Pr. Petroniu Tanase: Despre folosul necazurilor

–Dacă suntem atenţi, lucrurile care ne înconjoară pot fi “vehicule”spre Dumnezeu?  -Dumnezeu a făcut lucrurile, intermediare între El şi oameni. Pentru că distanţa dintre El şi om este foarte mare, ne-a pus la dispoziţie natura înconjurătoare, pentru ca, privind la ea, să putem înţelege câte ceva din ceea ce este Dumnezeu.

Sfântul Maxim spune că toată făptura are o raţiune sfântă. Sfinţii Părinţi nu văd numai latura utilitară a naturii, folositoare trebuinţelor trupeşti, ci şi taina dumnezeiască din ea.

Varietatea nesfârşită a Creaţiei nu e la întâmplare. Putea Dumnezeu să-l facă pe om fără nevoia de a se hrăni. Să ne hrănim cu aer, ca îngerii. El, însă, ne-a oferit toată lumea animală şi vegetală pentru ca, uitându-ne la ele şi folosindu-le, să înţelegem că nu suntem noi creatorii lor şi să ne apropiem de Creator. Avem nevoie de anumite substanţe chimice, pe care le găsim chiar în lucrurile pe care le mâncăm. S-au făcut ele aşa, de unele singure, la întâmplare? Întrebându-te astfel, ajungi să înţelegi că e cineva mult mai deştept decât tine, care a rânduit lucrurile cu atâta desăvârşire. Vrând-nevrând, te ridici cu mintea la Creator şi te smereşti, în acelaşi timp, trezindu-te legat, prin latura ta trecătoare, de ciclurile materiei. Să căutăm să aflăm raţiunile lucrurilor, ca să învăţăm modurile virtuţilor.

–Trebuie căutate raţiuni şi în propriile noastre vieţi de zi cu zi, în amănuntele aparent nesemnificative?

-Sigur, toate au o raţiune şi semnele lui Dumnezeu sunt peste tot.

–Şi în darurile sufleteşti?

-Sfântul Vasile cel Mare vorbeşte despre Rugăciunea Minţii. Şi spune el că nu trebuie să zicem neapărat cuvinte de rugăciune, ci în tot ceea ce facem, să ne îndreptăm mintea către Dumnezeu. Când mă trezesc dimineaţa,  să îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a mai dat o zi. Când mă îmbrac, să-i mulţumesc pentru haine; când mănânc, pentru bucate. Dacă fac treaba asta, am rugăciune necontenită, fără să spun rugăciuni. “Rugaţi-vă neîncetat” nu se adresează numai isihaştilor şi călugărilor, ci fiecărui creştin. În tot ceea ce faci, gândeşte-te la Dumnezeu. Părintele Paisie Olaru povesteşte că a venit, o dată, o bătrână la el şi i-a zis: “Părinte, eu sunt analfabetă şi nu ştiu rugăciuni. Dar când fac curăţenie prin casă zic, în mintea mea: «Doamne, curăţă sufletul meu de păcate, ca să fiu curată cum e casa mea». Şi când spăl rufe: «Doamne, spală relele din sufletul meu, ca să-ţi plac ţie aşa cum îmi place mie o rufă curată»”. Fără să ştie, ea avea teologia Sf. Vasile!

–Cum trebuie să privim necazurile?

-Spune Sf. Ioan Gură de Aur: de  mare folos sunt necazurile, pentru că ne curăţă de păcate şi ne fac mai înţelepţi. Dumnezeu, în milostivirea Lui, ne dă şi încercări. Trebuie să le răbdăm, că ele nu vin fără rost; nu trebuie să ne revoltăm. Dacă ştie Dumnezeu şi numărul firelor de păr din cap, atunci tot ceea ce vine asupra noastră e cu îngăduinţa Lui. Iar dacă Dumnezeu îngăduie ceva, aceea este numai spre folosul nostru. “Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat”. Zic unii: “De ce mă pedepseşte Dumnezeu aşa, că n-am făcut nici un rău ?”. Trebuie, dar, să înţelegem că fiecare avem o cruce de dus, care nu e mai grea decât putem duce, şi care ne e de folos.

–A rămas ortodoxia românească afectată de anii de comunism?

-Da, dar rănile se pot vindeca. Idealurile comunismului au fost inspirate de Satana. Viziunea materialistă asupra existenţei este străină de menirea omului. Omul trebuie să se trudească pentru ca, de la nivelul la care se află,  să se ridice, să se înnobileze, să se sfinţească, nu să se coboare în animalitate. Prin credinţă vom vindeca rănile comunismului. Şi prin asumarea propriilor noastre greşeli.