LOADING

Type to search

Cartea de căpătâi

Editoriale

Cartea de căpătâi

Share

Bătrânii noştri ţineau pe masa de la capătul patului o carte din care citeau mai ales în zilele de sărbătoare sau seara înainte de culcare.

Era Psaltirea – o carte groasă cu scoarţele roase de cât trecuse din mână în mână de la o generaţie la alta – darul de nuntă dus din neam în neam până la următorul mai înstărit care-şi permitea s-o cumpere.

O citeau mai ales bătrânii evlavioşi care se odihneau acum de ostenelile trupului după ce dădeau frâiele conducerii gospodăriei fiului rămas în casa părintească.

De la ei aflau şi ceilalţi despre cele ce cuprindea cartea şi se bucurau sau se mâhneau de cuvintele Domnului rostite prin gura Proorocului dar se întăreau căci au cunoscut că milostiv este în toate lucrurile Lui.

Cu ceva timp în urmă a venit la noi acasă un preot de prin Oltenia despre care se spunea, pe drept cuvânt, că este înduhovnicit.

Fără să-i spunem ceva despre noi ne-a dezvăluit nişte lucruri care pe mine m-au uimit şi mi-a dezlegat o mare durere provocată de o posibilă, reală sau închipuită vină pe care o purtam de câţiva ani accentuată mai ales de modul cum percepeam atitudinea pe care o avea faţă de mine cealaltă familie.

Dar ce m-a bucurat şi m-a făcut să-i fiu recunoscătoare părintelui şi lui Dumnezeu a fost îndemnul sfinţiei sale de a citi Psaltirea.

Cred că atunci a fost un moment de cotitură pentru mine şi pentru întreaga mea viaţă.

Mi-a recomandat câţiva psalmi, pe care i-am notat imediat, ca să nu uit şi mi-a spus să-i citesc în fiecare zi.

Tot părintele mi-a zis că în Psaltire se află şi un psalm pe care noi, creştinii nu trebuie să-l citim deoarece ne poate face rău atât nouă cât şi celor ce ne-au greşit şi care se citeşte numai în biserică.

Cei care citesc Psaltirea ştiu despre ce este vorba şi din intuiţie evită să-l citească.

Mi-am procurat şi eu o cărticică (se găsesc acum la pangarele bisericilor de toate mărimile, pentru toate nevoile şi posibilităţile) şi am început să citesc psalmii recomandaţi.

Mă simţeam ca oaia cea pierdută pe care o căuta Mântuitorul.

Ştiam că undeva, departe se află Cel ce pe toate le vede şi le cercetează după mare mila Sa şi speram că mă va găsi şi pe mine.

După un timp am devenit mai stăruitoare şi am hotărât să citesc toată Psaltirea şi în acelaşi timp adăugam câte o Catismă din Psaltirea Maicii Domnului.

Eram tulburată, încântată şi surprinsă de câte ori luam cartea în mână şi începeam să citesc.

Părea scrisă anume pentru mine.

Era acolo viaţa mea cu năzuinţele şi piedicile, cu îndărătnicia, graba, mânia, ţinerea de minte a răului, nestatornicia, grăirea în deşert, uitarea şi toate cele pe care Proorocul mi le scotea acum înainte şi mi le arăta ca să mă văd aşa cum sunt.

Dar curiozitatea şi nerăbdarea s-au risipit şi în locul lor s-a aşezat liniştea şi am primit, nu ştiu cum şi de unde, în sufletul meu asigurarea că “inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”.

M-am simţit ruşinată, pentru că, în loc să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru binefacerile pe care mi le dăruise,eu deznădăjduiam şi nu mă puteam bucura de ele.

A fost ca o ploaie rece într-o zi toridă.

M-am dezmeticit şi m-am agăţat la propriu de această carte pe care o consider cartea mea de căpătâi.

Acum, dacă ar fi să plec undeva şi să fiu nevoită să iau cu mine o singură carte, aş alege Psaltirea fără ezitare.

Pentru mine este cel mai bun şi mângâietor balsam cu care dragul meu Prooroc, Psalmist, Păstor, Împărat, Strămoşul după trup al Mântuitorului şi al Maicii Sale mi-a vindecat rănile.

Căci mi s-a deschis perspectiva de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, dar nu aşa cum o făcusem până atunci – superficial, închistat în rutina zilnică a unei rugăciuni, ci altfel: mai profund şi mai frumos, mai plin de înţelegere faţă de cei aflaţi pe margine; ca o recunoaştere a durerii celuilalt şi ca o promisiune de a nu accepta răul sau ca o dorinţă de a mă ridica deasupra tuturor neputinţelor şi de a-mi găsi împlinirea şi bucuria alături de ceilalţi.

Vedeam adeverindu-se în prezent multe din spusele Psalmistului şi vorbind despre asta cu duhovnicul meu, acesta mi-a spus: “Păi, este proorocie toată Psaltirea!”

Acolo am găsit de la început până la sfârşit întreaga teologie a jertfei, a nădejdii, a judecătii şi a rasplatei.

Am înţeles mai bine Sfânta Scriptură, ajutată fiind mai ales de Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur.

Încercam involuntar să ajung şi eu cumva în antecamera Împărăţiei, unde stăteau împreună bogaţii şi săracii, drepţii şi păcătoşii, regii şi ostaşii şi unde biletul de intrare putea fi câştigat de oricine, numai să-şi dorească şi de unde nimeni nu vrea să te “scoată afară”.

Cred cu tărie că, dacă în fiecare casă de creştin sau necreştin ar fi citită Psaltirea de către bătrânii familiei, multe din relele care sunt acum în lume ar putea fi stârpite.

Pentru că înţelepciunea care izvorăşte din paginile ei nu este un favor făcut numai unei părţi privilegiate a omenirii, ea este un dar pe care Dumnezeu îl face, prin aleşii Săi, tuturor popoarelor.

“Înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi, căci cu noi este Dumnezeu!”

Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *