LOADING

Type to search

Editoriale

Libertate creștină: Constantin cel Mare și Sfânt

Share
Constantin este şi Mare şi Sfânt, pentru că este înţelept (precum Solomon), este blând (precum David) şi este credincios (precum apostolii). El dă primele legi în spirit creştin: cinstirea duminicii, protejarea familiei, înlăturarea pedepsei prin crucificare. Sinodul niceean convocat în 325 nu condamnă doar erezia, cât mai ales dezbinarea. Constantin părăseşte confortul Britanniei, pentru a pune capăt abuzurilor lui Maxenţiu.
Vitejia credinţei întăreşte dorul după Dumnezeu, leapădă orice manifestare a fricii şi arvuneşte dragostea. Constantin este un viteaz soldat al lui Hristos. Este David cel Nou, care învinge pe Goliat şi pune duşmanul pe fugă.
Nu foloseşte Biserica din considerente politice, cum speculează unii, ci se regăseşte ca făcând parte din ceata învingătorilor. El vede în perspectiva învierii. Este sfânt şi are vocaţie de sfânt.
Încă din perioada copilăriei de la Niş (Moesia, azi în Serbia), Gaius Flavius Galerius Aurelius Constantinus aude despre tainele Împărăţiei lui Dumnezeu de la mama sa, creştina Elena, ulterior canonizată. Tatăl său, Constantius Chlor, a fost tribun, prefect, apoi caesar. Pe 25 iulie 306, la Eburacum (York, Britannia), Constantin este declarat împărat de către armată (Diocleţian murise de un an). Apoi ocupă Spania (310) şi Italia (312).
Schimbarea începe cu abandonarea cununii de lauri şi acceptarea diademei: Cezar e slujitorul lui Hristos.
Creştinismul iasă din catacombe. Persecuţiile încetează.
Este cert că imperiul era în criză şi că avea nevoie o soluţie miraculoasă de salvare. Dar Constantin nu vede în creştinism doar un pansament politic, ci singura cale de supravieţuire. Teritoriul extrem de vast trebuia mai bine administrat, atacurile barbare trebuiau oprite. Era nevoie de un strateg desăvârşit.
Satana înseamnă să îți iubești aranjamentele, să cauți comodități, să-ți iubești bunăstarea și traiul bun. Te lepezi de satana? Satana este burghezia obiceiurilor și a confortului, te lepezi de el și te unești cu Hristos? Te lepezi de arme? Te lepezi de statuete? Te lepezi de lăcomie? Te lepezi de răutate? Te lepezi de clevetire? Altfel nu te poți uni cu Hristos.
Pacea sufletească vine după un război duhovnicesc. Pot iubi păsările fără să fiu membru în vreo asociație de ocrotire a lor, dar nu Îl pot iubi pe Hristos fără să aparțin Bisericii Lui.
Drama nu este că nu am ajuns manageri, drama este că nu am devenit noi înșine.
Civilizația creștină nu va muri niciodată, deoarece este unica care păstrează pacea iubirii veșnice.

În anul 325, cu largul concurs al împăratului Constantin, Sinodul Ecumenic de la Niceea a stabilit că Hristos este Dumnezeu adevărat, nu doar o creatură, fie ea și cea mai perfectă. Asta înseamnă că în Hristos am câștigat cu mult mai mult decât am pierdut în Adam. Că, în afară de Hristos, nimeni nu ne-a mai propus vreodată o schimbare de o asemenea anvergură. Să credem că Dumnezeu a vorbit prin sfinți înseamnă să credem că sfinții spun adevărul, înseamnă să îi credem pe sfinți.

Diavolul ne amăgește, încercând să ne ofere posteritatea în locul eternității. Constantin a înțeles asta și L-a pus mereu pe primul loc pe Dumnezeu, nu a avut gânduri de glorie lumească, ci a vrut să facă dreptate într-o lume crudă, mai ales celor marginalizați până atunci. Este un gest fără precedent în istoria lumii.

Deși era conducătorul celui mai mare imperiu din istorie, Constantin le spunea tuturor să nu îi cinstească statuile, făcute din inerție de meșteșugari, ci să le hulească și să Îl cinstească doar pe Dumnezeu. Cine Îi dă slavă doar lui Dumnezeu pe pământ, după moarte va fi acolo unde se dă slavă doar lui Dumnezeu. Miza este enormă, iar Constantin a înțeles-o: Dumnezeu vrea să vadă dacă ne dorim învierea și veșnicia.

 

Tags:

You Might also Like

1 Comment

  1. Paul 21 mai 2018

    Multumim pentru lectia de istorie.

    Răspunde

Leave a Comment Paul Cancel Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *