Viziunea Părintelui Arhimandrit Cleopa Ilie cu privire la Părintele duhovnicesc
2 martie 2018
Share
Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie s-a născut în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, la 10 aprilie 1912. fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru şi Ana Ilie. Din cei 10 copii, cinci aveau să intre în monahism. De mic era râvnitor spre cele dumnezeieşti, îndeletnicindu-se cu postul,rugăciunea şi faptele bune.
În jurul anului 1920, sora Părintelui Ilie Cleopa, Ecaterina, pleacă la Mânăstirea Agapia – Neamţ pentru a se călugări. Spre sfârșitul anului 1927, fratele său mai mare, Gheorghe, a intrat în obștea Schitului Sihăstria – Neamţ. A fost călugărit, primind numele de Gherasim. În iarna anului 1929, după sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Constantin şi fratele său Vasile s-au hotărât să plece la Schitul Sihăstria – Neamț pentru a sluji toată viața lui Iisus Hristos. După ce s-au rugat mult lui Dumnezeu, cu post şi metanii, au luat binecuvântare de la preotul satului şi au spus părinților gândul lor; şi așa au plecat la mânăstire.
La intrarea în obştea Schitului Sihăstria, împreună cu fratele său mai mare, Vasile, au fost trei zile ispitiţi canonic, după care au fost primiţi de cătrestareţul de atunci, Părintele Ioanichie Moroi. În anul 1937, la sfârșitul lunii iulie, rasoforul Constantin Ilie a fost rânduit de egumen să fie făcut călugăr.Avea şase ani de ucenicie în schit. După aceasta şi-a continuat ascultarea de cioban la oile schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie (unchiul său) și Antonie Olaru. În data de 30 mai 1941, un incendiu devastează incinta schitului, arzându-i chiliile de lemn, acoperişul bisericii şi paraclisul. După incendiu, Schitul Sihăstria supravieţuia din ce în ce mai greu. Bătrânul stareț Ioanichie, în vârstă de 82 de ani, era tot mai bolnav şi aproape orb. Nu mai putea sluji Sfânta Liturghie și cu greu spovedea și dădea sfaturi. În iunie 1942, la numai 30 de ani, Părintele Cleopa Ilie este adus în schit şi numit locțiitor de egumen, întrucât starețul Ioanichie Moroi era în incapacitate de a-şi mai exercita funcţia. Părintele Ioanichie Moroi avea să treacă la Domnul doi ani mai târziu, la 3 septembrie 1944. Prima grijă a Părintelui Cleopa Ilie a fost aceea de a reînnoi incinta și chiliile arse, să acopere cu tablă biserica de piatră şi să facă un nou paraclis.
În anul 1944, la 27 decembrie, monahul Cleopa este hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945, ieromonah de Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. După această dată este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria. Între anii 1945-1946, schitul se reînnoieşte, reconstruindu-se o mare parte din chilii şi o trapeză de peste 100 de persoane. În anul 1947, pentru că numele şi activitatea duhovnicească şi administrativă a Protosinghelului Cleopa Ilie – Egumenul Schitului Sihăstria – Neamţ, deveneau tot mai cunoscute, Patriarhia Română, care a observat eforturile de înnoire generală a acestui sfânt așezământ monahal, a propus ridicarea Schitului Sihăstria la rang de mănăstire independentă şi de sine stătătoare. Patriarhul României, Nicodim Munteanu, a aprobat ridicarea Schitului Sihăstria la rang de mănăstire, în 30 iunie 1947, precum şi ridicarea Protosinghelului Cleopa Ilie la rang de Arhimandrit. Hirotesia sa s-a făcut la 19 septembrie 1947. Aceasta s-a hotărât întrucât Părintele Ilie Cleopa a reuşit ca numai în cinci ani de zile să facă dintr-un schit ars integral, aproape în paragină şi cu monahii risipiţi pe la alte mânăstiri, o mănăstire renumită și bine organizată. În noiembrie 1946, mama Părintelui, văduvă şi singură, intră în obştea Mânăstirii Agapia Veche. În 1947 este tunsă în monahism cu numele Agafia. Se nevoieşte aici 22 de ani, după care trece la Domnul la 15 septembrie 1968.
Odată cu venirea comuniştilor la putere, urmează o perioadă de grele încercări pentru Părinte. Ceea ce avea să îl aducă în vizorul autorităţilor a fost o predică pe care a rostit-o la sărătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, spunând: Să dea Dumnezeu ca și conducătorii noștri de acum să fie ca Sfinţii Împărați, ca să-i pomenească Biserica în veac! şi lăudând râvna marilor împărați, care au dat libertate creştinilor şi au construit numeroase biserici. Cineva din cei prezenți l-a denunțat, astfel că a fost arestat şi anchetat pentru cinci zile la Târgu Neamţ. A fost eliberat la fel de repede cum fusese şi arestat. Cei din jurul său, conştientizând că va mai avea de furcă cu autorităţile comuniste, l-au sfătuit să se ascundă pentru un timp în munţi. Părintele Ilie Cleopa și-a făcut atunci un bordei din lemn, în pământ, la 6 km de mânăstire, în adâncul pădurii. Monahii din mânăstire îi mai duceau din când în când câte ceva de mâncare. Părintele se ruga acolo neîncetat, ziua şi noaptea, cerând ajutorul şi mila lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, către care avea multă evlavie. După șase luni de retragere în munţi, Arhimandritul Ilie Cleopa a fost readus ca stareţ în obștea Mănăstirii Sihăstria, spre bucuria tuturor, atât a călugărilor, cât și a credincioşilor. În anul 1949, la 30 august, Arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareț al Mănăstirii Slatina – Suceava şi se transferă acolo împreună cu 30 de călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria, în urma deciziei PatriarhuluiIustinian. În locul său este numit stareț la Sihăstria Protosinghelul Ioil Gheorghiu. La Mănăstirea Slatina întemeiază o obște care avea să ajungă la peste 80 de vieţuitori. Arhimandritul Ilie Cleopa a fost rânduit de Mitropolia Moldovei să supravegheze şi să îndrume viaţa duhovnicească a mai multor mănăstiri din împrejurimi: Putna, Moldovița, Râșca, Sihăstria și schiturile Sihla și Rarău, după modelul Mănăstirii Slatina.
Până în primăvara anului 1952, Mănăstirea Slatina a înflorit, ajungând să se numere printre cele mai bine organizate mănăstiri din țara noastră. Diavolulînsă, care nu doarme niciodată, nu putea răbda buna nevoinţă şi armonia monahilor din Mănăstirea Slatina. De aceea, a îndemnat Securitatea de atunci să facă o anchetă amănunţită în obștea acestei mănăstiri. Sosind noaptea, organele de securitate l-au cercetat şi ameninţat pe stareţ şi pe cei mai de seamă din mănăstire. Până la urmă i-au reținut pe câțiva dintre ei, în frunte cu Părintele Ilie Cleopa, tânărul Ieromonah Arsenie Papacioc și fratele Constantin Dumitrescu. Ducându-i la Fălticeni, i-au anchetat toată noaptea. La sfârșit i-au spus părintelui să nu mai facă „propagandă religioasă” şi i-au dat drumul. Atunci Părintele Ilie Cleopa s-a retras în taină, împreună cu Ieromonahul Arsenie Papacioc, în Munții Stânişoarei, până s-au liniștit tulburările de la Slatina. Părinţii au înfruntat cu stoicism vremea friguroasă, foamea, setea, lipsurile, rugându-se ziua şi noaptea şi întărindu-se unul pe altul. Părinții Cleopa și Arsenie s-au nevoit în Munții Stânișoarei până în vara anului 1954, când Patriarhul Iustinian a obținut aprobarea ca cei doi nevoitori să se reîntoarcă la mănăstire sau să vină la Patriarhie. Părinții Cleopa și Arsenie s-au reîntors la Mănăstirea Slatina, spre bucuria călugărilor și a credincioșilor din partea locului. În primăvara anului 1955 s-a organizat o acțiune de lămurire si combatere a stilismului. Se încerca repararea schismei unora din credincioșii ortodocși care, insistând asupra respectării calendarului iulian neîndreptat în Biserică, s-au rupt de comuniunea cu Patriarhia Română. La această încercare de readucere a credincioșilor stiliști în sânul Bisericii Ortodoxe a participat şi Părintele Ilie Cleopa, făcând misionarism prin satele stiliste ale Moldovei. În toamna anului 1956, Părintele Cleopa Ilie a revenit la Mânăstirea Sihăstria, din judeţul Neamţ. De acum, viaţa duhovnicească de la Mănăstirea Sihăstria s-a întărit şi consolidat tot mai mult. Părintele Cleopa Ilie spovedea şi povăţuia pe credincioşi şi monahi la chilia sa din deal.
Persecuţiile dintre anii 1959 și 1964 au fost cea mai dificilă perioadă prin care a trecut monahismul românesc în secolul XX. Spre sfârșitul anului 1959 s-a votat de către guvernul ateu din București, un decret special (Decretul 410/1959) prin care erau excluşi din mănăstiri toţi călugării mai tineri de 55 de ani şi maicile de până în 50 de ani. Decretul a fost aplicat cu severitate, sub controlul Securității, cu ajutorul Miliției și sub supravegherea Departamentului Cultelor. Până în primăvara anului 1960, au fost excluși din mănăstiri peste 4000 de monahi şi monahii. Mai întâi au fost excluşi din monahism pentru toată viaţa stareţii şi duhovnicii care aveau o activitate duhovnicească mai intensă și, din toate mănăstirile din ţară, întregul tineret, adică fraţii şi rasoforii, iar primirea de noi tineri în mănăstiri era interzisă şi supravegheată de Securitate. Părintele Cleopa Ilie a fost şi el vizat, dispoziţia autorităţilor fiind să fie dezbrăcat de haina monahală şi să aibă domiciliu forţat în satul său natal. Ca mulţi alţi călugări, a refuzat să părăsească haina monahală şi să părăsească mănăstirea. Văzând această situaţie grea, știind că este mereu supravegheat de organele politice,Părintele Cleopa Ilie, îndemnat de Duhul Sfânt, s-a retras din nou – pentru a treia oară – în Munții Moldovei, la mult iubita sa liniște. Întâi s-a dus în pădurile din jurul comunei Hangu. Apoi și-a făcut un mic bordei din lemn, nu departe de culmea Muntelui Petru Vodă. Aici s-a nevoit cinci ani, îndurând aceleaşi greutăţi ca și mai înainte. S-a îndeletnicit cu postul, privegherea, rugăciunea şi cu scrierea. Iată titlurile câtorva din scrierile sale alcătuite în vremea când stătea în munți: Predici pentru monahi, numită șiUrcuș spre înviere; Spovedania arhiereilor, Spovedania stareţilor,Spovedania duhovnicilor, Spovedania preoţilor de mir, Spovedania monahilor, Despre vise şi vedenii, precum şi Minunile lui Dumnezeu din zidiri. În toamna anului 1964, când tulburările şi prigonirile Bisericii s-au mai liniştit, părintele revine în Mănăstirea Sihăstria, ca duhovnic al întregii obşti, şi povăţuieşte fără întrerupere atât călugări, cât și mireni, timp de 34 de ani. Cuvântul său ajungea în toată ţara şi peste hotare, numele său fiind vestit, cunoscut şi iubit de toţi. Era căutat de zeci de oameni zilnic, pentru sfat, povaţă, îndrumare. El îi primea pe toţi cu dragoste, învăţându-i cele de trebuinţă ale credinţei şi petrecându-i cu dragoste. A rămas celebră vorba sa, care îi este reprezentativă: „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce”. Așa de mare era dragostea sa „că dacă aş avea un sac mare, v-aş băga pe toţi în el, şi v-aş duce în Rai !”.
Lunile septembrie-noiembrie ale anului 1998 prevesteau sfârşitul apropiat al Părintelui Cleopa Ilie. Acum vorbea tot mai puţin, cu voce stinsă şi mereu repeta aceleaşi cuvinte: „De acum mă duc la fraţii mei!”, „Lăsaţi-mă să plec la frații mei!” Apoi iarăşi spunea: „Mă duc la Hristos! Rugați-vă pentru mine, păcătosul!” Până duminică, 29 noiembrie a spovedit călugări şi credincioşi Era senin la față, vorbea calm şi frumos celor care îl întrebau şi nu refuza pe nimeni care voia să-l vadă. Pe toți îi mângâia şi îi îmbărbăta ca întotdeauna, în liniște si bucurie. Începând de Duminică, de la ora 4 după-amiază,Părintele Cleopa nu a mai răspuns la întrebările ucenicilor săi şi a rămas nemişcat, cu ochii întredeschişi, pe scaunul său de spovedanie, ca într-o răpire, timp de mai bine de unsprezece ore. Luni dimineață (noaptea) la orele 3.30, bătrânul s-a deşteptat ca dintr-un somn adânc, fiind bine dispus şi mulţumit sufleteşte. Apoi a cerut ceva de mâncare, zicând: „Aţi mai văzut voi vreun călugăr să mănânce la ora asta?” Luni, 30 noiembrie, şi marţi, 1 decembrie, părintele a stat cu credincioşii şi a dat sfaturi ca de obicei. Luni seară însă, în chip neobişnuit, Părintele Cleopa Ilie a început să-şi citească rugăciunile dimineţii, deşi ucenicii i-au spus: „Părinte, acum este seară. Rugăciunile dimineții citiţi-le mâine dimineaţă!”
Ucenicii au privit acest fapt cu neîncredere. Marți seara s-a culcat târziu, dând semne de mare oboseală. La ora 2:20, miercuri dimineață (2 decembrie) ucenicul său a auzit că părintele respira din ce în ce mai rar. Când s-a apropiat de el, Părintele a răsuflat adânc şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Iisus Hristos, întru nădejdea Învierii şi a vieţii veşnice. Înmormântarea a avut loc la 5 decembrie, fiind prohodit de către ÎPS Părinte Daniel – Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, precum şi de alţi opt arhierei, preoţi, diaconi şi mulţime multă de credincioşi, veniţi din toate părţile ţării. Multă lume se închină în chilia şi la mormântul Părintelui Cleopa Ilie, şi iau pământ şi flori de binecuvântare, spunând că simt ajutor, prin rugăciunile sfinţiei sale. Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan – vechi ucenic al Părintelui, spunea: „Părintele Cleopa este considerat, pe drept cuvânt, unul din cei mai iscusiţi duhovnici, sfetnici şi predicatori ai monahismului românesc contemporan. Viaţa sa interioară exemplară, de ascet şi sihastru consacrat, experienţa sa în nevoinţa monahală, vastele sale cunoștinţe scripturistice şi patristice de autodidact care te uimesc, memoria sa rar întâlnită, blândeţea, dragostea sa de oameni, râvna pentru Dumnezeu şi cuvântul său hotărât, înţelept şi precis, unit cu darul frumoasei vorbiri în grai dulce moldovenesc fac din Arhimandritul Cleopa Ilie o personalitate în spiritualitatea noastră ortodoxă. Credincioşii, numeroşii săi fii duhovniceşti, călugări şi mireni, îl socotesc ca fiind o binecuvântare a lui Dumnezeu pentru Biserica noastră”.
Câteva aprecieri şi mărturisiri personale, precum şi câteva cuvinte despre Părintele duhovnicesc
Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie s-a conturat şi s-a identificat în mintea şi în inima mea, prin câteva trăsături şi calităţi distincte: – în primul rând caracterul, onoarea şi demnitatea părintelui; după aceea cultura teologic – duhovnicească şi nu numai, cu care a fost înzestrat datorită muncii şi tenacităţii prea cuvioşiei sale; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de dişciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare academică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări şi cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis, chiar natura, spiritual şi, de ce nu, şi cu acut simţ al umorului, sănătos şi autentic, toate acestea ducând la descoperirea în persoana sa a eticii bunului simţ, pe care a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi o întâlneşti tot mai rar!… Părintele Cleopa Ilie a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice!… Totodată, sfinţia sa a fost unul dintre cei mai luminoşi şi mai învăţaţi călugări ai noştri, duhovnic aspru cu păcatul dar mereu blînd cu păcătosul, plin de harul păcii şi al bucuriei. L-am apreciat mereu pentru felul în care ştia să-şi argumenteze opiniile şi să şi le spună simplu şi învăluindu-le în bunătate, spre a nu răni.
Şi, totodată sfinţia sa realiza faptul că păstorul duhovnicesc trebuie să arate în toate bună-rânduială. Fiindcă în bună-cuviinţă stau toate chipurile unei purtări frumoase. Păstorul duhovnicesc îşi păzeşte buna cuviinţă în relaţiile sale când: – nu îşi neglijează îndatoririle sfinte şi apostolia sa; – când îşi aminteşte că trebuie să fie, oriunde şi oricând, un model creştin, când vorbeşte şi când tace; – când se conformează el însuşi responsabilităţilor care decurg din grija pentru conştiinţa turmei sale. Păstorul duhovnicesc care nu (se) neglijează şi îşi aminteşte cele ce se cuvin lui, aflându-se într-o adunare, nicidecum nu se va lepăda caracterul cuviincios, fiindcă acesta este cu neputinţă de îndepărtat de la el, deoarece nu îi îngăduie aceasta însăşi vrednicia preoţească, care este nedespărţită de cuvioşie. Chipul preoţesc de neschimbat îl constrânge pe preot să se armonizeze cu multă luare aminte şi atenţie cu relaţiile din obştea lui şi să îşi facă aceste relaţii cu multă prevedere. Mai întâi şi mai presus de toate, se armonizează caracterului sfânt ce i se impune. Trebuie să nu se arate în adunări fără vreo pricină impusă de slujirea lui, ori să le caute pe acestea cu tot dinadinsul, sau să se facă plăcut acestora. Trebuie să îşi facă relaţiile cu mulă chibzuinţă şi după o îndelungă şi atentă cercetare a petrecerii şi caracterului şi a cugetului persoanelor cu care urmează să aibă relaţii. Dacă acestea sunt în aşa fel încât prietenia şi relaţia cu ele să îi aducă lui cinste şi bun renume, atunci poate să se împrietenească şi să intre în relaţie cu ele. Dar dacă, dimpotrivă, reputaţia acestora nu este bună ori sunt socotite de o moralitate îndoielnică, sau de un cuget stricat, sau de o petrecere şi vieţuire rău famate, atunci prietenia faţă de acestea şi relaţia cu ele cu cât este mai apropiată, cu atât este mai vătămătoare şi mai insultătoare. Aceasta ne învaţă pe noi Sfântul Apostol Pavel când zice: „Nu vă înşelaţi, căci vorbirile rele strică obiceiurile bune”[1]. Asemenea relaţii îl vatămă foarte mult mai ales pe preot, fiindcă, în împreună-petrecerea cu persoanele prost văzute din punct de vedere moral, pe nesimţite, se depărtează cuvioşia lui şi este prădată puţin câte puţin bogăţia bunei-cuviinţe preoţeşti, şi la urmă se va afla şi el gol de toată cinstea şi respectul din parte celor păstoriţi de el. Despre acest preot se poate spune, în chip foarte potrivit, cuvântul profetului Osea: „Şi alţii au mâncat puterea lui, iar el nu a ştiut”[2]. Prin urmare prietenia şi filiaţia duhovnicească se constituie a fi un criteriu indispensabil în vederea realizării şi desăvârşirii unei relaţii duhovniceşti, bazată pe încredere, deschidere şi dragoste reciprocă, ziditoare şi mult folositoare!…
În acest fel stând lucrurile, apreciat fiind în mod deosebit de către Părintele Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, vom sublinia şi reţine faptul că Părintele Ilie Cleopa a fost toată viaţa drept, vertical şi demn ca bradul (şi la propriu şi la figurat), cu o voce puternică, impunătoare, intrasingent dar totuşi cald şi cât se poate de uman în toate deciziile pe care le lua, mai cu seamă în problemele bisericeşti, spirituale şi duhovniceşti. Era cu o vitalitate remarcabilă pentru vârsta pe care oricum nu şi-o trăda, cu un simţ al umorului măsurat – aşa l-au cunoscut şi aşa îl vor purta permanent în inimă pe Părintele Cleopa toţi cei mulţi, care au trecut pragul Mănăstirii Sihăstria. În toate împrejurările prezenţa cuvântătoare a venerabilului părinte era cuceritoare şi mult folositoare. Prin sinceritate, prin cultura sa duhovnicească, prin trăire dar mai ales printr-o neclintită voinţă în Mântuitorul Iisus Hristos, căci a voi şi a face în Domnul Iisus Hristos au fost două daruri, îndelung lucrate şi cultivate de către Părintele Ilie Cleopa. Şi acest lucru pentru că păstorul spiritual, ca să poată să-l ajute esenţial pe fiul său duhovnicesc şi să-şi împlinească misiunea sa ultimă trebuie să dispună de calităţi religioase, morale şi raţionale eminente, dăruit prin asceză slujirii lui[3]. Reprezentarea Domnului de către preot sau păstor în timpul exerciţiului slujirii sale aduce ca rezultat asumarea din partea lui a responsabilităţilor celor mai mari, ce impun mobilizarea tuturor puterilor şi a capacităţilor lui pentru realizarea deplinătăţii virtuţilor, prin urmarea lui Iisus Hristos „după măsura întrupării”[4]. Astfel, preotul ar putea să devină „modelul credincioşilor” şi „Evanghelie vie”, propovăduind prin personalitatea lui[5] caracterul izbăvitor şi mântuitor al vieţii în Iisus Hristos şi oferindu-se pe sine însuşi ca dovadă şi chezăşie că poruncile lui Iisus Hristos se pot înfăptui, împlini şi desăvârşi cu adevărat[6].
În altă ordine de idei, Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie a primit cu multă dragoste pe foarte mulţi credincioşi de toate vârstele şi categoriile sociale, precum şi pe foarte mulţi tineri la sfat, încurajându-i şi ajutându-i pe mulţi dintre studenţii teologi să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe în anii grei ai dictaturii comuniste. A fost în acelaşi timp un bun păstrător al Tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în societate. Putem vorbi despre un slujitor distins al cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporului român.
Câteva concluzii şi încheierea
Preacuviosul Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie a fost un om al bucuriei, al seriozităţii şi discreţiei, un om care şi-a propus să înmulţească seriozitatea şi conştiinciozitatea şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al Părintelui Cleopa de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, precum şi a dogmelor şi a sfintelor canoane, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Patericul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.
Ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Cleopa a fost un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice, în Agora, precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruiere, mă (mai) gândesc că avem tendinţa, capcana ori ispita de a-i uita foarte repede pe aceşti oameni, sporiţi duhovniceşte şi îmbunătăţiţi din punct de vedere moral, pe aceste personalităţi ale culturii şi spiritualităţii noastre, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate căte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă, cu toate că ar trebui să ne aducem aminte „de mai marii noştri”!…
Prin urmare, cuvintele noastre sunt puţine şi neputincoase pentru a putea spune cât bine a făcut Părintele Cleopa Ilie, datorită ţinutei sale morale şi preoţeşti, a echilibrului şi înţelepciunii sale, a preocupărilor sale teologice şi cărturăreşti, a dragostei sale faţă de Dumnezeu şi (de) oamneni, a ataşamentului său faţă de ţara aceasta şi de Biserica strămoşească!…
Parcurgând viaţa şi biografia acestui părinte duhovnicesc constat, cu uimire şi admiraţie, tăria lui de caracter şi verticalitatea cu care a fost înzestrat acest contemporan al nostru în faţa căruia noi nu suntem altceva decât nişte oameni supuşi vremurilor acestei lumi şi acestui veac!…
Se cuvine aşadar, să-i aducem prinos de cinstire şi de recunoştinţă rugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harul şi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, în locaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată a Slavei Sale!
În încheiere, deci, voi susţine cu toată tăria că eu personal, mă simt foarte împlinit şi onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Arhimandrit Cleopa Ilie – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii noastre monahale româneşti, autentice şi mărturisitoare din aceste răzvrătite vremuri,având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia…
Stelian Gomboş
