Boala ca simbol, veşmântul ca terapie

Am scris cu ani în urmă acest text şi nu-l mai iubesc, căci îmi aminteşte de timpul când nu mă rugam. Încercam să-mi soluţionez o dificultate de a trăi prin orice fel de lecturi sau cumpărându-mi o rochie nouă. Pentru că, o creaţie de design bazată pe un proiect inspirat poate fi investită cu o forţă de comunicare vizuală apropiată de poezie, declanşând o evadare, o părăsire a celui ce eşti, dar de care nu mai vrei să-ţi aminteşti. Simbolul imprimeului care îmbracă un corp omenesc şi geometria siluetei( uşor diferită de cea fiziologică) are într-adevăr această însuşire de a ne creiona stilul de viaţă, dar mai ales modul de gândire. Există siluetă A, siluetă I, siluetă Y, dar şi siluetă omega sau alfa. Uneori, termenii stil de viaţă/concepţie despre lume nu sunt în concordanţă şi atunci apare angoasa, disocierea sinelui în euri multiple, repulsive, aflate într-un etern conflict. Oricât de activă, de tumultuoasă ar fi existenţa cuiva, în lumea interioară trebuie să fie linişte, claritate, coerenţă. * Când părintele Marius mi-a cerut articolul, l-am refuzat cu impoliteţe. Doar sentimentul de vinovăţie pentru comportamentul meu m-a determinat să caut nişte însemnări de lucru şi să-l reactualizez. * Sătul de caracterizări formale, de anticamere inutile, de repetate curriculum vitae care nu-i exprimă abilităţile reale, foamea de simbol a tânărului modern pare să se accentueze. Astfel, cel aflat la porţile carierei profesionale cedează desenului vestimentar dreptul de a-l reprezenta şi a spune totul despre el, dintr-o privire. Pe lângă valoarea de comunicare individ/ambient social, simbolul vestimentar are şi o valenţă terapeutică. Ea se bazează pe comunicarea eu activ/eu contemplativ. De altfel, atracţia maximă faţă de un imprimeu apare doar atunci când el promite să rezolve un blocaj energetic vital, iar intuiţia, ca funcţie iraţională a psihicului, ne comunică acest fapt. Fascinaţia (cuvântul ultra-banalizat al criticii de modă) vestimentară exprimă în cele din urmă o realitate psihologică: ea este însuşi modul de manifestare a intuiţiei noastre corecte, în faţa unei creaţii de design care a reuşit să intre în rezonanţă cu subconştientul. Şi totuşi, cum poate fi compus un desen de imprimare, astfel încât armoniile sale să reconcilieze lumea gălăgioasă a pulsiunilor, trezite din latenţă, de micro-agresiuni tot mai frecvente, tot mai dificil de neutralizat?! Cum poate ameliora estetica vestimentară un cotidian al stresului? Pentru ca terapia prin imagine şi simbol să fie eficientă, construcţia simbolului trebuie să conţină mai multe necunoscute, nu de tip matematic, ci semantic. „Atâta timp cât un simbol este viu, el este expresia unui lucru ce nu poate fi caracterizat mai bine în alt fel” scria Carl Gustav Jung, întemeietorul psihologiei analitice. Iar simbolul este viu numai atâta timp cât poartă în sine o semnificaţie ascunsă. Ca visul, ca structura noradrenalinei, ca tainele sacrului. Poate că din acest motiv, bolile secolului nostru nu mai cedează la un medicament care a fost odată eficient (la prima administrare). Boala însăşi este un simbol energetic. Medicamentul care o ucide este bun, pentru că a reuşit să o descrie, să o descarce de forţa ei simbolică. Dar el nu va reuşi să facă a doua oară acelaşi lucru, datorită vitezei incomparabile de adaptare a virusului la forma medicamentului-agresor( în legitimă apărare, nu?!); ce deosebire de fiinţa umană care, cu cât este mai evoluată intelectual, cu atât mai greu se adaptează la o lume interioară străină ei! De altfel, o adaptare în exces la realitate (generând arhetipul omului care se descurcă) nu conduce la o stare de sănătate mai bună, căci astfel se pierde adaptarea la lumea interioară, cheia de intrare în propriul labirint. Viruşii timpului nostru atacă structuri vitale, pline de energie ale corpului. Ei imită simbolismul celulei şi ADN-ul, fără a le cunoaşte sensul. Sunt nişte excelenţi copiatori. Cum poate face faţă acestor agresori individul lent, a cărui atitudine de viaţă se exprimă prin refuzul adaptării la o formulă improprie personalităţii sale? Care este terenul de joc, în care adversarul său nu mai este activ? Un spaţiu de evadare ar fi creativitatea. Un copiator nu este niciodată creativ. De aici, importanţa atitudinii simbolice faţă de lume. Există desene de imprimare care o stimulează. Pentru că există un tip de energie vitală care, atunci când circulă liber, fără blocaje în corpul uman, determină un comportament maxim-creativ. Medicina extrem-orientală o numeşte energia shen, energia inimii sau a verii. Stilul unui imprimeu vestimentar, corelat cu geometria siluetei poate reface solaritatea fiinţei, tonifiind energia shen. Mă opresc aici, nu vreau să privesc înapoi tot drumul înşelării mele. * Astăzi îmi ajung două ţinute: una clasică, de biserică, alta sport pentru parc, călătorie şi alergări zilnice. Sigur, există mai multe veşminte, împăturite undeva, într-o ladă de zestre, dar pur şi simplu nu mai ajung să le scot la aer. Nu pretind că umblu într-o singură haină, două însă îmi sunt de ajuns. Două pe anotimp. În fiecare dimineaţă, oricâte rufe ar fi pe sfoară, îngerul îmi îndreaptă mâna fără greş spre aceeaşi bluziţă purtată şi ieri. * Doamne, dintotdeauna ţi-am cerut bucuria. Dar preaplinul ei, prea multa emoţie mă face să mă îndoiesc că este de la Tine. Azi cad în rugăciune, ca să-mi restitui tristeţea. Este mai confortabilă, mai cenuşie, mai egală. Când mă învălui în ea, nimeni nu mă mai caută, nu mă mai vede, nu mă judecă. Vreau să fiu singură cu Tine, Doamne, dă-mi voie să conduc ultimul invitat al scrisului meu şi să mă cufund în tăcere. Doar pe Tine te iubesc, Mirele meu, doar cu Tine sunt fericită.