Ţine minte că o singură temă ai de predat, pe Hristos

Am aflat cu bucurie (da, cu bucurie, nu cu tristețe) că a plecat în veșnicia după care a tânjit aproape un veac, părintele nostru drag Arsenie Papacioc de la Techirghiol. Mă bucur, pentru că sunt încredințat lăuntric că s-a deschis Cerul să primească un Cuvios și un mărturisitor cum puțini au fost în anii ceștia tulburi din urmă.

Despre dânsul se vor scrie de acum pagini întregi pe majoritatea site-urilor ortodoxe, se vor edita cărți, se vor distribui cuvintele sale pe facebook.

Nu e locul aici a relua cele ce se vor mai spune, vreau doar să evoc în cuvinte puține ce a însemnat Părintele pentru mine.

Am avut șansa să discut de două ori cu dânsul în urmă cu mai bine de zece ani și am pus la inimă fiecare cuvințel rostit atunci de avva. Îmi amintesc și acum că m-a îmbărbătat îndelung, zicându-mi: „Să studiezi cu râvnă cele ale teologiei ca să te mântuiești și tu și să mântuiești și pe alții„.

Pe vremea aceea, fiind profesor de religie, mă frământam cum să împac programa școlară destul de aridă și neprietenoasă cu nevoile sufletești ale elevilor mei. Cuvântul său mi-a arătat direcția clară și singurul lucru care trebuiește: „Nu știu ce teme sunt în programă, nu contează, dar ține minte că o singură temă ai de predat, pe Hristos„.

Cu ochii săi mari, calzi și frumoși îți sfredelea sufletul, ca să vadă cam ce hram porți și se bucura sincer, ca un copil, că oamenii vin „să se însorească” pe litoral, dar își fac timp să vină și pe la dumnealui.

Avem de acum încă un rugător mare la Ceruri. Domnul cel Iubitor de oameni să-l numere împreună cu casnicii Lui.

Noi suntem mai săraci, dar Cerul este mai bogat, însă tainic cerul și pământul se îngemănează, căci suntem popor al nădejdii și al învierii și împreună suntem Biserica.

Mie… mie deja mi-e dor de dânsul…

Laurențiu Dumitru