LOADING

Type to search

Cadavrul divino-uman

Editoriale

Cadavrul divino-uman

Share

Revenim cu o discuţie despre Epitaf, în cazul în care nu am fost convinşi de veridicitatea căderii lui Dostoievski pe jos la vederea tabloului lui Holbein. Unii vor zice, da ce ne interesează aceasta pentru mântuire. E timpul să ne vedem de păcatele noastre. Aşa e, nu poţi contrazice niciodată evlavia populară, asta în cazul în care încerci să o faci, dar pentru mine scurtcircuitul produs în trupul unui mare scriitor mistic mi se pare un mare semnal de alarmă. Trupul „fără şansă”din pictura lui Holbein provoacă un mare cutremur sufletesc.. Dostoievski a crezut pentru o clipă că-şi pierde credinţa fiindcă a văzut un cadavru rezistent la înviere. O ispită diavolească care l-a străbătut atunci şi despre care am vorbit altădată.

Să privim din nou spre Icoana Răsăriteană a Punerii în mormânt. E un trup aflat în bandaj, dar care pare gata din moment în moment să se ridice. De fapt spune pictorul Sorin Dumitrescu, fundamanetul iconolgic al punerii în mormânt, al acestei icoane aş punerii în mormânt este trupul germinativ. În trupul bandelat există deja tremurul învierii proxime. Moartea pare un interval, care precede înviorarea. Este un cadavru divino-uman. Această icoana are valoare confesională, spre deosebire de tablourile apusene care şi-au pierdut acest dar. După schisma de la 1054 ele au devenit smintitoare. Se vede clar aceasta. E o diferenţă ireconciliabile între Icoana Răsăritului şi a Apusului.
Să mai luăm un exemplu din Apus. Dacă stăm bine să privim Punerea în Mormânt a lui Carvaggio ne întâmpină un duh lânced, o imagine în care trupul Domnului este lipsit de biruinţă. Ca să înţelegem mai bine, să încercăm să privim spre un tablou religios în care este înfăţişat diavolul şi să facem o comapraţie. Bismark, celebrul cancelar german, l-a văzut o dată pe diavol reprezentat într-o icoană sub chipul unui înger. El îi scrie logodnicei sale: „Acest înger era inteligent, trist şi lipsit de biruinţă.” Aceste însuşiri definesc aceste tablouri şi arta modernă. De unde se vede că artistul plastic este într-un impas sufletesc şi teologic, un ignorant al patristicii Bisericii Universale de dinainte de schismă. Aşadar, nicidecum nu e vorba de lipsă de inteligenţă, ci doar de superficial.

Mai există un amănunt olfactiv la care aş vrea să ne oprim. Contemplaţi vă rog cu atenţie şi icoana ortodoxă a Coborârii de pe Cruce. Se întâmplă ceva extraordinar. Lumea pare statică, împăcată cu situaţia, nici urmă de dramatism sau de tensiune interioară. Ba mai mult, Maica Domnului pare a avea chiar o conversaţie cu „cadavrul”. Amănunt excepţional. Ca şi cum El e viu, tocmai trecând prin moarte, s-a redeşteptat şi ascultă cu ochii închişi ceea ce Fecioara îi spune „la ureche”. Pare un trup gata să zvâcnească, să se mişte şi să declare Învierea. Superb. De fapt această icoană nu face nimic altceva decât să anunţe existenţa ulterioară a epitafului, adică a icoanei „Punerii în Mormânt”. Icoană care stă la baza euharistiei şi care apare din punct de vedere istoric imediat după Cinzecime. Odată cu naşterea Bisericii.

Şi vom sublinia încă un amănunt sublim al icoanei orotdoxe a „Coborârii de pe cruce”. Revenim la „abdomenul Domnului” şi-l vedem că din nou acesta se livrează ochiului, fiind puţin ieşit înainte. Ei bine, pe un fundament dogmatic autentic, iconarii văd în această formă extravagantă şi în acelaşi timp diformă tocmai darul euharistic. Acesta este „Trupul care se frânge pentru noi, spre iertarea păcatelor”. Ochiul iconarului răsărtean, hrănit cu „post şi rugăciune”, a simţit în acest abdomen locul ce se frânge, „ce se împarte şi nu se desparte” Pictorul Sorin Dumitrescu spunea despre această abdomen: „În mod normal este imposibil ca un om să stea aşa, de unde se vede misterul… Taina… Şi-l arată acest abdomen încă din momentul în care stă pe Cruce. Această ieşire în faţă a abdomenului nu e ceva firesc, natural, e voinţă! Este o voinţă vizuală care trimite spre momentul liturgic, care provoacă epicleza şi coborârea Sfântului Duh în Potir” Astfel se realizează Biserica. Şi de aici temeinicia evlaviei noastre.

Cătălin DUMITREAN

Sursa foto: www.cuvantul-ortodox.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *