ÎN APĂRAREA TATĂLUI. AVALANŞA DIN RETEZAT

Există o tăiere a voii, care le depăşeşte pe toate: să poţi renunţa, ca părinte, ca tată, la ascultarea pe care ţi-o datorează copilul. El nu ştie nimic despre harul tău de a vedea înainte în soarta lui. Şi chiar dacă ţi-e limpede cât de scump îşi poate plăti libertatea, capriciul lui de acum, chiar şi atunci, i-o dai. Pentru că aşa face cu noi şi Tatăl Ceresc.
Doi copii au murit sâmbătă în avalanşă,în munţii Retezat, deşi erau însoţiţi de taţii lor. Sărmani părinţi, consimţind la voia copiilor de a merge pe traseul Peleaga, interzis iarna, prin zăpada de un metru jumătate, la minus 15 grade. Crestele erau evitate şi de salvamontişti. În clipa când au cerut şi au insistat, hai tată, hai tată pe drumul acesta, ei nu erau cunoscuţii campioni precoci la alpinism, ci nişte copii neascultători. Dar mai cunosc copiii din zilele noastre ceva despre tăierea voii, atât de plăcută Îngerului lor?!
Nu, ziarele se delectează cu acuzarea părinţilor care îndrăznesc să le interzică, să ridice tonul, să-i constrângă pe obrăznicăturile lor… De la un timp, copiii nici nu mai cer voie, ci şantajează: nu cu un trei la geografie, nu cu repetenţia, nu cu fuga de acasă. Ia ghiciţi cu ce?
Mă doare că Parchetul intenţionează să acuze penal pe taţii celor doi copii, prinşii în avalanşa din Retezat.
Ce martori chem în apărarea lor?! Chem toată generaţia copilului neascultător de 12-14 ani. Căutaţi-l în şcoli, pe stradă, în marketuri şi ascultaţi-l cum vorbeşte despre părinţi şi educatori.
M-a şocat să aud într-o zi o fetiţă, întrebându-şi cu naturaleţe, prietena: N-a intrat taică-tu la puşcărie? şi aceea răspunzând cu regret: Încă nu. O cunoşteam, era cea care prefera să stea pe străzi şi pe la prietene, impresionându-le cu teatrul fetei abuzate, până ce era primită chiar peste noapte. Astfel demonstra tuturor că tatăl nu cheltuia nimic cu ea. De ce nu-i dădea, aşadar, pe mână toată alocaţia? Aşa hotărâse fetiţa de 12 ani să-şi înceapă câştigarea banilor, ca să strângă pentru un telefon mobil pe care şi-l dorea: cu un denunţ mincinos de abuz despre tată.

Când s-au despărţit de grupul cel mare de 50 de copii, sfidând riscul unui drum periculos, un tată a încercat să le explice puştilor la ce se expun. I s-a răspuns (presupun) cu asprime şi exaltare:
-Nu-mi spui tu mie ce să fac, aşa am decis noi. Dacă voi nu veniţi, plecăm singuri. Suntem trei copii, ne descurcăm cu viscolul.
Există vreo responsabilitate a părintelui în faţa acestui şantaj? Adulţii nu aveau exerciţiul de a-şi constrânge copiii celebri. Ca nişte oi, duse la tăiere de orgoliul micilor medaliaţi, umiliţi în puterea lor părintească, taţii i-au urmat. Credeau că vor putea să-i ferească de necaz, prin simpla lor prezenţă, prin dragostea cu care îi înconjurau pe copii.
Îi iubesc nespus pe aceşti părinţi, nu loviţi în ei!
Adesea, mă doare sufletul pentru copiii noştri, pentru neputinţa lor de a suporta adevărul pe care li-l spui, pentru uşurinţa cu care se jignesc, când tu nu vrei decât să-i rogi, să-i sfătuieşti, să-i fereşti…
Asmuţirea la neascultare, la înfruntarea zilnică a părinţilor şi clevetirea cu orice preţ a educatorilor devine ispitire demonică, impregnând lumea nostră şi încercând s-o transforme în smârc.
Nu îi găsesc vinovaţi pe copii, dar poate ar fi timpul ca demonul neascultării de părinţi să fie exorcizat şi trimis pe pustie. S-a întărit ca Minotaurul, s-a îngroşat ca şerpălăul care teroriza un sat şi a fost ucis cu suliţa de însuşi Sfântul Gheorghe, cel tânăr, viteaz şi frumos, de care o adolescentă, chiar contemporană, s-ar putea îndrăgosti. Sfinte Gheorghe, sfătuieşte-ne adolescenţii, cum să-L iubească pe Hristos (tu ţi-ai dat viaţa, mărturisindu-L), căci El ne-a lăsat porunca:
Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie şi să trăieşti mulţi ani pe pământ!

ELENA FRANDEŞ

sursa foto: pixabay.com