Pete care nu se văd

Aud un vopsitor sfătuindu-și ucenicul să curețe cu diluant:

• Prima dată petele care se văd!

Și mă gândesc cum va curăța, a doua oară, petele care nu se văd. Cum scăpăm noi de aceste pete, care nu se văd?

• Fiecare pată este un viciu. O șchiopătare, o amorțeală, o tulburare, zise părintele către o delegație iraniană. Lupta noastră nu este împotriva oamenilor, ci împotriva viciilor.
• Ca nu cumva viciile să ne tragă definitiv spre o consimțire greșită.
• Sclavia viciilor este cel mai rușinos lucru.
• Mai mult, viciul nu ni se potrivește. Orice viciu este o formă de dispreț la adresa adevărului veșnic.
• Dorim să fim eliberați, dorim să fim cu Hristos.
• Lupta este adevărată, există un dușman care ni se împotrivește.
• Ne este oarecum frică de această luptă, doar pentru că încă nu am început-o încă cu adevărat. Și copilul mârâie două ore, nevrând să înceapă o temă simplă și scurtă. Când lupta ne intră în obicei, ca unor învingători (spune Pierre Abelard), teama se risipește.
• Nu există viciu permis. Absolut toate viciile ne dăunează. Nu ne sunt interzise cu forța, noi singuri realizăm că nici un viciu nu ne ajută deloc.
• Când ne luptăm cu viciile, să ne luptăm cu toate, să nu menajăm nici un viciu cu care, poate, ne-am obișnuit.
• Evanghelia tranșează problema pentru veșnicie. Lucrurile sunt clare. Evanghelia nu trebuie tratată opțional sau parțial, ea nu este o colecție de zicale!
• Viciul ne tulbură, ne risipește, ne nefericește, ne dezechilibrează. Oamenii au ceasuri deja, nu mai mănâncă atunci când le e foame, ci când e timpul să mânânce (zice Marshall McLuhan).

• Toată accelerarea, precipitarea, tulburarea este o viciere a rezultatului final, o sărăcire a relațiilor de iubire. Nu mai avem timp, trăim pe repede înainte. Suntem anesteziați de excesul de imagini, sunete, culori și mirosuri. Într-o anumită regiune, presa nu a scris nimic despre vicii ani de zile. Iar infracțiunile au scăzut semnificativ.
• Oricum, viciile provoacă mai multă isterie decât se poate tipări vreodată. Și ce dacă toți au deja acel produs oarecare, oricare ar fi el, iar noi nu?
• Totuși, evanghelizarea Europei ne-a ferit de sălbăticie. În Pacific mai sunt încă triburi care se măcelăresc cu cruzime. Suma tuturor viciilor este infernul.
• Noi avem modele clare: sfinții. Cel de azi, Eupsihie bunăoară, era un tânăr bogat din Cezareea. Chiar în ziua nunții lui, a dărâmat statuetele idolului Fortuna și – prin martiriu – a ajuns la Nunta cerească.

Marius Matei