LOADING

Type to search

Marii duhovnici ai neamului

Pr. Ioan: În slujba sãracilor

Share

Părintele Ioan îşi dădea seama, fireşte, că nu va putea face mare lucru dacă se va limita la ajutoarele pe care le dădea săracilor în Kronstadt: înţelegea probabil şi unde băteau unele atacuri la adresa sa, şi anume la faptul că dând milostenie săracilor îi încuraja să nu muncească. De-abia în al şaptesprezecelea an de preoţie a putut să treacă la un mod de ajutorare mai organizat şi mai eficient. Pentru aşa ceva avea nevoie de personal şi de fonduri. Dar, în spiritul vechii tradiţii creştine, nu se gândea numai la oamenii care aveau nevoie de ajutor, ci şi la cei ce nu-i apropie pe oameni ca munca în ajutorul aproapelui.

Citind „Chemarea” pe care a adresat-o locuitorilor Kronstadtului, ne dăm seama că el îi avea în vedere şi pe unii, şi pe alţii, privindu-i pe toţi ca pe o comunitate creştină. Unica. „Chemarea” a fost publicată în anul 1872 în gazeta „Kronstadskii vestnik”. Reproducem câteva pasaje: „Cine nu cunoaşte mulţimea de săraci din Kronstadt, orăşeni scăpătaţi, femei şi copii de toate vârstele? Cauzele care i-au adus dincolo de pragul sărăciei sunt multe: sărăcie din născare, sărăcie de pe urma decesului părinţilor, sărăcie din cauza unor întâmplări nefericite – incendii, prădăciuni – sau din neputinţa de a munci la bătrâneţe, din cauza bolilor, a vârstei inapte unei activităţi lucrative, sărăcie în urma pierderii locului de muncă, din cauza lenei, a patimii băuturii sau, de multe ori, din cauza lipsei mijloacelor necesare pentru a presta o anumită activitate, cum ar fi uneltele, dar şi a lipsei hainelor sau încălţămintei decente”. Acestor cauze puteau fi adăugate şi altele, care făcuseră ca tocmai la Kronstadt să se adune atâta sărăcime

După cum se vede, părintele Ioan avea în vedere toate cauzele individuale şi sociala care puteau genera sărăcie, dar insista mai mult pe cele de ordin social. Pentru eradicarea lor era nevoie de măsuri prin excelenţă sociale şi de mare anvergură. În continuare, în „Chemare” se dădeau exemple concrete privind condiţiile de viaţă ale defavorizaţilor sociali din Kronstadt, părintele Ioan încercând să le descrie: „Mă îndoiesc că opiniei publice din Kronstadt îi convine să vadă tabloul atât de sumbru şi atât de puţin arătos al sărăcimii din oraşul nostru. Nu strâmbaţi din nas, domnilor! Aceştia sunt concitadinii şi fraţii noştri! Imaginaţi-vă acele bojdeuci igrasioase, pe jumătate îngropate în pământ, şi acele subsoluri în care îşi duc de obicei zilele săracii noştri, în care se înghesuie 30,40, uneori de la oameni în floarea vârstei şi bătrâni până la sugari, în umezeală, murdărie, duhoare, aproape goi şi veşnic flămânzi”.

Părintele Ioan propunea „întregii comunităţi, feţelor bisericeşti, militarilor, funcţionarilor, comercianţilor, orăşenilor de toate stările să se constituie într-o epitropie sau asociaţie, după exemplul celor existente în unele oraşe, inclusiv în Sankt-Petersburg, pentru ca, prin eforturi comune să putem asigura un adăpost pentru săraci, un atelier cu diferite profiluri şi o şcoală de meserii”. „Nu vă speriaţi, domnilor, gândindu-vă că e o treabă complicată care cere multă bătaie de cap – continua părintele Ioan. Dumnezeu ajută în tot lucrul bun, iar unde este Dumnezeu apar îndată toate cele de trebuinţă. Dacă oraşul s-a arătat dispus să accepte o asemenea mulţime de săraci, ei înşişi proveniţi dintre orăşeni, tot el trebuie să-şi asume obligaţia de a le aigura o anumită ocupaţie celor ce sunt apţi de muncă şi care stau degeaba. A venit timpul să se găsească o rezolvare şi să se treacă la fapte. Să se organizeze pentru cei apţi de muncă un atelier, iar pentru nevârstnici o şcoală de meserii. În cel mai rău caz, o anumită parte a acestei categorii de populaţie să fie strămutată altundeva.”

În cea de-a doua „chemare” , părintele Ioan, referindu-se la ceea ce spunea Sfântul Apostol Pavel – „datori suntem noi, cei tari, să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi” (Rom. 15,1) – afirma: „În condiţiile în care avem în oraş un potenţial uman atât de bogat şi o atât de mare diversitate de forţe şi talente, oameni instruiţi, pricepuţi, întreprinzători şi cu stare materială bună, chiar dacă nu excepţională, ar fi păcat în faţa lui Dumnezeu şi ruşine în faţa oamenilor să-i lăsăm pe aţâţia dintre concitadinii noştri rupţi şi izolaţi de organismul social şi de condiţiile de viaţă decente ale majorităţii. Mă adresez din nou societăţii, cu prea-plecata mea rugăminte de a acorda o atenţie activă săracilor din Kronstadt, ei înşişi locuitori cu drepturi egale ai oraşului, în sensul de a se căuta şi găsi pentru ei un spaţiu de locuit în comun şi de a li se asigura locuri de muncă, în funcţîe de posibilităţile fiecăruia, pentru a se putea întreţine singuri. În numele creştinismului, în numele iubirii de oameni şi al umanitarismului vă chem să-i ajutăm pe aceşti sărmani fără adăpost, să nu le refuzăm solidaritatea noastră, să le arătăm că sentimentul iubirii de oameni n-a dispărut încă şi că egoismul nu ne-a împietrit cu totul. Ce bine ar fi să organizam o Casă a dragostei de muncă! Mulţi ar putea să se regenereze moral. Iar dacă unul, capabil de muncă fiind, va refuza să se apuce de treabă, să-l dăm afară din oraş! Kronstadt-ul nu este o pepinieră de trântori!”

 

Viaţa şi minunile Sf. Ioan de Kronstadt

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *