LOADING

Type to search

Editoriale

Cateheze pentru contemporani: Convertire

Share

 

*Fiecare om este chemat la o convertire asemenea celui a Sfântului Pavel pe drumul Damascului., la o transformare din persecutor în apostol[1] și la o integrare în Ierusalim (comunitatea care devine Biserică).

*În ultimele două secole consemnăm răspândirea fără precedent a mesajului creștin în Asia și Africa[2]. Un val mare convertiri, care acum este urmat de un alt val, de persecuții.

*Nazaret era o mica localitate de provincie, un sătuc lipsit de importanță. Nimeni nu se aștepta ca de aici să iasă ceva extraordinar (Ioan 1, 46). Chiar și așa, Dumnezeu a acceptat să fie un provincial, care nu se învârte deloc în cercurile elitist din metropole.

*Creștinismul este religia Europei. Credința este Europa și Europa este credința[3]. De aceea, identificarea colonialistului cu credința lui a prezentat – pe de o parte – avantaje culturale și de progres al civilizației, dar a atras – pe de altă parte – și răzbunări de neînțeles. Cu atât mai mare este curajul celor care se convertesc, știind că e posibil să fie crunt persecutați, dezmoșteniți, umiliți. Asta arată că aceste convertiri sunt autentice, nu bazate pe interese de conjunctură.

*Misionarii au tradus peste tot nu numai Biblia în limba băștinașilor, ci și Liturghia. În icoanele ortodocșilor asiatici, Hristos are fizionomie și îmbrăcăminte asiatică. Creștinismul și-a făcut loc în această lume însetată de mântuire. Scopul misionarilor nu a fost niciodată impunerea unui monopol creștin.

*Învățătura pe care ne-a lăsat-o Hristos este cea mai bună dintre toate câte a văzut și va vedea lumea[4]. Așadar, convertirile sunt ceva firesc, câtă vreme sunt atât de mulți oameni care abia acum au auzit și au înțeles Cine este Hristos și ce le făgăduiește.

*Omul se naște cu adevărat abia prin nașterea în Hristos[5]. Omul primește viața Lui. Are loc o sinteză uimitoare, care face ca omul să fie persoană liberă și deosebită și – în același timp – mădular de nedesfăcut al Trupului lui Hristos, funcționând cu funcțiile lui Hristos[6].

*Hristos este mai mult decât cel mai inspirat învățător. Fiecare om care a fost câștigat de partea credinței este conștient de minunea care se petrece în ființa sa[7], nu mai contestă minunile. Hristos este exemplu și exemplaritate: un exemplu cum să trăim și o întruchipare desăvârșită a modului cum o astfel de viață poate fi trăită concret în această lume[8]. Convertitul Îl face pe Hristos unicul țel în viață, Lui îi dedică întregul entuziasm și nu prețuiește nimic mai mult decât dragostea pentru Hristos. Pentru un convertit, nimic nu trebuie să fie profan, totul trebuie să fie sacru. Un convertit are inima plină de bucurie, pentru că a pierdut grija păcatului[9], s-a lepădat de orice povară (Evrei 12, 1) și sufletul lui este povățuit de către Dumnezeu pe cărările dreptății (Psalmul 22, 3).

*După înviere, Hristos Se arată numai celor în măsură a-L percepe în trupul îndumnezeit. Prin convertire, înțelegem locul Crucii în viața noastră ca o chemare de sus. La temeiul convertirii noastre zace tânjirea de a agonisi dragostea Lui[10]. Această dragoste nesfârșită află inima gata să îi primească flacăra și se sălășluiește în ea.

*Nu toți se convertesc, unii rămân neatinși de minuni[11]. Dumnezeu a spus tot ce era de spus, acum așteaptă răspunsul nostru[12].

Pentru a ști ceva despre noi, nu e cel mai important ceea ce citim, ci ceea ce recitim, ceea ce aprofundăm, ceea ce transpunem în principii de viață. Recitirea cărților de bază este ca și cum am petrece mai mult timp alături de cei mai buni prieteni. La prima lectură, adesea omitem nuanțe decisive. Recitirea Scrisorii de dragoste trimisă nouă de către Creator ne dă speranță că vom evada din infernul păcatelor și ne vom bucura o veșnicie întreagă alături de sfinți.
Omul sfânt este mai sărac decât toți săracii, mai bogat decât toți bogații, mai credincios decât toți credincioșii, mai fericit decât toți fericiții, mai umil decât toți umilii.
Orice scriitor are iluzia că nu a terminat ceea ce are de spus. Despre cele esențiale, Iisus a spus totul. Despre celelalte, neesențiale, nu contează.  Rivalitatea între scriitori este absurdă, la fel ca orice invidie omenească. Omul este chemat să își depășească condiția, să urce spre cele cerești, să se debaraseze de invidie și de orice răutate.
Ideea unei noi lumi pe această planetă este o erezie, o utopie, o amăgire. Lumea aceasta va avea un sfârșit, după care urmează Rai și iad, nu o reluare nefericită a ciclului naștere-moarte.
Omul se naște rupt. El trăiește reparând. Harul lui Dumnezeu este lipiciul.
A fi mort sufletește anulează celelalte lucruri care par a fi în regulă: sănătatea trupului, vioiciunea minții.
Să nu ne lăsăm seduși să credem că tot ceea ce nu aduce profit nu are valoare. O viață umană valorează mai mult decât toate comorile pământului.
Dacă am şti cu adevărat ce comoară purtăm în noi, ce icoană vie a lui Dumnezeu ca o oglindă strălucitoare a Duhului Sfânt, ce bogăţie de daruri şi ce mărire se află în sufletul nostru, am fi totdeauna cu frică şi cu cutremur şi ne-am plânge păcatele cu care supărăm pe Dumnezeu în orice clipă (Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Înviere, Ed. Trinitas, Iaşi, 1998, p. 303).
Viața este o serie de coliziuni cu viitorul; nu este suma a ceea ce am fost, ci a ceea ce dorim să fim. Ne dorim mântuirea? Vrem să o obținem?
Mântuitorul vine şi aduce mântuirea, încălzi­ţi-vă sufletele cu dorinţa de mântuire. Grăbiţi-vă acum cu mai multă sârguinţă să reaprindeţi în voi această dorinţă. Reamintiţi-vă de atacurile care vin din toate părţile: de la faptele noastre păcă­toase, de la patimi şi obiceiuri rele, de la vrăjma­şul mântuirii noastre. Adăugaţi la aceasta un alt gând: că aparţinem Nou-Născutului Domn Hristos, că nu există niciun alt nume în Ceruri prin care să ne putem dobândi mântuirea (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Râvna duhovnicească. Scrisori către monahi, Ed. Sophia, p. 163).

Tot ceea ce omenește nu se poate realiza devine posibil cu harul lui Dumnezeu. Hristos vrea să ne unim cu El și așteaptă afară, la poarta sufletului nostru. Doar harul divin ne poate schimba. Noi nu putem face nimic singuri. Harul ni le va da pe toate, dar noi trebuie să încercăm să ne micșorăm egoismul și iubirea de sine, să fim smeriți, să ne dăruim lui Hristos, și toate cele contrare pleacă – trupești și sufletești (Monahul Patapios Kavsokalivitul, Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – Sfințenia în secolul al XXI-lea, Ed. Doxologia, Iași, 2015, p. 56).

Marius MATEI

_________________

[1] Francois Bossier, Pavel pe drumul Damascului,  în Originile creștinismului, Polirom, Iași, 2002, p. 273.

[2] Jaroslav Pelikan, Iisus de-a lungul secolelor. Locul lui în istoria culturii, Humanitas, București, 2000, p. 254.

[3] Ibidem, p. 256.

[4] Ibidem, p. 224.

[5] Panayotis Nellas, Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, Deisis, Sibiu, 1999, p. 143.

[6] Ibidem, p. 144.

[7] Jaroslav Pelikan, op. cit., p. 214.

[8] Ibidem, p. 206.

[9] ***, Buchet de acatiste ale Maicii Domnului, Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2005, p. 554.

[10] Arhim. Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, Accent Print, Suceava, 2015, p. 193.

[11] Ruben A. Alves, Cartea cuvintelor bune de mâncat sau Bucătăria ca parabolă teologică, Deisis, Sibiu, 2007, p. 111.

[12] Remi Brague, Dumnezeul creștinilor. Câteva clarificări, Deisis, Sibiu, 2017, p. 162.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *