Aici şi acolo

Un vuiet sinistru sfâşie în răstimpuri liniştea pustietăţii.

Urlă Dunărea  – spun bătrânii localnici care deşi au rămas puţini în sătucul din inima Deltei se încăpăţânează să trăiască aici,răzleţiţi  printre apele capricioase ca sălciile scorburoase care stau aplecate cu rădăcinile înfipte în mâlul înşelător. Cere cap de om – şoptesc înfioraţi privind întinderile verzi legănate sub adierea moale a vantului.Ei ştiu că balaurul cu trei capete care se zvârcoleşte şi se întinde pe mii de kilometri răpeşte la ceas de cumpănă suflete nevinovate  ba uneori îi cad pradă chiar pescari încercaţi,buni înotători care îi cunosc meandrele şi vârtejurile primejdioase.   Îşi mână la vale apele tulburi învelite în ceţurile lăptoase scobind pe sub maluri,rupând digurile ,îngrămădind în visteriile sumbre comori pe care numai seceta le mai scoate la iveală.           

 

Şerpuieşte printre munţi şi aşezări omeneşti înghiţind râuri şi izvoare apoi umflându-şi pântecele argintiu lasă în urmă dealurile lutoase care altădată îi zăgăzuiau apele şi se lăţeşte triumfătoare ca mai apoi să-şi dea ultima suflare în văgăunile întunecate ale mării. Şi nu ştii care pe care răzbeşte acolo.Dunărea se aruncă cu toată puterea să-şi facă loc printre talazurile înspumate care îi aţin calea urmărind curgerea greoaie până departe unde se pierde în imensitatea gri-albăstruie. Pînă aici ţi-a fost!

Oare ce n-a văzut şi n-a auzit ea de când colindă prin lume? De-ar putea vorbi câte ne-ar spune! Apele i-au fost brăzdate de corăbiile venite din toate colţurile lumii purtând în ele mărfuri preţioase ori ca să ducă în exil sau pe fundul mării nenorociţii pe care guvernatorii  nu mai aveau răbdare să-i schingiuiască atunci când toate drumurile duceau la Roma. Tineri şi copii,fecioare răpite pentru a fi vândute în pieţele imperiilor, bogăţii strânse în ţările ocupate de cotropitori toate au trecut rând pe rând prin apele ei urmărite de strigătele de durere ale mamelor ,înroşite de sângele victimelor nevinovate. Stăpânii peste stăpânii,neam după neam s-au perindat prin acest ţinut dintre Dunăre şi mare ocupând şi exploatând până la sânge tot ce era de jefuit lăsând  în urma lor o dâră de jale şi pojar.

 

Aici şi acolo sângele martirilor  a stropit pietrele ,s-a  amestecat cu apele şi pământul.Oase îngălbenite de curgerea vremii ţin temeliile bisericilor mărturisind jertfa pe care acest popor a adus-o pe altarul credinţei.

În satul care poartă numele Sfântului Nicolae se află ruinele unei bazilici paleocreştine care a adăpostit până de curând osemintele a patru martiri creştini şi a încă doi aşezaţi mai jos dar a căror nume  nu se cunosc.                                                                                                                

 

Plouase mult în anul în care au fost descoperiţi şi apele învolburate se repezeau pe versanţii dealurilor din jurul Niculiţelului umplând uliţele ,culcând în cale garduri şi copaci ducând cu ele pietre şi obiecte din gospodăriile potopite de năvala şuvoaielor. Abia după ce s-au potolit torentele şi ploaia a încetat au ieşit oamenii să vadă pagubele şi să mai dreagă câte ceva din stricăciunile rămase după trecerea apelor. Pe o uliţă unde apa îşi făcuse vad tot spălând pământul s-a ivit o ridicătură de piatră ca o cupolă ce părea că ascunde ceva preţios.

 

Câţiva localnici au spart acel acoperiş pentru a vedea ce conţine şi văzând că înăuntru erau patru sicrie cu rămăşiţe omeneşti au hotărât să anunţe autorităţile. S-a constatat ulterior că descoperiseră o criptă şi conform inscripţiei de pe perete cei care odihneau aici au suferit moarte martirică în timpul prigoanelor împotriva creştinilor din primele veacuri de după Hristos. Numele lor Zotic,Atal ,Camasie şi Filip arată că sunt băştinaşi însă modul în care au suferit mucenicia nu ni-l descoperă documentele martirologice care s-au pierdut ori nu pot fi uzitate . Sinaxarele însă, ne dau mărturii ale cruzimii cu care erau pedepsiţi creştinii nu numai de către romani ci şi de popoarele păgâne în mijlocul cărora trăiau.

 

Căci stăpânitorii dădeau exemplu rău popoarelor prin viaţa lor desfrânată ,de aceea samavolnicia,crima,jaful se întinseseră ca lepra în toate ţinuturile. Li se răpeau femeile şi ogoarele,le erau omorâţi copiii dar nimeni nu îndrăznea să riposteze căci se temeau de mânia şi răzbunarea împăratului. Numai creştinii preferau să îndure chinuri şi să moară decât să trăiască după modelul dascălilor răutăţii.

Dezgustaţi de practicile păgâne,cutremuraţi de priveliştea ororilor săvârşite împotriva celor fără apărare numeroşi ostaşi,dregători din administraţia romană ,robi sau cetăţeni liberi treceau la Creştinism. Edictele de persecutare a creştinilor dădea frâu liber calomniilor şi oricine putea să aducă învinuiri pe baza cărora cei bănuiţi erau urmăriţi şi târâţi în închisoare. Creştinilor,deşi erau paşnici,plăteau dările ,nu participau la revolte,munceau şi nu făceau nimănui vreun rău ,li se atribuiau faptele cele mai sordide .

 

Astfel că mulţimile erau asmuţite împotriva lor prin minciună şi chiar solicitate să născocească metode şi unelte de tortură.Cei mai rezistenţi erau scoşi în fiecare zi în amfiteatre ca să vadă chinurile celor osândiţi şi să apostazieze. Li se cerea să-L blesteme pe Hristos şi să spună că Cezarul este Dumnezeu.

În fiecare cetate locuitorii erau trecuţi pe liste şi strigaţi la templu ca să aducă jertfe idoleşti. Aceia care erau creştini în ascuns şi nu se prezentau în faţa autorităţilor erau aduşi cu escortă militară şi după ce treceau prin mulţimea înfuriată care-i lovea cu pietre,îi târa şi-i batjocorea erau daţi pe mâna chinuitorilor. Îmbrăcaţi în piei crude de animale salbatice erau legaţi de stâlpi şi lăsaţi să fie sfâşiaţi de câini sau înfăşuraţi cu bucăţi de pânză îmbibate cu ulei peste rănile sângerânde li se dădea foc.Deşi erau puşi pe grătare încinse,strujiţi cu căngi de fier,,legaţi de cozile cailor ,aruncaţi în gropi de var ,băgaţi în cazane cu smoală şi multe alte cazne pe care le inventau minţile demonizate ale păgânilor creştinii ieşeau biruitori şi văzând răbdarea şi credincioşia cu care întâmpinau chinurile mulţi le urmau pilda.

 

Contemporanii lor vorbesc cu admiraţie despre creştinii care mergeau spre locurile de pătimire : Cei care mărturiseau pe Hristos păşeau veseli,multă demnitate şi bucurie se citea pe feţele lor iar lanţurile îi îmbrăcau ca o podoabă fermecătoare ,parcă ar fi nişte mirese gătite de nuntă cu haine ţesute şi brodate cu aur răspândind mireasma Lui Hristos încât unii credeau că sunt unşi cu uleiuri frumos mirositoare.

 

Aşa vor fi pătimit şi cei patru ostaşi ai Lui Hristos pe care Biserica noastră îi cinsteşte rânduind prăznuirea lor în a patra zi a lunii iunie. Îi vedem înveşmântaţi în ţinută ostăşească ori în hainele epocii dar numai Hristos şi ei ştiu cine au fost şi câte au îndurat ca să mărturisească pe adevăratul Dumnezeu.

Trupurile lor schingiuite s-au odihnit veacuri lungi şi frământate de aceeaşi sete de putere .S-au schimbat doar actorii şi mijloacele.

 

Sfinţii au rămas la fel ,tari în credinţă,nevinovaţi ca pruncii pe toate să le creadă ,pe toate să le nădăjduiască după chipul şi asemănarea Lui Hristos.

Am intrat în cripta frumos zidită din cărămizi aşezate de meşteri pricepuţi. Vopseaua roşie sau poate sângele cu care au scris pe tencuiala proaspătă nu se mai cunoaşte. În urma contactului cu aerul s-a degradat sau poate chiar detaşarea cu care privim o face greu de sesizat.

 

Am înălţat în mormântul rotund o rugăciune către Dumnezeu gândindu-mă la Biserica noastră şi la ţara noastră ,la românul care a uitat că la fiecare pas pe care-l face calcă pe sânge de martiri.

Şi Sfinţii s-au grăbit să ne bucure ca de fiecare dată la ziua prăznuirii lor. Din senin s-a pornit o ploaie curată şi binecuvântată care a veselit faţa pământului şi ne-a arătat că aceşti Sfinţi martiri au o tainică legătură cu apa şi că oricând îi rugăm vor mijloci la Dumnezeu pentru noi ca să înceteze seceta.

 

O,Prea Fericiţilor Mucenici ai Lui Hristos : Zotic,Atal,Camasie şi Filip rugaţi-vă prea Milostivului Dumnezeu pentru Biserica noastră dreptmăritoare şi pentru poporul cel credincios ca să dobândim prin rugăciunile voastre îndurare,pace şi har spre a cânta împreună cu voi ,acum şi-n veacul viitor:Aliluia !