manastirii, trase pentru Sfanta Liturghie. “Binecuvantata este Imparatia: a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor”, s-a auzit glasul Parintelui Arsenie, intr-o intonare puternica, ca o marturisire a credintei noastre in Sfanta Treime si ca o marturisire a Imparatiei Sale, pe care o binecuvan tam si o marturisim.
Sfanta Litur ghie a decurs linistit, armonios, in evlavie si meditatie, atat a slujitorilor, cat si a credinciosilor, inghesuiti pana la refuz in Sfanta Biserica. In chip deosebit s-a desfasurat Citirea Sfintei Evanghe lii de catre Parintele Arsenie, cu aceeasi voce distincta, cu inflexiunile ce subliniau anumite cuvinte, totul rostit dintr-o sfanta cugetare.

Plansul mistic

S-a ajuns la momentul cand se rosteau cuvintele Domnului, de instituire a Sfintei Euharistii, spuse de Domnul Hristos la Cina de Taina, din Joia cea mare: “Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, Care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor” si “Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noua (asa rostea Parintele Arsenie) care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor”; si apoi “ale Tale dintru ale Tale, Tie Ti-aducem de toate si pentru toate” – momente sublime ale Sfintei Litur ghii. Rostirea cuvintelor era amestecata cu plansul Parintelui Arsenie, plansul lui mistic, de care am auzit mai tar ziu. A venit apoi momentul cand Sfantul Duh, invocat de preoti, se coboara pe Sfanta Masa din Altar si preface Painea (Agnetul) si Vinul in Trupul si Sangele Domnului, moment mistic si misteric, cand se canta imnul “Pe Tine Te laudam”…

Plansul amestecat cu lacrimi al Parintelui Arsenie transmitea o traire si o incarcatura spirituala cum nu mai auzisem. In acelasi timp, credinciosii ingenuncheati traiau si ei intens momentul: se auzeau in surdina oftaturi sau chiar plansete. Numai cei care l-au auzit pe Parintele Arsenie liturghisind pot marturisi acest adevar, greu de interpretat pentru cei nestiutori, dar luminat pentru noi, cei care mai tarziu am studiat teologia si am acumulat cunostinte ascet-mistice despre Sfanta Liturghie, explicate de unii dintre Sfintii Bisericii si traite de acestia. Ca studenti in teologie am invatat despre misterul liturgic si des pre mistica liturgica, lucruri pe care Parintele Arsenie le cunostea, dar le si traia, cu un simtamant pe care nu l-am mai vazut la nici un preot, fie ca era vorba de preoti de mir, de monahi sau chiar de ierarhi.

Ceea ce trebuie subliniat este ca Sfanta Liturghie – cu miscarile, gesturile si cuvintele rostite – s-a facut in spiritul evlaviei si al trairii fiecarui moment, dupa importanta sa, si totul s-a desfa surat in chip liturgic, fara ostentatie, dar nu in chip mecanic, cum auzim la unele biserici, unde preotii slujesc fara nici un fior de traire, fapt pe care credinciosii il simt. Atat Parintele Arsenie cat si Parintele Serafim trecusera prin “Teologie” ca studenti eminenti; si unul si altul facusera voturile monahale, fusesera la Athos, aveau o constiinta clara a vocatiei pentru monahism si preotie si cunosteau foarte bine sensul adevarat al Sfintei Liturghii, care rememoreaza in chip mistic, dar real, jertfa de pe Golgota a Domnu lui nostru Iisus si Invierea Sa.

Parintele Arsenie a explicat de multe ori valoarea Sfintei Liturghii, spunand intr-o predica, devenita capitol in “Cararea Imparatiei”: “Rabda Fiul lui Dumnezeu o rastignire neintrerupta. Mielul-Imparat sta mereu che zas inaintea Tatalui, aducandu-se jertfa neincetata, rugaminte de mijlocire pentru biata lume. Ca de n-ar fi sangele Mielului, al Insusi Arhiereului-Imparat, Iisus Hristos, dat de buna voie si neincetat pret de mantuire pentru oameni, stand cu iubire si partinire pentru lume, demult ar fi inecat Dumnezeu pamantul in sangele oamenilor si l-ar fi ars cu foc, desfacand de istov stihiile. Dumnezeu coboara intre oameni si suie oamenii la Sine, pe Scara Sfintei Litur ghii”.
Apoi, afirma in chip deosebit: “Toata lumea ar trebui sa vie la Sfanta Liturghie, ca pentru dainui rea lumii e darul acesta pe pamant”. Atata vreme cat crestinii vor continua sa doreasca si sa aiba sfinte altare, pe care sa se savarseasca Sfanta Liturghie – Jertfa cea de-a pururi, de care vorbeste Prorocul Daniel – lumea va exista, dar cand Jertfa cea de-a pururi va inceta, din vrerea oamenilor, va incepe “uraciunea pustiirii” (Daniel 12, 11-12) si va fi sfarsitul lumii.

 

Sfanta Cuminecare

Biserica era neincapatoare pentru multimea de credinciosi, asa incat, la sfarsitul Sfintei Liturghii, Parintele Arsenie a rugat pe oamenii care nu erau pregatiti pentru impartasanie sa iasa afara din biserica, spre a permite celor pregatiti sa poata veni, dupa randuiala, la Sfantul Potir spre impar tasire, intrucat in inghesuiala dinainte, acest lucru nu s-ar fi putut desfasura in atmosfera cuvenita.

 

Momentul impartasirii credinciosilor, pregatiti prin spovedanie, avea o incarcatura duhovniceasca deosebita pentru toti. Parintele rostea inainte de impartasanie rugaciunile randuite, cerandu-le credinciosilor care se impartaseau sa rosteasca si ei rugaciunile cu glas tare, dupa dansul, fiindca aceasta rugaciune este o marturisire clara a crestinilor asupra existentei lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu. Uneori, adauga un cuvant despre valoarea Sfintei Euharistii: “Spre schimbarea omului din raza naturii in raza supranaturii avem trebuinta mereu nu numai de painea naturala, ci mai ales de painea supranaturala a Sfintei Impartasanii. Trupul si Sangele lui Hristos din Sfanta Impartasanie se lupta cu trupul si sangele nostru impotriva patimilor, sfintind trupul si arzand patimile”.
A urmat Impartasirea dupa randuiala: barbatii intai, dupa varsta, cei mai in varsta intai, apoi femeile la fel, cu lumanarea aprinsa in maini, pastrandu-se o ordine si liniste desavarsite. Dupa Cuminecare, Parintele rostea rugaciunile de multumire, mai ales rugaciunea Sfantului Chiril al Alexandriei. Si asa, intariti duhovniceste, credinciosii veneau la locul unde urma predica zilei.

Predica de sub nuc

In 1942, datorita lipsei de spatiu suficient in biserica, predica se tinea afara, la umbra unui nuc mare, spre latura dinspre munti a bisericii, de unde privirea libera putea vedea in zare crestele muntilor si Fereastra cea Mare de la Sambata. Mai tarziu, dupa ce s-a inaltat Altarul din mijlocul padurii de fagi – altar construit dupa planul Parintelui Arsenie, care exista si azi -, Sfanta Liturghie si pre dica se tineau pe acel Sfant Altar, oamenii stand la umbra fagilor seculari.
Pa rintele Arsenie a venit in mijlocul multimii de sub nuc si cineva a adus cunoscutul scaun din stejar sculptat, de marimea cam 50x50x50 cm, de pe care, suit, tinea predicile sale. Ma miram cum sta pe acel scaun, cum privea multimea adunata, rotindu-si privirea spre toti si cu glasul sau, de asta data mai ferm, mai puternic si uneori chiar tunator, rostea predica, care uimea pe credinciosi prin ideile inalte, prin profunzime si mai ales prin explicarea atat de deosebita a invataturii Sfintei Biserici.
Mai ascultasem si pana atunci preoti predicand, dar impresia profunda pe care au exercitat-o asupra mea predicile Parintelui Arsenie, pe care le-am ascultat la Manastirea Brancoveanu de sute de ori, intre anii 1942-1948, mi-a patruns in suflet si nu am mai gasit comparatie la alt predicator, pana azi, dupa aproape 70 de ani.
Dupa terminarea predicii, Parintele Arsenie a anuntat ca va face ale gerea celor care vor fi primiti la Taina Marturisirii. Pentru aceasta, cei doritori s-au adunat la usa bisericii. In fiecare duminica, dupa predica, Parintele se aseza in usa pridvorului si alegea circa 60-70 de persoane pentru spovedania din saptamana urma toare.

Cei alesi intrau in biserica, iar celorlalti le spunea sa staruiasca, pentru ca va veni si randul lor, dar sa stie ca trebuie sa vina la manastire facand drumul de la satul Sam bata de Jos pana la manastire, care era de 15 km, de zece ori, adica cel putin cinci drumuri dus si intors; si sa se pregateasca prin post si rugaci une. Cei alesi stateau zilele urmatoare la manastire, uneori chiar o saptamana, postind, pana ce le venea randul la marturisire. A urmat citirea molitvei pentru spovedanie si un cuvant de invatatura despre Taina Pocaintei. Apoi, Parintele Arsenie a iesit din biserica in curtea manastirii, unde era asteptat de multimea care voia sa-l vada, sa ceara un sfat, sa-l atinga. Aceasta multime care alerga dupa Parintele Arsenie m-a dus cu gandul la multimea care-L inconjura pe Domnul Iisus Hristos, in timpul vietii Sale pamantesti.
Dupa ce tot programul zilei, din prima mea Dumineca la manastire, s-a terminat, m-am dus cu Ioan Bica si alti tineri ca noi si am vizitat pe indelete imprejurimile manastirii: lacurile, staretia, parcul si nu ne mai saturam sa privim muntii, padurea, cerul… Si asa, imbogatiti sufleteste, am pornit spre casa tarziu, dupa amiaza, si pe drum am discutat numai despre cele vazute si auzite, hotarati sa mergem in fiecare duminica la manastire. Astfel, in toate Duminecile din luna iulie, am mers la manastire, si pentru ca la 1 august incepea Postul Adormi rii Maicii Domnului, ne-am hotarat sa tinem postul, ca sa ne spovedim si noi la Parintele Arsenie.
Misterul aparitiei Parintelui Arsenie la Manastirea Brancoveanu, caci a fost un mister, nu poate fi descifrat. Unii vor spune ca a fost intamplarea, altii ca voia Mitropolitului Nicolae Balan, altii ca numai a Parintelui, de a se inchinovia la Sambata de Sus. Cred ca nu gresesc daca vom privi faptele in profunzimea lor si vom afirma ca acest mister este opera Providentei Divine.

ION-COSTIN MANOLIU

 

 

 

 

Cararea Imparatiei 

 

 

Sfânta Liturghie mai ţine lumea: Precum Taina Pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit, şi iubitori de smerenie dau de darul acesta, asemenea şi Sfânta Jertfă a Mântuitorului din Sfânta Liturghie, ascunde, iarăşi sub chip smerit, o taină a ocârmuirii lumii. Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arată Antihrist în zilele lor căci Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre taina aceasta în chip ascuns, dar n-o numeşte. E Sfânta Liturghie sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grăit Domnul prin Daniil şi apoi Însuşi ne-a învăţat. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist sau omul nelegiuirii decât în vremea îngăduită de Dumnezeu. De aceea Sângele Mielului din Sfânta Împărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lumea în picioare.

 

Copii ajung în bratele lui Dumnezeu, fiindcã ei sunt cel mai aproape de El. Modul lor de a fi, e cel mai iubit de Dumnezeu. Înteleptii îl înteleg pe Dumnezeu, ca pe o necesitate în explicarea lumii. Copii îl au, ca pe un tatã de pe celãlalt tãrâm. Iatã de ce copii sunt în Adevãr, pe când înteleptii pe dinafara lui. În crestinism omul e ridicat pânã la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu, iar aceastã colaborare e destinul. Talantii – talentele, sunt înzestrãrile acestei colaborãri ale lui Dumnezeu cu omul.

Lucrând în sensul înzestrãrilor, lucrezi în sensul destinului. Omul e nelinistit, câtã vreme nu stie ce vrea Dumnezeu cu el, ce vrea Dumnezeu de la el.Viata nu e un scop în sine; numai un mijloc; e numai cadrul unui destin sau e în cadrul unui destin. Multi se tem de cuvântul destin, ca nu cumva sã însemneze predestin, prin urmare sã se trezeascã într-o doctrinã fãrã libertatea vointei, deci fãrã conceptul specific al responsabilitãtii ultime. Cum sã nu rãspunzi de ce si-a dat Dumnezeu? Si cum sã nu rãspunzi, dacã n-ai fãcut ce ti s-a dat sã faci?

Blândetea si smerenia inimii, pe care ni le îmbie Iisus odihnã, nu le avem odihnã decât prin Iisus. Cu alte cuvinte, persoana lui Iisus îsi rãsfrânge blândetea si smerenia Sa prin noi si asa se face liniste, altfel nu se face. Dar ce sã întelegem cã toatã odihna lui Iisus, care n-avea loc unde sã-si plece capul, si pe care nu l-a vãzut nimeni râzând, dar plângând adesea, cum glãsuieste traditia, toatã odihna lui Iisus nu-i decât o cruce a iubirii si sfâsiere de milã, o zguduire a sufletului de mila surorilor lui Lazãr, o sudoare de sânge ce picurã ca apa si încã o zguduire în suflet, când avea Iuda sã-L vândã.

Si totusi Iisus avea o “odihnã”, odihna misiunii Sale în lume, care se împlinise si se va împlini deplin, oricât vor scrâsni împotrivã portile iadului. Dar sã luãm model un om dintre noi, Sfântul Ioan Gurã de Aur, care mãrturiseste cã: “mai multe sunt furturile care zbuciumã sufletul preotului, decât talazurile care bântuie marea”. Linistea, odihna, nu ti-o dã decât dorul de a îmbrãtisa destinul Sãu, e una cu noi; iar noi nu suntem singuri. Deci nu poti fi blând si smerit cu inima, pânã nu iesi din tine si te muti în Iisus. În tine esti trufas si tulburat, în Iisus esti blând si smerit si odihnit cu sufletul. Deci Iisus e odihna noastrã, de aceea El se îmbie mereu tuturor necãjitilor si vamesilor lumii, sã le fie dulamã, sã le fie inimã, sã le fie ideal în viatã.

 

În toatã lumea nu gãsesti un lucru mai usor de fãcut decât pãcatele si iarãsi nimic nu pricepe omul mai greu ca: “Ce-i acela pãcatul?, când petrece în el. De aceea pãcãtuim cu usurintã, dar ne pocãim anevoie! Altã privintã care te împiedicã de la spovedit e cã judecã preotii, esti nemultumit de preot, iar de care ai fi multumit, ti-e fricã. La unul nu te lasã pãcatele lui, la altul nu te lasã sã mergi pãcatele tale.”

 

Omul se roagã de Dumnezeu sã-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagã de om sã-si schimbe purtãrile. Socotiti si voi, care de cine sã asculte întâi? Sã nu dati vina pe Dumnezeu, cã El ne uscã pãmântul de sub picioare si vlaga din oase. Sã nu-i faceti nedreptatea aceasta! Toate necazurile, noi ni le-am pricinuit, cu pãcatele noastre si ele sunt urmãri si plata îndesatã pentru pãcate, pânã vom întelege la îmblãtealã, ne iau de nas, ca sã ne sãturãm odatã de ele. 

 

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *