LOADING

Type to search

Editoriale

Asistenţa de urgenţă a sfinţilor

Share

O vindecare poate începe chiar în clipa când trăieşti un accident: vindecare a soartei, în intersecţia clipei, după care te poţi trezi schilod sau te poţi ridica şi merge mai departe, aşa cum ai fost. Dar câţi sfinţi sunt chemaţi atunci de urgenţă, de Îngerul tău păzitor! Unul te prinde de umeri, altul te răsuceşte, ca să cazi în cea mai avantajoasă postură, pentru a supravieţui. Există vreun sfânt, care să nu fie grabnic-ajutător?!

„Iar dacă vom cădea, să ne ridicăm degrabă, prin mijlocirile voastre”.

Abia după ce am trăit grozăvia unei căderi, care putea să-mi frângă coloana, am înţeles minunea pe care o făptuise această frază, încă necitită. Era din acatistul sfântului părinte Ilie Lăcătuşu, pe care tocmai mi-l cumpărasem, deci se afla lângă mine, lucrând ca un talisman. Durerile erau atât de mari, încât abia puteam merge, la braţul unui tânăr, care a sărit să mă susţină:

-V-aţi lovit rău?!

Are un surâs îngeresc şi chipul din icoana, cumpărată ieri de la Mitropolie, a sfântului Grigorie Decapolitul.

A cădea, astfel încât să te poţi ridica întreg, antrenează atâtea resurse corporale şi mentale, încât resimţi o febră musculară paradoxală, ca şi cum ai fi alergat un maraton. Deşi neprevăzutul exerciţiu, aventura căderii tale, nu durează decât un minut. Mi-am amintit atunci, exact atunci, cine era sfântul zilei, căruia mă închinasem, intrând la sfânta Liturghie şi l-am strigat: sfântul Grigorie Taumaturgul.

-Căderea voastră, doamnă, nu e mai gravă decât o aventură de dragoste, mă încurajează tânărul cel frumos. Amintiţi-vă cum se iese din ea, fără ca nimeni să sufere.

-Nu se iese, îmi recapăt eu glasul. În iubire se rămâne până la sfârşit. Du-te, ai să întârzii la cursuri…

-Important este că n-am întârziat la căderea voastră. (îl privesc uimită, în timp ce el declamă:) Eu sunt chiar aventura de dragoste. Vă iubesc nespus, doamnă. Fără noianul ceresc de iubire, cu care am venit să vă întâmpin, nu v-aţi mai fi ridicat de la pământ. (ascultăm o clipă amândoi sunetul ambulanţelor care străbat oraşul:) Aţi fi fost într-una din ele.

– Îmi revin, mă simt mai bine, îi răspund cu nădejde, la ofranda de dragoste. Doamne ajută!

Băiatul mă priveşte cu tandreţe şi se îndepărtează. Rămân pe o băncuţă şi încep să mă rog sfântului zilei: „Sfinte Grigorie Taumaturgul, ajută-mă, scapă-mă din acest necaz!” La a treia invocaţie, toate durerile tac, iar băiatul întoarce brusc capul spre mine:

-Da, Grigore mă cheamă. Te iubesc. Dacă ţii atât de mult, poţi să-ţi aminteşti de mine…

– Toată viaţa! Mă trezesc rostind şi continui în gând: Toată viaţa, sfinte Grigorie Taumaturgul, sfinte Ilie Lăcătuşu, sfinte Grigorie Decapolitul, sfinte Înger Păzitor, care mi i-ai chemat atât de repede pe aceşti sfinţi în ajutor şi chiar pe alţi sfinţi, neştiuţi de mine, dar care erau tocmai acum de gardă în stolul îngeresc al asistenţei de urgenţă, pe care Cerul ne-o acordă.

Au trecut două zile, aştept să apară dureri viscerale sau osoase, cum se întâmplă, după ce corpul iese din şoc. Dar nu simt decât febră musculară, ca după un exerciţiu greu la paralele. Dureri ale braţelor, de care m-au smuls îngerii, ca să-mi salveze coloana, înălţându-mă puţin în aer.

Am rămas doar cu o dificultate: nu pot să mai cobor ca lumea pe pământ.

Elena Frandeş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up