LOADING

Type to search

Asceza Bucuriei. Mantuitorul cu Ingerii

Editoriale

Asceza Bucuriei. Mantuitorul cu Ingerii

Share

Articol Frandes

Scrie Arsenie Boca, Ieromonahul: „Milostiv este cel ce miluieşte pe aproapele din cele ce le-a primit el de la Dumnezeu, fie bani, fie mâncări, fie tărie, fie cuvânt spre folos, fie rugăciune, fie putere de a mângâia pe cel ce are lipsă de ea, socotindu-se că e datornic.” (Cărarea Împărăţiei)

Dă-mi, Doamne, să-l pot mângâia pe cel căruia i se ia bucuria.

Mi s-a dat ieri o probă de rezistenţă la absurd: după o săptămână în care fetiţa s-a străduit zilnic sa-şi facă toate lecţiile, renunţând chiar la emisiunea Bucuria poveştilor (radio Trinitas, Adriana Ene), pentru că nu reuşea să le termine până la şapte seara, învăţătoarea le-a pretins să aducă până luni douăzeci şi şapte de fişe de lectură după manualul Bucuria de a citi.

Am bănuit că fetiţa n-a fost atentă şi am certat-o: cum putea să-şi închipuie că învăţătoarea ei cea bună şi iubitoare le-ar da o temă care nu se poate face? Dar întrebând alte mame, mi s-a confirmat. A trebuit să cer deîndată iertare copilului pentru bănuiala mea nedreaptă, pentru mânia revărsată asupră-i, iar bucuria şi sărutarea cu care mi-a acordat-o m-au destins.

Mi-am amintit cum, pe când lucram în cercetare, un traducător de franceză sclipitor de inteligent (Johny îi spuneam noi) a acceptat să ia acasă o carte de specialitate de 70 de pagini, plină de termeni tehnici rar întâlniţi, ca s-o traducă de vineri până luni. O prietenă din minister o rugase pe directoare să-i facă acest hatâr şi ea, binevoitoare, îşi găsise omul. Johny era fiu de preot, dar când primise sarcina, bucuros că se poate remarca, îndatorând-o pe directoare, uitase că între vineri şi luni se află şi o duminică. A lucrat fără încetare, silindu-şi mintea lui cea sprintenă, care-l visa pe Beaudelaire, să trudească în neştire, ca un cal de povară, până dumineca târziu. Luni tot institutul a aflat că Johny şi-a pierdut minţile şi a fost internat. Nu şi-a mai revenit niciodată, căci nişte circuite cerebrale fine, odată arse, nu se mai refac.

Am ştiut limpede că nu pot face această ascultare de învăţătoare (pe care de altfel, o iubesc nespus), dar nu pot răsplăti truda de o săptămână a copilului, ascet de bucuria poveştilor, silindu-l să lucreze şi duminica, pentru că altfel cum s-ar putea face o asemenea temă aberantă (să parcurgi douăzeci şi şapte de texte şi să le mai faci şi fişa de lectură!), decât nedezlipindu-te de pupitrul de scris?! Nu voi deveni, pentru nimic în lume, prigonitorul intelectual al copilului, orice om de încredere mi-ar cere-o.

Mintea sănătoasă echilibrată şi nu performanţa (şcolară) mi se pare a fi prioritatea unei vieţi. Fie ea de copil sau de adult.

Şi încet, mânia mi s-a transformat în milă: de învăţătoarea silită (de cine oare?) să facă un gest atât de nepedagogic, punând în pericol structurile cerebrale ale unor elevi mici, nedeprinşi cu truda intelectuală; milă de colegii fetiţei şi de părinţii lor (atâţia câţi le mai sunt copiilor în preajmă), milă de sensul bucuriei de a citi, transformat pe nedrept în silă. Cel mai mult sufăr însă de atacul asupra Cuvântului, de luarea cu japca a Sfintei Liturghii unor sufleţele inocente, care au tânjit toată săptămâna să se facă duminică şi, îmbrăcate frumos, să meargă la biserică şi să asculte cântările de rai ale stranei. Să-L întâlnească pe Iisus, prietenul lor cel mai bun. Pentru că El nu i-ar sili niciodată la nimic, nici măcar la „bucurie”…

Mi-e milă mai ales de noi, cei mari, pentru cât de uşor ne luăm unii altora bucuria, uitând de Hristos, crezându-ne mai importanţi decât El…

Elena Frandes

2 Comments

  1. David 4 octombrie 2014

    Ne credem buricii Terrei, dar, dintre pacatosi, suntem cei dintai. Excelent editorial, doamna! Sa va tina Dumnezeu scrisul!

    Răspunde
  2. Marius Matei 4 octombrie 2014

    Intr-adevar, echilibrul este baza.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *