Cateheze pentru contemporani: Critici

*Hristos este jovial, nescârbos (nu îi critică pe preotul și pe fariseul care trec pe lângă cel moribund[1]). Zâmbind, ne îndeamnă să nu mai adunăm atât de multe pietre în buzunare. Suntem mai fericiți dacă avem de șapte ori mai multe pietre decât acum zece ani? Dar putem alerga liber de ele? Nu ne trag oare pietrele în jos? Banii sunt niște pietre pentru care nu merită să ne îngrijorăm. Adunăm pietre, împărțim, fără să ne stresăm, cu cât avem mai puține, cu atât suntem mai liniștiți. Acum trei secole, istoria a consemnat iluzoria victorie a întunericului asupra luminii. Paradoxal, numele întunericul deruta, numindu-se cu un nume care avea în rădăcină cuvântul lumină. Dar marea revoluție de extirpare a vechiului doar pentru că e vechi a eșuat. Noi nu moștenim o revoluție, ci eșecul acesteia. Virusul din Vendee a trecut, dar organele interne au rămas avariate. Cei născuți deja bolnavi genetic greu acceptă că exista sănătate cu șapte generații mai în față. Iar abuzurile de care era acuzată vechea ordine au fost de mult depășite de noua ordine.

*Orice investigație onestă constată veridicitatea promisiunea unei eternități biblice[2]. Ne bucurăm de un singur lucru: că numele noastre sunt scrise nu în Guiness Book, ci în ceruri (Luca 10, 19-24), singurul loc unde contează.

*Constatăm o avalanșă de critici la adresa bucuriei creștine, uneori chiar o lipsă de respect față de adepții Celui ce a fost scuipat. Constatăm înlocuirea propozițiilor afirmative (enunțuri care exprimă o certitudine) cu cele interogative (dubitative, pline de suspiciune, după modelul șarpelui Asmodeu în paradis):

–A zis Dumnezeu să nu mâncăm din pomul acela. A zis (oare) Dumnezeu să nu mâncăm din pomul acela? (poate nu a zis, poate ai înțeles greșit)

– Iosua a cucerit Ierihonul. Iosua a cucerit (oare) Ierihonul? (nu avea cum, e un mit)

-Moise a trecut prin Marea Roșie. Moise a trecut (oare) prin Marea Roșie? (nu a fost o minune, ci flux-reflux)

-Noe a scăpat de potop în arcă. Noe a scăpat (oare) de potop în arcă?(dovezile de pe fundul Mării Negre și de pe vârful Ararat din Munții Caucaz mai trebuie studiate)

-Tâlharul de pe Cruce a ajuns în rai. Tâlharul de pe Cruce a ajuns în rai?(i-a promis că azi merge în rai sau i-a promis azi că va merge în rai cândva)

-Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui Viu. Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui Viu?(El spune despre Sine, cum putem dovedi)

-Apostolii L-au văzut pe Hristos înviat. Apostolii L-au văzut pe Hristos înviat?(poate au avut halucinații sau au inventat totul)

*Desigur, sunt mult mai multe astfel de exemple, am ales câteva pentru a ilustra gândirea auto-intitulată critică, de parcă am putea critica opera lui Dumnezeu ca pe cea a lui G. Călinescu! De trei sute de ani încoace sunt mii de afișe, pliante, broșuri, cărți și – mai nou – filme care contestă tot ce ține de bucuria creștină. Pe internet sau în librării se pot găsii mii de autori anticreștini, care otrăvesc mintea părinților, educatoarelor, profesorilor, medicilor – de regulă – a intelectualilor.

*În acest context înțelegem porunca bisericească care ne îndeamnă să nu citim cărți eretice, ca să nu ne smintim. Primii creștini nu citeau operele marcioniților, valentinienilor, nestorienilor sau ale altor secte. Le era de ajuns bucuria Lui, pe care nimeni nu o putea lua de la ei (Ioan 16, 22), în ciuda torturilor inimaginabile la care erau supuși, doar pentru că invocau numele Lui.

*Azi, această poruncă privind mesajul eretic poate fi adaptat la bannere publicitare, emisiuni TV, filme, site-uri sau rețele de socializare care atacă virulent creștinismul (din păcate, sunt prea multe exemple, dar nu merită să le facem reclamă). Noi avem nemeritata bucurie euharistică, singurul adăpost în fața atacului chimic și atomic (fără precedent) la adresa sufletelor noastre.

*Sfântul a avut întotdeauna o autoritate net superioară ereticului, chiar dacă a durat decenii până la clarificarea canonică a dogmei[3]. În epocă, autoritatea duhovnicească și prestigiul moral (credibilitatea) Sfântului Policarp – de exemplu – nu pot fi comparate cu minisculul renume al ereticului Marcion – de pildă – oricâte armate imperiale ar fi fost de partea dezbinătorului. În ortodoxie, niciodată erezia nu i-a asimiliat pe niceeni (mărturisitorii crezului de la Niceea), indiferent de presiuni. Întotdeauna, Dumnezeu a trimis un Gură de Aur sau un Marcu Eugenicul, un Atanasie sau un Palama, un Damaschin sau un Cabasila. Apologeții au fost surghiuniți prin Cucuz sau Trabzon, li s-a tăiat mâna sau limba, dar apologia lor – insuflată de Duhul lui Dumnezeu nu a fost apă de ploaie, ci a supraviețuit până azi.

*Ereticii de azi se pripesc să proclame moartea învierii[4]. Acum vedem o lume lipsită de credință. Depărtarea de credință crește puterea răului în lume. Dar abia când vom vedea o lume lipsită de iubire vom înțelege ce înseamnă ateismul[5].

*Niciodată în istorie nu au fost zidite atât de multe biserici ca azi, nu s-au împărtășit atât de mulți copii și adulți ca azi, nu au fost traduse și tipărite atât de multe cărți ale sfinților ca azi, nu au fost atât de multe Vasiliade și atât de multe posturi de radio și TV creștine ca azi – iată un motiv de bucurie. Sunt puțini creștini practicanți azi, dar niciodată nu au fost atât de mulți! Nici un secol nu abundă de atât de mulți sfinți! Poate doar primul secol creștin să fi avut mai multe convertiri decât acum (mai ales în Kenya, China, S.U.A.).

*În secolul al XVII-lea au fost contestați sfinții. În secolul al XVIII-lea au fost contestate minunile[6]. În secolul al XIX-lea au fost contestate cărțile Bibliei. În secolul al XX-lea au fost contestați preoții. În secolul al XXI-lea sunt contestați toți creștinii.

*Misiunea creștinului este data de Hristos în Marcu 16, 15 (căutăm fiecare acum versetul)[7]. Și – totuși – religia este adesea prea folositoare, prea eficientă și prea inteligentă pentru a fi abandonată întru totul[8].

Marius MATEI

_______________________

[1] Francoise Dolto.

[2] Wiiliam Lamb.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Bertrand Russell, În căutarea fericirii, Humanitas, București, 2013, p. 33.

[6] William Lamb.

[7] Gerald Benedict, Ipoteza Dumnezeu, Litera, București, 2014, p. 187.

[8] Alain de Botton, Religia pentru atei, Vellant, București, 2013., p. 291.