ADAGIO PENTRU O FATĂ CUMINTE

Toată lumea ar fi crezut că fata s-a sinucis, dacă adevărul nu ieşea cu putere la iveală. A fost omorâtă, după ce a luptat pentru viaţa ei. Căţărându-se pe parapetul gropii negre a metroului, unde a fost împinsă, a demonstrat că nu voia să moară.
DUMNEZEU NU I-A ÎNGĂDUIT SATANEI SĂ ADAUGE ŞI DEFĂIMAREA SINUCIDERII, ACELUI SUFLET, OMORÂT PE NEDREPT.
Cine o aştepta acasă, în seara aceea, cînd fata nu s-a mai întors? Poate mama, căci moarta purta ghiozdan, ca o şcolăriţă cuminte. Cu cine vorbea la telefon, când s-a întâmplat să fie împinsă de la marginea peronului, de o necunoscută? Cu cineva care îi purta de grijă, care voia să ştie pe unde se află, cât mai avea până să ajungă unde era aşteptată, cu multă iubire. Convorbirea aceea s-a întrerupt pentru totdeauna, când asasina a călcat-o cu bocancul pe cap, tocmai când fata ajunsese sus, după ce se căţărase pe parapet. Din păcate, metroul tocmai intra în staţie.
De unde atâta ură şi stăruinţă în rău?!
Mi-e gândul la tinerii, veniţi în capitală să înveţe, la elevii de liceu, care străbat distanţe enorme, ca să ajungă la şcoala lor vocaţională. Şi ce mai râd unii de alţii, când o bunică îşi conduce comoara până în poarta şcolii! În zilele când oasele o dor şi nu-şi poate împlini slujirea de body-gard familial, ea cheamă cu insistenţă în rugăciune Îngerul Păzitor al fetiţei, ca să-l convingă să-i preia suplinirea şi să-şi dubleze vigilenţa. Câte bătrâne suportă fără să se mânie batjocurile colegilor de clasă, ba chiar revoltele copilei:
-Mai lasă-mă în pace mamaie, că sunt mare şi mă faci de râs!
Toată consideraţia pentru POLIŢIŞTII DE LA METROU, care au reuşit să prindă ucigaşa în serie, înainte de a mai ieşi din subteranul minţii sale întunecate. Mai încercase şi în altă staţie să împingă o fată, dar aceea s-a luptat şi a fugit.
Mă doare sufletul pentru fata cu ghiozdan. În jurul ei sunt acum zeci de îngeri, alintându-i obrazul lovit, coloana fracturată. Dormi în pace, draga de tine!

Elena Frandeş