LOADING

Type to search

Bucuria unor Sfinte Liturghii, cu voci ca la Metropolitan Opera

Editoriale

Bucuria unor Sfinte Liturghii, cu voci ca la Metropolitan Opera

Share

 

Nu cred că a fost regie de teatru, punere în scenă, ci pur şi simplu revărsare a harului, provocat de întâlnirea sfintelor moaşte a doi preaiubiţi ai Domnului: Sfântul Nectarie de Eghina şi Sfântul Dimitrie Basarabov.

Sfintele Liturghii, ţinute zile de-a rândul în aer liber (aer rece de octombrie), ne-au bucurat cu voci preoţeşti atât de frumoase, încât m-am trezit mulţumind îngerilor păzitori, că i-au condus spre slujirea sfintelor noastre altare şi nu spre deşertăciunea succesului lumesc ce l-ar fi putut obţine, cu înzestrarea lor. La Metropolitan n-aş fi avut cum să ajung ca să-i ascult, nici bani de bilet n-aş fi avut, eu şi mulţimea sărmană venită să se închine, pe Dealul Patriarhiei.

Mi-am amintit apoi că sfântul Nectarie a fost compozitor de muzică psaltică, trimiţând săptămânal, măicuţelor din mânăstirea clădită de el, cîte un nou cânt pentru strană. Printre minunile şăgalnice pe care le face adesea acest sfânt ar putea fi şi nepământeana strălucire a vocilor, conferită celor care au venit să-l cinstească, prin jertfa harului lor. Chiar şi corul cu fete zgribulite, îmbrăcate să reziste la nemişcarea multor ceasuri în frig, suna cu o dulcoare ce nu era din lumea aceasta. Un operator talentat transmitea în paralel, pe marele ecran înălţat pentru pelerini, câteva păsări cântătoare, ascultând atente, înghesuite pe un uluc. Întreaga mulţime asista nemişcată şi ea.

Şi dintr-o dată, văd mâna acoperită de pustule uriaşe ale diaconului care ţine cartea Apostolului, cântând, cu o uimitoare voce. Mă gândesc la smerenia care-l aşteaptă în viitoarea preoţie. Vor îndrăzni enoriaşii să-i sărute mâna? Boala teribilă i-a atins şi faţa şi ochii, pe care şi-i poartă acoperiţi de ochelari negri. Când a început să cânte, un alt preot l-a întors puţin, prinzându-l de bust, căci prin poziţia sa, se adresa unei galerii goale. Mi-am dat seama atunci că este şi orb. Şi ce frumoasă voce! Şi câtă bucurie, pentru preoteasa lui (şi pentru noi, de asemenea), să-l vadă pe cea mai înaltă scenă, liturghisind lângă moaştele Sfântului Nectarie de Eghina şi a Sfântului Dimitrie Basarabov, a sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena.

Mă rog lor ca acest preot să fie vindecat. E oare o îndrăzneală prea mare, ca eu, păcătoasa, să cer vindecarea unui slujitor al altarului?!

De câte suferinţe, mai ascunse poate, suferă fiecare dintre ei, cei care slujesc în fiecare duminică în biserica noastră, iar noi îi judecăm cu nepăsare, în loc să mulţumim Tatălui că ni i-a dat. Domnul să-i binecuvinteze pe toţi!

Bucură-te, sfinte Nectarie! Bucură-te, sfinte Dimitrie Basarabov! Bucuraţi-vă sfinţi Împăraţi Constantin şi Elena!

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *